Capitolul 1- Bal mascat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Melissa isi flutura genele in incercarea de a parea senzuala in fata oglinzii, aranjandu-si pentru ultima data poalele rochiei. Buclele de un blond rosiatic dulce ii curgeau impletite in eleganta si ademenire peste sanii ridicati de corset, iar buzele groase purtau un strat fin de ruj rosu cu nuanta pala numai cat pentru a le da culoare. Era multumita de aspectul ei cu toate ca nu facea parte din categoria fetelor superficiale pentru care fondul de ten si glossul erau egale cu pulsul, insa avea trasaturi naturale care nu necesitau mari corectari. Degetele mamei ii ciupeau pometii si sora mai mica ii dadea ultimul iz de parfum.
– Exagerati cu atmosfera de epoca! vocea subtire si calma a fetei a rupt concetrarea celor doua care luau si lasau din mana cosmeticele grabite pentru ca ceasul se apropia de fix.
– O data este balul bobocilor, Mel, asa ca nu comenta, i-a aruncat Annie o suvita peste fata surorii mai mari.
Toata vacanta visase la momentul in care avea sa o vada aranjandu-se pentru prima petrecere a liceenilor, asa ca nu avea niciun drept sa ii ia acum placerea de a se simti mai mare macar privind-o si imprastiind colonie pe ea daca nu o lasase nimeni sa se atinga de ondulator.
Melissa izbugni inr-o tuse putin delicata fluturand mana prin stratul gros de parfum care ii aburise oglinda.
– Annie, intervine doamna Clarckson luandu-i sticluta din mana, stii cum se spune: “Esentele tari…
– …stau in sticlute mici”, completeaza apatica fetita, lasandu-se sa cada pe pat. Cand o sa ma considerati un om si nu doar o jumatate?
– Mereu vei fi fetita mea, i-a zburlit mama zulufii, dar firea baietoasa a lui Annie a facut-o sa-i indeparteze mana repede in timp ce isi dadea ochii peste cap.
– Cand nu vei mai avea jumatatea anilor mei, a chicotit Melissa rautacios.
– Ai multumi Cerului sa ai tu macar jumatate din creierul meu! a strigat micuta trantind usa in urma ei.
– Iart-o, dar vroia sa fi putut face mai mult in seara asta, nu doar sa se uite. Stii ca uraste sa se simta inferioara.
– Imi voi cere scuze la intoarcere.
Mel stia ca exagerase. O iubea mai mult decat orice pe lume pe surioara ei de zece ani si de fiecare data cand ii arunca vorbele aiurea regreta, dar acum era prea agitata. Mirosea parfumul dulce, auzea fasaitul volanelor, isi vedea silueta transformata din fata care ii improsca pe baieti cu noroi intr-o domnisoara si se simtea ciudat. Era mandra de ea, dar ii parea rau ca lasa in urma lipsa grijilor. Dintotdeauna fusese matura si inteligenta, dar niciodata nu se concetrase asupra ei, rezumandu-se la a-i studia pe cei din jur. Poate ar fi fost mai bine sa fi fost una dintre cele care in fiecare dimineata isi masoara sanii si cirumferinta coapselor, asa cel putin s-ar fi obisnuit cu schimbarile, dar acum, totul parea brusc si nu se recunostea. Ii era teama sa nu ii se urce frumusetea la cap si sa uite de principii. Liceul iti contureaza caracterul si nu vroia sa devina o snoaba ratata, dar nici o tocilara fara viata sociala.
Scoala incepuse de cateva zile si doar ce apucase sa isi faca primele impresii. Ochise viitorul Domn-popular si tinta tuturor snoabelor, baietii retrasi din clubul de sah, pe cei mereu depresivi, majoretele si desigur, pe cei cu simt artistic ce alcatuiau clubul din care spera sa faca si ea parte curand.
– Ca veni vorba, cand ai de gand sa fii acasa?
– Mama! s-a strambat Melissa cand femeia a tras-o cam tare de perciuni in incercarea de a-i da volum cuafurei.
– Cu tatal tau ai vorbit?
– Pentru asta te am pe tine, a ranjit angelic.
