Capitolul 12- Cine esti?

Katy isi revenise abea la spital, insa a doua zi de dimineata era extraordinar de senina si calma, de parca nimic nu se intamplase. Toti au fost mai linistiti, inafara de Mel si Sam. Prima stia ca totul poate lua intorsaturi bruste si invatase sa se indoiasca pana si de musca de pe tavan, in timp ce cea din urma isi rodea unghiile pentru ca de seara nu mai stia nimic de Morris. Telefonul nu avea semnal caci il sunase pana cand decolorase tasta de apelat a mobilului. Venisera de la spital pe la patru dimineata si Melissa nici nu apucase sa isi faca dus, plecand cu ochii carpiti la scoala.
In loc sa fie o zi normala, au fost intampinate in parcare de o masina de politie si cativa profesori care le faceau disperati semne sa intre fiecare la clasele lor. Vestea a urmat cateva minute mai tarziu, cand un detectiv a anuntat in fata elevilor ca, colegul lor Morris Martinson era dat disparut si ca ii gasisera hainele in padure patate de sange. Printre lucrurile lui personale impaturite in pungi ca probe, Mel a observat adidasii pe care ii se oprisera ochii la ultima ora de sport cand el o strigase iar ea nu ii daduse atentie. Cand Samy a inceput sa planga strangandu-si genunchii la piept si s-a intors sa priveasca toate chipurile panicate ale celorlalti, un fior i-a traversat sira spinarii si a intepat-o inima.
“- Cred ca este un animal, ati citit in ziar abundenta de crime din ultima vreme?”
“- Esti prost? Un animal nu te dezbraca!”
“- Poate este un pervers care se distraza torturand.”
“- Am auzit ca pana acum au fost date disparute mai multe fete, iar pe unele le-au gasit acoperite de frunze in paduri.”
“- Ce poate fi?”
Ascultandu-le frica din soaptele timide de parca era o grija de mult timp tinuta secret de fiecare in parte si eliberata cu usurarea ca toti o impartasesc, i-a provocat Melissei greata si iritare concomitent. A impins scaunul cu zgomot fara sa ii pese ca se ridica in mijlocul orei si a trantit usa clasei in urma ei fara sa spuna un cuvant profului. A marit pasul pana la masina lui Sam ale carei chei ramansesera la ea si a calcat acceleratia fara sa se gandeasca de doua ori. Directia era mai mult decat clara: pensiunea lui Damian.

Usa era deschisa si fata a intrat fara sa mai bata. Satan a marait scurt, dupa care s-a reintors la locul sau de sub pat. Melissa si-a aruncat geanta de scoala pe jos si a inaintat cu bagare de seama dupa ce a inspirat profund. Haine aruncate, pachete de tigari, hartii, ambalaje, cd-uri, mancare, toate erau imprastiate pe jos si ea a avut grija sa nu calce pe ele. Fereastra era larg deschisa si vantul sufla aspru, aducand cu el stropi razleti din ploaia diminetii. Draperiile albe fluturau in bataia molcoma de parca erau niste prizonoeri vlaguiti, care implorau tacit indurare. Totul in jur parea trist, ostil, nebun. Parfumul masculin era impregnat in fiecare lucru si fiecare lucru era o bucata din Damian. Ultima data cand venise aici, nu apucase sa studieze clar incaparea. Era spatioasa, tapetata in stil vechi, peretii aveau culoarea crem, patul era matrimonial din stejar masiv cu o biblioteca ce cara si un stereo in fata, un dulap ascuns intr-un colt si o canapea maro de catifea acoperita cu o patura pufoasa. Pe langa mobilierul important, erau noptierele, o masuta de cafea si un paravan pictat in stil oriental, cu nuante vii de rosu si albastru. Melissa a pasit incet amagindu-se ca ar putea trece neobservata daca el ar fi fost in camera.
– Ti-as recunoaste aroma dintr-o mie, i-a auzit ea glasul din terasa.
Apropiindu-se, i-a vazut silueta acoperita doar de un capod negru stand dreapta si inconjurata de firicele subtiri de fum. Tinea tigara elegant in mana, scrumand intr-un vas de colectie ce semana cu un bol din pamant, dar avea gravat pe el semne ce pareau hieroglife egiptene. Tutunul amestecat cu colonia scumpa i-a imbatat ratiunea. Si ea i-ar recunoaste parfumul dintr-o mie.
