Capitolul 4- Coincidenta?

Melissa a inceput sa isi arunce cartile in ghiozdan inainte sa auda soneria de pauza. A fost prima eleva care a iesit din clasa, alunecand pe coridor cu baschetii de parca se dadea pe ghetus. Chiar daca week-end’ul trecut fusese unul destul de tensionat, incepuse ziua cu o stare completa de impacare cu ea insasi. Era mai mult decat necesar ca astazi sa debordeze energie, din moment ce dadea prima auditie in fata doamnei La Coupe, profa de arta. Spera din tot sufletul sa fie acceptata in echipa de teatru a scolii pentru ca daca era un lucru care ii placea in lume inafara de Julian, era jucatul pe scena. Vedea in posibilitatea de a trai intr-o singura viata sute de povesti, un adevarat privilegiu, asa ca aspiratia ei ascunsa, era aceea de a deveni actrita. De mica interpretase roluri marunte in scenetele clasei, insa acum avea sansa de a fi luata in ochi de profesionisti.
A impins cu forta usile grele ale salii de teatru a liceului si a ramas putin pe loc pana cand pupilele ei s-au obisnuit cu intunericul. Erau ocupate doar primele doua randuri de amatori si in fata scenei luminata slab, doamna La Coupe statea la o masa mica si asculta atenta. Melissa auzise multe despre ea si stia sigur ca era o tacanita, insa ea era gata sa o castige de partea ei! A pasit hotarat printre randuri si s-a asezat fara zgomot pe scaunul  liber din spatele ei. Abea si-a lasa ghiozdanul la picioare ca un tipat ascutit a facut-o sa tresara. Nu se mira ca toata lumea ocolise locul acela.
– Suflet! Nu simt sufletul! gesticula profa acompaniata de vocea pitigaiata. Neonul se reflecta teribil de comic in parul ei blond tapat, incat o facea sa para o vata de zahar uitata pe o tiribomba din parcurile de distractii. Melissa si-a acoperit buzele ca sa isi faca chicotitul neauzit.
A asteptat aproape o jumatate de ora pana cand mai multe fete au dat auditii pentru rolul Anemonei, o tanara printesa indragostita de un zeu ce ii cerea sa renunte la viata de muritoare in schimbul unei eternitati alaturi de el. Randem, zeul stelelor lua in fiecare noapte infatisarea unui baiat neasemuit de frumos, care patrundea in camera ei si o indulcea cu vorbe de iubire. In final, insa, in viata muritoarei apare un alt baiat, un fiu de slujitor, cu care parintii ei nu sunt de acord, insa cei doi fug impreuna pentru a-si implini iubirea. Astfel, printesa il uita pe zeu, care de tristete fuge in cerul noptii si se inchide in castelul sau pentru totdeauna. Tragedia fusese scrisa cu decenii in urma de un profesor briliant al liceului Des Gristiny si se intitula “Pentru totdeauna sau acum”, avand la baza alegerea intre dragostea platonica, iluzorie, sau trairea clipei alaturi de o persoana concreta.
Ramansesera doar trei fete din paisprezece care se prezentasera si Mel le studia critic.
– Melissa Clarckson! s-a auzit vocea pitigaiata.
– Aici! s-a ridicat si a urcat in graba cele doua trepte care duceau la scena. Sus, nu si-a impleticit deloc picioarele, ci a mers drept si elegant pana la microfon, gandindu-se ca avea un punct in plus daca isi intra in rol in toate aspectele.
Si-a curatat glasul dupa o inspiratie profunda si a lasat capul in pamant, privindu-si palmele unite la nivelul taliei:
“Dar, Randem, iubitul, meu, tu nu intelegi ca eu nu sunt demna de iubirea ta? Sarutul tau ma imbata, privirea ta m-adoarme si mangaierea ma infioara, insa…”
“Lasa cuvintele sa curga, iubita mea…” a raspuns doamna La Copupe, suplantand zeul.
“Eu le las, iubitul meu, dar ele nu au curaj sa se faca auzite…de rusine…Cat de jos sunt eu, aici, in lumea mea si cat de inalta este maretia ta! Pieptul iti arde ca Luceafarul noptii, parul pare o flacara miscatoare, buzele doua petale de trandafir, iar eu…”
“Tu esti soarele noptii mele si ai fi cea mai stralucitoare stea de pe cerul meu daca mi-ai da mana!”