– Dupa ce ai facut nu cred ca il mai pot convinge le fel de usor ca pana acum!
La inceputul vacantei, avusese prima experienta de rebeliune impotriva parintilor cand isi luase toti banii pusi de o parte, o pereche de blugi si trei tricorui si se urcase in autobuzul care ducea la aeroport pentru a se intalni cu el. Prima ei iubire, sau conceptul pe care il avea ea despre dragoste – Julian Gray. El fusese intai vecinul, apoi colegul de la cresa, tovarasul de joasa, prietenul cel mai bun si in final, amandoi descoperisera cat de bine le este unul langa altul si cum nu pot concepe sa fie altfel, asa ca s-au aventurat intr-o relatie. Se sarutau cand asfintea soarele in parcul din spatele caselor si se tineau de mana cand se plimbau. Multi, inclusiv parintii lor o considerau o iubire infantila, insa sufletele lor erau pereche. Cu toate ca tuturor le venea greu a crede, era ceva intens si a fost suferinta adevarata, de viata si de moarte atunci cand el a primit o bursa pentru facultate in America. Au plans amandoi…mult, dar ea nu ii putea nega un viitor promitator pe care la randul ei il astepta.
– Am platit toata vara pentru greseala aceea, cat o sa dureze pedeapsa?
– Pana te mariti! s-a auzit vocea barbatului in trecere pe langa usa intredeschisa a dormitorului ei.
– Asteapta numai sa se intoarca! a mormait ea printre dinti fara sa se abtina sa ii comenteze, dar cu teama ca o cearta acum i-ar ruina seara mult asteptata.
– Incearca sa il intelegi. Nu este usor sa iti dai fata in urmarire generala pe tara si sa fie gasita de politie chiar inainte de a decola avionului.
Melissa si-a strans pumnii la amintirea scenei. Dar nu ii parea rau. Nici pentru toata vara inchisa in casa, pentru slujba obligatorie de dadaca pentru Annie, pentru lipsa computerului sau a telefonului mobil in exces. Avea voie doar sa iese cu Katy si Sam sambetele cate doua oare si sa foloseasca telefonul cand o suna Julian. Vorbeau mult si cand nimeni nu era pe langa ea isi lipea buzele de receptor si de la capatul firului i se raspundea la fel. Abea astepta vacanta de iarna cand el avea sa se intoarca acasa. Ii era tot mai grea departarea.
– La inceput a fost “prea matur pentru mine”, apoi luam viata “prea in tragic”, ce urmeaza sa zica: “nu mai respira atat de profund!”
Doamna Clarckson i-a mangaiat gatul si a sarutat-o scurt pe frunte ca sa-i aplaneze iesirea nervoasa.
– Esti frumoasa, a adaugat mandra simtindu-i-se emotia in glas. A era sa uit! a sarit mama ei si a inceput sa cotrobaie prin sertare pana l-a gasit.
– Colierul bunicii!
– Mama, dar este al tau.
– De la mama. Mi l-a dat intr-o seara ca aceasta, iar acum este randul meu sa il dau mai de parte.
Pe un lantisor de aur subtire ca un fir, se legana incet o inimioara faurita dintr-o piatra stralucitoare, inconjurata de o impletirura din aur alb. Era elegant si de bun gust, dar putea fi purtat si ziua, asa ca fata deja isi pusese in plan sa nu il dea jos niciodata. Inca de mica avea gandul la el, iar acum, era al ei!
– Multumesc, mama. Chem-o te rog pe Ann, vreau sa imi ureze bafta asa cum numai ea stie, a zambit Melissa si in timp ce incerca sa isi intinda buzele realiza cat de fals ii era zambetul.
Inca de dimineata avea sentimentul ca viata o sa i se schimbe si stia foarte clar ca avea dreptate, pentru ca practic dadea ultima pagina a copilariei si pasea oficial in adolescenta, dar era mai mult de atat. Simtea ca nu va mai fi niciodata cea de ieri. Melissa nu era o fata foarte analitica cu sine, asa ca acest gen de sentimente erau rare daca nu inexistente in ceea ce o priveau, asa ca prefera sa isi scuture capul de astfel de ganduri si sa puna totul in seama temerilor firesti, sau a dorului pentru Julian. Poate ar fi mai linistita daca l-ar suna inainte. A inceput sa caute dupa mobil in geanta mica de pe toaleta. A sunat de cateva ori, insa nu i-a auzit vocea calda si mai rau s-a simtit.