– Stii ca aici obisnuiau sa zaca rinichii lui Nefertiti? a indicat el scrumiera fara sa se intoarca.
Bolul era unul folosit in traditia egiptenilor pentru a contine organele interne ale faraonilor sau altor persoane de rang regal. Curiozitatea si perplexitatea Melissei cu privire la cum a facut rost de o antichitate atat de valoroasa au fost repede inlocuite cu sentimentul de disperare care o adusese aici.
– Unde este Morris? a intrebat grav.
– Imi place cand simt ploaia pe fata, a inganat el absent, lasand capul pe spate.
– Nu te mai juca cu mine!
Melissa a venit in spatele lui, i-a luat tigarea din mana si dupa ce a tras puternic din ea, a stins-o in bol si i-a atins umarul ca sa il intoarca spre ea.
– Priveste-ma si spune-mi ca nu ai nimic cu disparitia lui!
Cand s-a intors, ochii lui Damian erau pierduti peste fiecare liniuta si punct existent pe fata Melissei. Studia atent orice urma lasata de timp de ieri si pana azi pe figura ei si incerca sa isi netezeasca fruntea incretita.
– Damian…?
– Te privesc, dar nu iti pot spune ce vrei sa auzi!
Dupa o exclamatie speriata, Mel s-a indepartat de el mergand cu spatele si imbratisandu-si corpul care parea ca se detaseaza de creier.
– Ce i-ai facut? ii tremura glasul.
– Nimic.
– Unde este?
– Este bine.
– Unde? a tipat ea.
– Acasa, acum cred ca face un dus.
Fara sa mai intrebe nimic, a pus mana pe mobil si i-a format numarul. Morris i-a raspuns bulversat afirmand ca fusese rapit, ca fusese dezbracat si lasat in padure legat de un copac, pana cand niste turisti il gasisera si anuntasera politia care il cauta deja. Nu tinea minte nimic in mod particular sau date exacte, insa a rugat-o sa il lase sa doarme deoarece era obostit. Atat.
– Vorbeste! a continuat ea sa foloseasca tonul poruncitor.
– Ce vrei sa iti spun? a inaintat spre ea, insa Mel a urcat pe pat facandu-i semn cu palma sa stea acolo.
– Unde este rana de la mana? a intrebat amintindu-si ca sparsese paharul in palma.
– Ma vindec repede.
– Cine esti?
– O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea se simti ridicata la cer si se trezi in fata Scaunului Judecatii de Apoi.
“-Cine esti?” a intrebat-o o Voce.
“-Sunt sotia primarului,” a raspuns ea.
“-Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu?”
“-Sunt mama a patru copii.”
“-Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.”
“-Sunt invatatoare.”
“-Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.” Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: „Cine esti tu?” A fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel intreaga ei viata s-a schimbat. A fi cineva este o conditie pentru ca naste lacomii si ambitii. Important este pur si simplu…sa fii.
– Parca nu credeai in moarte, a vorbit Melissa de parca gura ii clocotea.
– Nu cred in Judecata.
– Am pus intrebarea gresit.
– Stiam ca esti o fata inteligenta, Mel, a zambit atat de bland, ca fetei i s-a ridicat zbarlit pielea. Sunt un mit. Sunt o fiinta care exista doar in imaginatia oamenilor si pe care atunci cand o intalnesc cu adevarat o neaga din cauza fricii de necunoscut. Sunt o creatura a noptii care umbla ziua. Sunt un monstru pentru majoritatea si un ratacit pentru mine. Sunt un pacatos pentru Dumnezeu si fiu pentru cel rau. Sunt.
– Nu esti uman…?
– Uman, a pufait dezgustat. Oamenii iau totul prea in serios, inclusiv pe ei. Este un defect major. Nu crezi ca daca Hitler ar fi stiut sa rada, istoria ar fi fost alta? a ridicat dintr-o spranceana sigur pe el. Spre exemplu: omul nu este niciodata el insusi, fiindu-ti de fiecare data greu sa ii cantaresti cuvintele, dar daca ii dai o masca, cu siguranta iti va spune adevarul. Esti sigura ca vrei sa stii ce se ascunde in spatele mastii mele?