“Am dat-o deja, o, Randem, am dat-o…” (aici venea pasajul in care fata ii marturisea ca se indragostise de un pamantean).
– Destul! Felicitari, ai spus replicile fara hartie in fata?!
– Multumesc! Acest pasaj il stiu din memorie, a raspuns Mel fara sa dea de inteles ca stia deja toate replicile Anemonei.
– Lasa-ti numarul aici, te sun daca vei fi aleasa!
Ochii doamnei La Coupe o priveau iscoditori peste ochelarii cu ramele ca urechile elfilor: alungite si ascutite la final. Melissa spera din tot sufletul sa fi ramas impresionata. A aprobat zambind larg si s-a grabit spre ultima ora, sport.

Katy era si ea la repetitii pentru a castiga un loc in echipa majoretelor si facea exercitii in sala. Abea s-a schimbat in echipament, ca aceasta a si tras-o pe banca.
– Astazi este ziua ta norocoasa! a rostit cu dificultate din cauza respiratiei neregulate de la efort.
– A fost doar o auditie, de ce exagerezi?
– Ah, nu ma refer la asta! a fluturat din mana enervata de banalitatea ideii ei. L-am vazut!
– Pe cine? a intrebat Mel stiind deja raspunsul. Dupa tonul jos si buza ridicata senzual, stia la cine se referea!
– Pe baiatul-fara-nume. Era in parcare in dimineata asta, ma mir ca nu l-ai vazut!
– Am venit cu autobuzul pentru ca Sam a avut programare la dentist.
– Samanta este o incurca-lume! Sigur pe tine te cauta! Sa il fi vazut sprijinit de acel Audi negru, de parca ii facea reclama! Cauta sau cel putin astepta pe cineva!

– Poate l-ai confundat, Katy, la urma urmei, era intuneric in seara balului asa ca nu putei sa il vezi bine.
– Poate nu l-as recunoaste daca nu ar semana asa de bine cu Julian!
Asa era. Ciudat ca pierduse din vedere un aspect atat de important! Oricum, era sigura ca fusese la liceu. Katy niciodata nu se insela cu privire la baieti! Doar ea ii insela pe ei…
– Daca este adevarat, atunci se va intoarce.
– Ai vrea?
– Mi-e indiferent, Kat! a intors capul privind dansul majoretelor.
– Ai putea profita, stii? Vreau sa zic… pana vine Juls?
– Nu am de gand sa il inlocuiesc cu un necunoscut ciudat doar pentru ca ii seamana si in plus, baiatul acela imi da fiori! s-a scuturat trupul de parca ii era frig.
– Faci cum vrei! s-a ridicat de pe banca enervata si s-a aruncat in roata pana a ajuns la majorete.
Melissa a oftat si si-a prins fruntea cu palma.
– Un tantar? a auzit vocea peltica a lui Morriss si i-a vazut adidasii. Nu avea chef de vorba, asa ca nu a ridicat capul sa ii raspunda.
– Clarckson! a strigat antrenorul de a facut sala sa rasune.
– Aici! a raspuns scoasa din sarite de tipatul sau exagerat.
– Gresit! Aici inseamna sa fii unde trebuie, iar tu esti acolo! Misca in formatie!
Mel s-a grabit sa completeze coloana de fete care faceau incalzire pentru volei si asa a inceput banala ora de educatie fizica. Jocul s-a desfasurat energic, asa ca atunci cand fluierul a anuntat terminarea setului si a vazut intunericul din jur, Mel s-a simtit ca trezita in miez de noapte fara motiv.
– Toata lumea la dusuri si grabiti-va daca nu vreti sa va prinda furtuna! a strigat antrenorul.
– Kat, esti cu masina? a tras-o Mel de cot cand trecea pe langa ea.
– Da.
– Dupa ce ies din baie te astept pe banca si mergem acasa impreuna?!
– Sigur.
Mel a ridicat capul ca sa priveasca pe geamurile inalte, pozitionate aproape de tavan. Pareau geamurile fumurii ale unei limuzine din cauza ingramadelii de nori de afara. Vremea se anunta ingrozitoare. Inca o ploaie torentiala tipica Londrei. S-a grabit cu dusul, a imbracat repede blugii si tricoul, a aruncat geanta pe umar si si-a luat hanoracul in mana, avand senzatia ca intarziase deja si Katy se saturase sa astepte. Linistea din jur ii spunea ca era singura.