A inspirat profund si a zambit imaginii reflectate.
– Vei fi cine vrei tu sa fi si ceilalti te vor vedea asa cum te vezi tu. Radiezi, Melissa! si-a spus ridicand spranceana pana acolo unde arcada a fost in stare sa o insoteasca, stiind ca acesta era un gest tipic ei, prin care isi impunea prezenta si punctul de vedere.

Prietenele ei o asteptau in living, ambele costumate diferit. Cea scunda si bruneta, Katty, avea un costum de inger, in totala discordanta cu caracterul ei impulsiv si firea nebunatica, iar Sam, tipa cerebrala si mereu cu un raspuns la toate, purta o mantie de magician si o bagheta pentru care toate trei muncisera o saptamana. Parul de un blond carliontat ii iesea tridimensional de sub coif si ii dadea un aer tare comic. Melissa fusese norocoasa ca putuse inchiria rochia din trusoul dedicat echipei de teatru a fostei scoli din care facuse parte si nu avusese mari batai de cap decat pentru a-si gasi accesoriile. Cu toate astea, era cea mai simpla si naturala, debordand frumusete prin simplul respir.
Au urcat in masina condusa de prietenul lui Katty, Rick- un tip care vorbea atat de mult ca te mirai sa mai aiba timp de gandit, dar in esenta era de gasca. Acesta a parcat cat mai aproape de sala de festivitati a putut, ca fetele sa nu fie nevoite sa oboseasca in tocuri si sa isi strice astfel marea intrare.
– Gata pentru viata de societate? a intrebat Sam.
– Mai gata nici ca se putea! a strigat Katty cu claxon chiar in urechea Melissei facand-o de trei ori mai emotionata decat era deja.
– Cine intra prima?
– Mel!
– De ce eu?
– Ca sa atragem atentia aspupra noastra. Te-ai uitat in oglinda inainte sa pleci?
– Am petrecut trei ore in fata ei din cauza mamei! a ridicat din umeri nonsalanta.
– Ciudato! Hai!
Au intrat pe usa mare de lemn masiv, care a eliberat toate luminile tinute prizoniere ca intr-un taram de vis. Fata a respirat profund si s-a lasat dusa de val!
A coborat incet, treapta cu treapta, privind doar in fata, spre ringul de dans, in speranta ca va vedea pe cineva cunoscut.

Rochia o deranja teribil la coboratul treptelor si Melissa isi strangea agitata buza inferioara intrebandu-se de ce nu alesese alt costum? Sala era atat de mare ca de cum a pasit pe ultima treapta, nu i-a putut vedea peretii si asta i-a dat impresia unei fobii de aglomeratie, lucru rar intalnit la ea. S-a trezit in mijlocul ringului de dans, inconjurata de tot felul de creaturi: erau vampiri, schelete, Frankensteini, zane, minotauri, pantere, iepurasi, toate amestecate si dand impresia de haos. Parea ca se afla intr-o lume alandala, in care nu se respecta nicio regula si nu existau persoane, ci doar masti pline de falsitate. Era ciudata in gandire si nu intelegea de ce toata lumea se amuza de costume si se distra asa cum era normal de balul bobocilor, doar ea statea sprijinita de balustrada, privind in jur de parca se afla intr-o parodie sinistra a vreunui film de groaza. Prietenii ei au impins-o de la spate si Katy i-a tipat in ureche:
– Ce faci aici pironita?
– A…va asteptam, a mimat mai mult.
Katy a privit-o pe sub sprancene, sigur observase crisparea ei anormala si decat sa ii puna intrebari ale caror raspunsuri stia deja ca nu o sa le inteleaga, mai bine a preferat sa se strambe la ea si sa inceapa sa danseze cu Rick. Sam i s-a alaturat punandu-i o mana pe umar.