– Nu, a murmurat fata.
– Indecizie. Ti-e frica de ce vei pierde in schimbul acestei informatii. Te gandesti ca adevarul te va costa. Si ai dreptate. Oamenii stiu pretul la tot si valoarea la nimic.
– Tu ai fost responsabil pentru mortile acelor fete din ziar?
– In zilele noastre unii pot supravietui oricarei intamplari, mai putin mortii, a gesticulat taierea gatului in timp ce dadea tarcoale patului in care Melissa se ingramadise cu genunchii la gura.
– Tu nu te numeri printre ei! Tu nu crezi in moarte pentru ca nu vei muri niciodata, afirma Melissa fixand un punct in gol, chinuindu-se sa isi faca lumina in ganduri si sa lege fiecare capat rupt de ata pana cand a intregit ita evenimentelor. Dupa ce si-a curatat gatul, l-a privit cu lacrimi in ochi raspicand, CE esti tu, Damian Salazar?!
– Vampir.
– De ce…ma cauti? a reusit Mel sa mimeze mai mult imediat ce el i-a raspuns exact ceea ce astepta.
– Pentru ca sunt de parere ca “singura scuza pentru a face un lucru stupid este sa il iubesti la infinit”.
– Oscar Wilde, a murmurat ea dandu-si ochii peste cap. Sunt un capriciu?
– Esti o pasiune.
– Pana cand?
– Pana la sfarsit.
– Sfarsitul…meu?
Ochii lui Damian s-au marit si buzele s-au prins de dintii albi pulsand.
– Nu ti-as face rau niciodata!
– Mi-ai facut deja! Cand l-ai rapit pe Morris, cand o hartuiesti pe Katy…nu te lua de persoanele pe care le iubesc!
– Sam merita o lectie pentru ca ti-a spus sa te indepartezi de mine!
– Dar Katy?
– Am hipnotizat-o si am…scapat putin lucrurile de sub control.
– Pe mine m-ai hipnotizat?
– Niciodata nu ti-am invadat intimitatea mentala.
– De ce nu?
– Nu m-am simtit destul de puternic sa aflu adevarul ce crezi cu adevarat despre mine. Prefer sa ma amagesc cu tine decat sa te las sa pleci.
– Esti un egoist!
– Da.
– Un asasin!
– Da.
– Un pervers care s-a jucat cu mintea mea in tot acest timp! si-a prins Melissa tamplele cu palmele si s-a cufundat in maldarul de perne de la capatul patului. Ce mi-ai facut de simt atatea pentru tine? Nu ma recunosc…
– Nu m-am jucat cu tine, patul se lasa in ritmul corpului sau fierbinte care inainta spre ea. Caldura traversa deja salteaua, facand-o pe Mel sa transpire de emotie si dor. Tanja dupa atingerea lui ca Londra dupa soare. A inchis ochii si mainile lui i-au indepartat cu finete palmele care se prinsesera strans in par, mangaindu-i apoi capul. Respiratia rece o facea sa isi umezeasca buzele si apropierea era atat de mare ca parul lui negru ii mangaia fata. Nu indraznea sa deschida ochii. Ea insasi era o masochista. Ar fi distrusa fara acest personaj care o distrugea deja treptat.
– Tu esti pentru mine ca o lumina in noaptea fara de sfarsit pe care o traiesc…singura lumina.Prin prisma ta vad totul, inclusiv pe mine.
– Damian, esti rau, esti groaznic, esti…indispensabil…a sfarsit ea inhalandu-i parfumul si tragand gulerul capodului spre ea.
– Nu as suporta ca cineva sa te ia de langa mine, nimeni, niciodata! Mi-as dori sa stiu cu siguranta daca este un Dumnezeu in Ceruri. Daca ti-ar face vre-un rau vreodata, l-as omori.
– Sh, s-a cutremurat ea intre vocea apasata si bratele care urcau spre pieptu-i ca sa o cuprinda mai aproape. Damian, ce trebuie sa fac?