Cand a ajuns la banca, toata aglomeratia disparuse fara sa isi dea seama si nici macar prietena ei nu mai era acolo. Sangele i-a pulsat in tample vazand ca nu o asteptase si a soptit o injuratura in timp ce se grabea spre iesire. Ar fi fost culmea ca si sala sa fie inchisa. Din fericire, nu avea chiar atat de mare ghinion.
Afara, intuneric. Cerul era o incalceala de nori negrii, care se loveau atat de violent ca asfaltul trasarea sub talpile ei o data cu fulgerele. Umiditatea se vedea in aer ca pufii uneii papadii imprastiate de vant, iar ploaia nu intarzia sa inceapa. Nu era de mirare ca nu avea semnal la mobil ca sa o suna pe mama ei sa vina dupa ea. Si-a imbracat hanoracul si a coborat scarile grabita. Autobuzul venea abea in jumatate de ora si in parcare nu era decat o singura masina. Pe masura ce se apropia de ea, nu ii venea sa creada ce marca este: Audi, neagru. Masina era goala, asa ca dintr-o teama nejustificata, Melissa a trecut pe langa ea cu pasi repezi.
– Buna! a salutat-o cea mai profunda voce din cate auzise si s-a intors.
Baiatul misterios venea spre ea cu un zambet exagerat de amabil, insa ochii plini de nerabdare il tradau. Bataia vantului care incepea sa se inteteasca ii dansa in parul negru, si ii revela dosul de catifea rosie al paltonului lung pana la genunchi.
– Buna! a raspuns ezitand intre a ramane pe loc si a o lua la fuga. Era stupid!
– Ce faci aici pe vremea asta?
Dupa tonul in care pusese intrebearea, Melissa ar fi jurat ca stie deja.
– Merg acasa.
– Pe jos? s-a prefacut uimit.
– Da, ma descurc.
– Trebuie sa fi o foarte buna inotatoare daca te aventurezi sa pleci singura pe potopul acesta.
– Nu ploua inca!
– Te inseli! a rostit abea miscand buzele si a intins palma in fata la fix pentru a prinde primul strop mare de ploaie.
– Trebuie sa plec…a murmurat fata rasucindu-se pe calcaie.
– Tu ai pierdut asta?
Cand s-a intors, pe aratatorul sau se balansa lantisorul de aur alb cu medalionul bunicii.
– Unde l-ai gasit? s-a rastit ea facand doi pasi, insa el s-a retras.
– Ti-l inapoiez cu o conditie, a deschis portiera din dreapta facandu-i o invitatie cu bratul. Lasa-ma sa te conduc acasa!
Miscarile trupului sau erau de o eleganta tulburatoare. Fiecare gest parea atent masurat pentru a atinge perfectiunea. Stropii grei au inceput sa o bombardeze pe Melissa, asa ca a oftat incordata si a intrat in masina fara sa ii priveasca satisfactia din ochi.
Pana sa apuce sa isi puna centura, el a trantit portiera din stanga si a pornit motorul. Lantisorul ei statea incalcit intre degetele lui albe puse pe volan. Ii simtea finetea si tandretea mainilor de la distanta si involuntar, a invidiat volanul pentru ca se bucura de ele. O suvita de par ud ii gadila fruntea si un strop lenes s-a prelins din varful ei, parca simtind parere de rau ca trebuia sa il paraseasca. Chiar si asa, ud, era cel mai frumos baiat pe care il vazuse vreodata. Era stupid din nou, insa chiar daca avea trasaturile exacte ale lui Julian, nu ii amintea nicio clipa de el, dimpotriva, ii acapara toate gandurile. Probabil el isi daduse seama ca era studiat, pentru ca buzele carnoase s-au ridicat intr-un zambet discret si ea a intors capul ca sa priveasca pe geam.
Ploaia parca ii asteptase pe ei, pentru ca acum cadea din cer cu o abundenta de parca se razbuna pe bietul orasel. Dandu-si seama de starea deplorabila in care trebuia sa se afle parul ei, a ridicat mana si a tras de oglinda ascunsa sus. A apucat sa isi treaca de doua ori degetele prin el, cand ceva din spate a inmarmurit-o. Doi ochi aprinsi de animal o fixau si au raspuns tipatului ei cu un marait ragusit!