– Nu stiu…a mormait raspunul ca pe o injuratura, lasandu-si buzele sa curga peste ale ei. Se umpleau perfect unele pe altele. Melissa nu s-ar fi oprit din sarutat decat atunci cand plamanii ei ar fi fost goliti de aer, insa Damian ar fi putut prelungi dulcea cruditate la nesfarsit. Degetele ei albe ii explorau finetea parului jucandu-se cu el pe melodia clipocitului dulce al gurilor doritoare si in pasii dansului ondulatoriu al trupurilor.
– Ce insemn eu pentru tine?
– Un altar! Esti zeita mea! Esti singurul lucru in care cred.
– Atunci, te rog, nu te mai juca cu viata mea! Lasa-mi prietenii in pace!
– Vrei sa te las si pe tine?
– Inca nu stiu…
– Nu te-as lasa nici daca m-ai implora!
– Povesteste-mi despre tine, s-a ridicat ea pe coate si s-a retras din mirosul pasiunii ca sa respire realitatea. Inainte de a lua o decizie trebuia sa stie exact in ce fusese implicata pana atunci.
– Intreaba ce vrei sa stii.
– Iti place sangele de om?
– Nu imi place sangele, dar ma hranesc cu el deoarece imi este vital. Daca nu il consum ma stafidesc precum o curmala si raman in stare vegetativa fara sa mor vreodata. Doar o mumie in viata.
– Dar vampirii sunt inebuniti dupa sange in mituri.
– Eu nu sunt doar un vampir. Sunt jumatate varcolac. Mama mea a fost o licantropa ce si-a sacrificat viata pentru a ma aduce pe lume, iar tata a fost un vampir nomad pe care l-am vazut doar de cateva ori in viata. Varcolacii nu se hranesc cu sange. Ei sunt oameni normali, care traiesc in grupuri/haite si comunica telepatic unii cu altii. Asa se explica legatura mea cu Satan. Atunci cand l-am intalnit aveam forma de lup, iar el a reusit sa ajunga la constiinta mea si sa ma inteleaga. De cand ma stiu, sunt dual. Sangele ma incita, ma face sa il doresc, insa atunci cand am gura plina de el tot ce ma face sa il inghit este setea de nestapanti, dar ca imediat de o fac, imi provoaca scarba. Nu sunt obisnuit sa fiu atasat sau sa simt. Pentru un timp am ales salbaticia pentru a-mi testa transformarea in lup, care este teribil de dureroasa si pentru a-mi cunoaste aceasta latura care se naste din cauza sentimentelor traite intens. Ca un exemplu, atunci cand am plecat tremurand din camera ta, am luat forma de lup. Mi s-ar intampla mai des daca nu as avea acest medalion ca sa ma tempereze.

– Ce este? a intrebat Mel pipaind piatra alba pe care era desenat un lup.
– Piatra Lunii, o piatra semipretioasa, insa cu puteri magice care are capacitatea de a acumula energii si de a le tine sub control.
– Daca s-ar sparge aceasta piatra?
– Atunci ar fi Cutia Pandorei pentru mine.
– Mai sunt altii ca tine?
– In toata lumea nu s-a gasit o fiinta nascuta din doi dusmani. Varcolacii si vampirii fac parte din clanuri adverse, insa eu am mostenit putin din fiecare, inclusiv ura unuia fata de celalalt. Ma urasc pe mine insumi, insa sunt nevoit sa ma suport. Nu cred ca ai putea intelege vreodata amalgamul de trairi simultane si opuse care ma rod pe mine in fiecare clipa a existentei.
– Suferi…l-a mangaiat ea pe obraz si el s-a lasat alintat inchizand ochii. Nu se simtise niciodata ca apartinand unui loc pana sa fie prins in imbratisarea ei. Acele oase acoperite de muschi erau atat de slabe si totusi ii daruiau un sentiment nemarginit de grija si afectiune cu care s-ar fi putut obisnui incredibil de repede.
– Ce altceva poti face inafara hipnozei?
– Sunt foarte rapid si posed o forta nestapanita, pe scurt, toate simturile imi sunt mult mai ascutite: vaz, auz, gust, olfactie.
– Cel putin acum inteleg cum apareai si dispareai asa brusc, lasandu-ma cu o mie de intrebari. Si mai am una: ce cauti in Des Gristiny?
– Jumatatea.
– Cum? s-a incruntat ea la raspunsul lui banal. Dupa ce a oftat incurcat in atatea detalii, Damian a intrebat-o:
– Il cunosti pe Van Helsing?
– A existat pe bune?
– Ah, Mel, chiar crezi ca oamenii au o imaginatie atat de bogata incat sa inventeze singuri atatea povesti?
– Exista si extraterestrii? a soptit ea de parca un OZN o pandea de sub pat.
– Daca exist eu… l-a citat Damian pe preotul Gherard pastrandu-si legatura cu el pentru mai tarziu. Cum spuneam, acest exterminator de fiinte mitice a cunoscut la viata lui toti demonii pamantului. Intr-una din scrierile lui care s-au descoperit post-mortem, vorbea despre unul ca mine, mentionand ca “jumatatea va veni singura la el” si astfel imi voi gasi linistea.
– Ce reprezinta Jumatatea?
– Jumatatea mea este aceea fiinta din care am fost rupt cand Balanta a stabilit Binele si Raul.
– Nu inteleg…
– Totul este relativ: viata, moartea, lumina, intunericul, albul, negrul… Legenda spune ca spiritul meu a fost creat de un Dumnezeu si ca la izgonirea din Rai, Lucifer a luat cu el acele spirite care au vrut sa il insoteasca. O parte din mine a mers cu el, cealalta a ramas Sus, dar atunci cand venea randul sa ne intrupam trebuia sa o facem uniti, numai ca am fost la fel de nehotarati si am ales drumuri diferite. Nu este un lucru de care iti aduci aminte, sau o amintire constienta, ci un adevar al Originii. Astfel, pe pamant, eu fiind cel care a ales gresit, sunt acela care asteapta venirea Jumatatii.
– Si ce se intampla atunci?
– Despartirea sufleteasca este un martir, Melissa, unul pe care tu nu ai sa il cunosti niciodata pentru ca tu esti buna. Nu stie nimeni ce se va intampla la unirea noastra, deoarece sunt abea cateva insemne care arata ca a mai existat cineva la fel, in rest, aceste despartiri la nivel astral atunci cand s-a delimitat Binele si Raul nu s-au intamplat niciodata pana acum cu o fiinta mitica, cu una care traieste etern si este posibil sa nu isi reintalneasca la Judecata Jumatatea pentru ca nu va fi niciodata mort ca sa treaca Dincolo si sa se reintregeasca in nefiinta. Este complicat, abea reusesc sa tin pasul cu aceasta teorie, insa am nevoie sa cred in ea. Am nevoie sa cred ca mai am o sansa.
– Aceasta femeie care iti este Jumatate as putea fi eu?
– Jumatate este o notiune care poate insemna o gramada de lucruri, in niciun caz o femeie. Este doar un simbol pentru a denumi cealalta parte la care ai renuntat.
– Damian, am nevoie sa fiu acasa, s-a ridicat Melissa aranjandu-si parul. Toate aceste informatii, trebuiesc asimilate la rece, dar te rog, nu veni la mine pana cand nu o sa te caut eu. Inainte ca el sa raspunda si-a luat geanta de jos si a trantit usa in urma ei.

Biserica ii parea sinistra. Statuile care infatisau sfinti si ingeri parca in orice clipa ar fi putut lua viata ca sa o traga la raspundere pentru pacatul ei. Incaltamintea imbibata de ploaie ii scartaia cu ecou in timp ce inainta printre randurile de banci, simtindu-se nedemna de a face acei pasi, de a pata acel lacas sfant cu durerea din inima ei. Melissa a ingenunchiat in fata altarului si lacrimile i-au curs siroaie peste pumnii stransi in timp ce ingana toate rugaciunile care ii treceau atunci prin cap. Pieptul ei cantarea tone din cauza discordiei provocata de iubire vs credinta. Ii parea incredibil cum de un demon urcat pe pamant putea fi pentru ea un inger coborat din cele mai frumoase vise? Discutia cu Damian o lasase un neom, realizand intr-o clipa ca acum aflase ce o intriga. Stia raspunsul la toate intrebarile, dar nu o incerca frica, ci vinovatia, dandu-si seama ca nu simtea curiozitate in tot acest timp, ci dragoste. Il iubea pe baiatul din umbra, care facea crime din cauza setei, care avea o placere diabolica sa ii chinuie pe cei din jurul ei, care nu credea in nimeni si nimic. Il iubea…Se simtea o pagana, dar nu putea nega acest sentiment in fata Celui care crease dragostea. Nu il putea minti pe Dumnezeu ca nu il iubea nebuneste pe Damian Salazar, o creatura duala a noptii.