– Satan! a strigat baiatul si cainele a scancit coborand de pe bancheta, jos si asezandu-se cu botul pe labe.
Era un animal alb, care semana mai putin cu rasa de caine lup si mai mult cu un lup adevarat. Parea destul de batran din cauza coamei dese de pe spate si gat, dar la simpla comanda a stapanului s-a transformat din amenintarea de o clipa inainte intr-o pisicuta.
– Imi pare rau, astazi mi l-au adus dupa un zbor de doisprezece ore si este satul de spatii stramte, si-a cerut baiatul scuze pe un ton cat se poate de normal, incat Melissa a avut impresia ca parca era prima fraza pe care i-o spune cu adevar, fara dubla intentie.
– Iubesc cainii! a zambit ea contrar sperieturii dinainte si a intins mana spre botul lui.
Soferul s-a incordat brusc pana cand mana ei se plimba deja printre firele moi ale cainelui, iar acesta pufaia incet cu ochii inchisi.
– Are un nume ciudat, a adaugat ea dupa ce s-a pozitionat corect in scaun.
– El l-a ales, a vorbit baiatul pentru prima data privind-o in ochi de cand se urcase in masina.
– La dreapta…i-a indicat ea drumul, insa el deja virase de parca stia unde sa o duca.
– Satan nu este atat de prietenos cu ceilalti.
– Te miri ca m-a lasat sa-l mangai dupa ce a vrut sa ma atace?!
– Nu te cunostea, este ceva normal la el sa atace, insa daca nu i-am permis sa iti faca rau nu inseamna ca il oblig sa te suporte. Are caracterul sau. El a ales sa te lase!
Vocea lui compusa din mai multe fraze continue parca imprastia vibratii in interiorul masinii si ea il asculta fara sa respire, cu teama ca s-ar putea opri.
– De cand il ai?
– Mai bine zis, el ma are pe mine. Vizitam una din regiunile muntoase ale Alpilor cand i-am intalnit haita. El era liderul ei. Nu mi-am dat seama decat abea dupa cateva zile ca ma urmarea, asa ca m-am oprit sa il astept si iata-ne! a luat mana de pe volan si a intins-o cainelui care a lins-o scancind cu afectiune.
Pana la urma, era un lup si nu un caine.
– L-ai domesticit? a intrebat Melissa.
– Sta cu mine cat timp vrea el si va fi liber sa plece oricand alege.
– Nu iti este frica de faptul ca ar putea sa te atace?
– Lupii sunt niste animale interesante si credincioase. Au onoare si isi respecta semenii.
– Da, cum sa nu.Doar si-a lasat semenii ca sa urmeze un om?!
Intrebarea ei a impus tacerea si dupa cele cateva minute de liniste a urmat frana. Ploaia se oprise si el o lasase exact la coltul strazii ei.
– Cum ai stiut unde…?
– Poftim! i-a dat drumul lantisorului in palma fara sa o atinga.
– Multumesc, aceasta bijuterie este importanta pentru mine…a soptit fara curaj, pentru a nu distruge ambianta intima a masinii cu un glas ridicat.
– La revedere, Melissa!
La auzul numelui ei pronuntat de acele buze imbietoare, a inchis portiera pe care tocmai o deschisese pentru a iesi.
– Cum se face sa stiu numele cainelui tau, insa pe al tau tot nu mi l-ai zis?
– Damian, ma numesc Damian Salazar! a plecat putin capul privindu-i insinuant buzele.
– Damian…incantata, a raspuns cu ochii inchisi pentru ca privirea lui era prea grea. Deci, asta inseamna ca ne vom revedea? l-a intrebat timida, aducandu-si aminte ca el ii negase numele la bal afirmand ca nu conta deoarece nu aveau sa se mai vada.
– Ai vrea?
– Cred ca…da.
A vrut sa il intrebe cand, unde, cum, insa stia deja ca nu avea sa depinda de ea, ci de el!

_________________

Hello:*…Sper sa va placa aceasta intalnire dintre cei doi, care este doar inceputul:D…Aici avetzi una din melodiile care ma ajuta pe mine sa scriu despre Damian si imi foloseste ca muza atunci cand vreau sa descriu suspansul, misterul si pasiunea pe care el o lasa oriunde se duce. Sper sa va acompanieze bine la citit si sa intrati si mai tare in atmosfera povestii. Link:

MuahHh:*>:d<:X!!!