– Melissa? Melissa Clarckson? i-a pus parintele Gherard mana pe umar.
– Parinte! a rostit fata rapusa de puterea de a disimula calmitate si i-a sarutat mana. Sunt atat de nefericita! Mi-e frica! Ajuta-ti-ma, va rog.
– Ridica-te, hai sa luam loc!
S-au asezat pe una din bancute, dar o familie a intrat sa ocupe loc pentru slujba de dupa-amiaza. Cum ceea ce avea fata sa ii spuna avea sa dureze, s-au inteles din ochi si Mel a mers pe ultimul rand ca sa asculte in singuratate cuvintele lui. I-a prins bine sa ia parte la acea atmosfera de pace si impacare, pentru ca s-a linistit putin. Cand au plecat toti, preotul i-a facut semn sa vina la confesiune.
– Spune-mi ce te framanta!
– Nu pot…Dar pot sa va spun ca am nevoie de iertare.
– Ai pacatuit?
– Cum se cheama o persoana care il iubeste pe cel pe care toti il urasc?
– Buna.
– Of, parinte, este atat de complicat totul…daca ati stii…
In loc de raspuns, parintele a inlaturat grilajul care ii impiedica sa isi vada fata si a privit-o adanc in ochi.
– Eu ascult cele mai grele framantari ale oamenilor. Eu…stiu, Melissa.
Ochii mari si fixi i-au dat fetei incredere.
– Astazi am aflat ca sub mister nu se afla lucruri bune. Astazi am aflat ca nu simpla curiozitate ma impingea spre rau, ci chiar dragostea adevarata. Astazi am aflat ca persoane la care tin au avut de suferit din cauza mea si a sentimentelor mele.
– Pe cine iubesti?
– Un baiat care nu intra in niciun tipar de descriere.
– Nici in cele legendare?
– Stiti?! a intrebat fata pe un ton de usurare.
– Mai bine te invit la un ceai de musetel, a iesit din cabina, a inchis usile bisericii si i-a facut semn sa il urmareasca spre o camera micuta, dar primitoare pe care solitarul parinte o folosea drept bucatarie. Dupa ce a luat loc la masa rotunda in jurul careia erau doar doua scaune, parintele a pus in fata ei o ceasca mare de ceai din care ieseau niste aburi ademenitori.
– As vrea sa vorbim cu adevarul, Melissa. Eu am sa iti pun cateva intrebari, iar tu a-i sa-mi raspunzi sincer, de dragul acelor persoane pe care le iubesti si care sufera, bine?
– Da…
– Totul va fi inafara secretului confesiunii, dar am incredere in tine si sper ca si tu. Intre tine si Damian a fost ceva mai mult?
– Nu.
– Te-a hipnotizat?
– El zice ca nu, insa eu tin minte ca a existat un moment in care am pierdut notiunea timpului…
– Ti-a spus ceva despre Legenda Jumatatii? vocea preotului a scazut la soapta.
– Doar ca o cauta desii nu stie ce inseamna exact, a raspuns Mel la fel de incet.
– Care sunt planurile lui in Des Gristiny?
– Nu stiu… s-a balbait fata simtindu-se o tradatoare. Damian avusese increderea in ea. Din cate vedea, toti erau pe urmele lui, toti il vanau, toti il vroiau mort. Desii nu facea bine ceea ce facea, Melissa nu i-ar putea spune secretele. Nici nu stia ce mai cauta aici dupa ce aflase ce il interesa cu privire la acel pergament, insa deja simtea ca este o turnatoare si pentru nimic in lume nu ar fi facut ceva care sa il raneasca.
– Mi-ai promis ca nu ma vei minti!
– Iertati-ma, parinte, dar eu am venit aici in cautarea impacarii cu Dumnezeu, in niciun caz nu am venit ca sa fiu supusa unui interogatoriu!
– Melissa…
– Ce legatura aveti dumneavoastra cu Damian si de unde stiti atatea despre el?
– Am facut parte din Ordinul Vaticanului si am fost candva insarcinat sa gasesc fiinte ca el.
– Adica sa le omorati?
– Pentru numele lui Dumnezeu, este un demon cu chip omenesc!
– Dar este tot o fiinta creata de El! Nu cumva tot ce exista pe pamant este facut de mana Lui? Daca a ales o cale gresita trebuia reindrumat, in niciun caz anihilat!
– Dar cand trage dupa el pe aceasta cale oameni nevinovati? Cand ucide cu sange rece sub pretextul suferintei si lasa nenorociri in urma lui? Cum se numeste o astfel de persoana in vocabularul tau?
– El mi-a vorbit doar despre ceea ce implica sa fii jumatate vampir, jumatate varcolac, nu stiu mai mult!
– Dar…Julian? a coborat din nou tonul.
– Ce este cu el? a coborat Mel ochii aducandu-si aminte de iubitul ei indepartat pentru o vreme.
– Inca nu si-a dat seama? s-a incruntat preotul ingustand ochii.
– Cine? De ce sa isi dea seama?
– Nu imi vine sa cred…s-a ridicat de la masa mergand in jurul ei si frecandu-si aratatorul de puntea nasului.
– Ce legatura are Julian cu Damian?
– Una indestructibila, a ridicat el din spranceana apasand fiecare cuvant cu ton jos.
– De ce sopiti?
– Chiar daca aici suntem izolati fonic de pereti speciali, el are auzul foarte dezvoltat. Sunt sigur ca a pornit pe urmele tale si ca acum asteapta afara ca sa te urmareasca pana acasa.
– De ce ar face asta?
– O face de ceva timp. De cand l-ai vazut prima oara, Melissa, tu nu ai mai fost singura nicio clipa!
– Ce vrea de la mine?
– Tu esti conexiunea lui cu Jumatatea!
– Eu? Eu sunt Jumatatea lui?
– Nu tu! Chiar nu ti-ai pus niciodata semne de intrebare cu privire la asemanarea dintre cei doi iubiti ai tai?
– Julian! i-a pierit fetei culoarea din obraji cand a pus cap la cap totul. Damian si Julian impart acelasi…suflet?
– Exact!
– Dar…ce se va intampla cand Damian isi va da seama de asta?
– Nu are nimeni idee de ce se va intampla atunci cand cei doi vor fi fata in fata, dar tu trebuie sa impiedici aceasta intalnire cu orice pret! Damian trebuie sa paraseasca orasul, iar Julian nu trebuie sa se intoarca niciodata aici!
– Niciodata?
– Este vital ca drumurile lor sa nu se incrucisesze pentru a evita o tragedie!
– Dar este menit sa se intalneasca!
– Ai fi de acord cu asta fara sa stii riscurile pe care le incearca Julian? Ii se poate intampla orice, Melissa, aici nu citim fragmente dintr-o carte cu potiuni fermecate, desii pare ireal, acesta este realitatea! L-ai supune pe Julian unei asemenea experiente socante?
– Nu!
– Atunci, ai incredere in experienta mea atat cu oamenii, cat si cu vampirii si fa cum iti spun!
– Damian stie despre Jumatate dintr-un manuscris al lui Van Helsing.
– Eu i l-am aratat.
– De ce ai facut asta?
– Pentru ca o fiinta agitata si fara principii este greu de stapanit. A trebuit sa ii dau un imbold ca sa ii controlez pornirile, astfel ar fi facut sapaturi fara sa ii pese cate victime lasa in urma.
– Damian mi-a spus ca nu va pleca niciodata de langa mine, nici chiar daca i-as cere asta! Si nici eu nu vreau si nu pot sa il gonesc!
– Inca nu suntem in criza de timp, deci vei avea destula vreme la dispozitie sa gasesti o cale.
– Julian se intoarce in vacanta de iarna!
– Este sigur?
– Defapt, asteapta un semn de la mine…
– Atunci, cred ca stii ce ai de facut!