– Mel, vrei sa mergem la o masa? Laserul acesta si luminile o sa ma ameteasca daca mai stam in centrul ringului fara sa dansam si cum nu avem inca parteneri…
Melissa a aprobat imediat, pentru ca se gandea la acelasi lucru si au mers spre primele persoane pe care le-au recunoscut sub costume. Erau Amanda, sefa majoretelor, cu un costum de vrajitoare care i se potrivea de minune cu adevarata ei fata, John, iubitul ei, care inca ii arunca Melissei priviri insinuante desii il plesnise atunci cand la ora de sport incercase sa o “ajute sa se schimbe” si prietenii acestora: Kelly, Moriss si Shan. Kelly era genul de opera de arta a Amandei. Ea o transformase din tocilara scolii generale in noua tipa cu un viitor promitator in ceea ce priveste popularitatea liceului, dar mai bine zis, era doar mascota ei: mereu in spatele majoretei, mereu aproband-o, mereu spionand si barfind alaturi de ea. Morris, era verisorul lui Kelly, un tip aproape invisibil. Nu iesea in evidenta niciodata nici prin trasaturi, nici prin voce, nici prin hainele purtate si mai ales prin vre-un hobby. Daca cineva nu l-ar fi avut in fata, cred ca i-ar fi fost destul de greu sa isi aduca aminte ce culoare de ochi are, sau cum a fost imbracat in ziua precedenta de scoala.
– Mell, arati ca o printesa, a afirmat John si imediat, Melissa a simtit laserul privirii verzi a Amandei cum incerca sa-i arda pielea de ciuda.
– Multumesc D’Artagnan, a facut o plecaciune teatrala.
– Esti doar “o printesa”, se presupunea ca trebuie sa interpretezi un personaj, a intervenit vrajitoarea.
– Acum ca imi dau seama, tu pe care vrajitoare o imiti?Cea din Alba-ca-Zapada? a raspuns ea incercand sa para nevinovata in intoarcerea atacului.
– Cred ca Amanda este imbracata in ea insasi, a vorbit Shan aparand-o si ceilalti au inceput sa rada.
Shan era un tip destul de interesant, asa ca nu isi dadea nimeni seama de ce era prieten cu John. Avea o infatisare placuta si era tare glumet. Daca inima Melissei nu ar fi fost deja sigilata pe numele de Julian Gray, ar fi fost usor ca acesta sa ii cada cu tronc. A invitat-o la dans si a acceptat numai de cat.
Ringul era rotund si podeaua avea culoarea aurului, asa ca asortata cu lumina slaba a instalatiilor pregatite pentru minutele valsurilor, parea ca se afla intr-o adevarata sala de bal, luminata discret de candelabrele pline cu lumanari. Bratul lui Shan o cuprindea delicat, fara sa incerce sa o preseze pe el, sau sa coboare mai jos decat era permis. Era un adevarat muschetar, pentru ca la fel ca John si Moriss isi luasera costume identice pentru a infatisa pe cei trei muschetari.
– Cate domnite ati salvat pana acum, Sir? a intrebat Melissa zambind.
– Destule, a mustacit Shan intrandu-i in joc.
– Si ati fost rasplatit cum se cuvine?
– Se putea si mai bine, i-a facut cu ochiul razand.
Se simtea ea insasi in compania lui, de aceea erau si colegi de banca la cateva cursuri. Acei doi ochi albastrii, spre deosebire de raceala comuna, ei ii inspirau doar curiozitate si indrazneala infantila, deci i se parea ca Shan ii seamana foarte tare la caracter.    Era obisnuita sa socializeze bine cu baietii, dar de fiecare data era atenta sa nu intreaca limitele si sa dea altceva de gandit, dar cu Shan, niciodata nu se stresase ca el ar putea crede altceva decat ceea ce este. Chiar si acum, cand pareau ca flirtreaza unul cu celalat, niciunul dintre ei nu mergea mai de parte de un simplu joc de cuvinte.
Inima a inceput sa ii bata tare dintr-o data si trupul i s-a muiat ca al unei papusi de carpe. Se intampla ceva cu ea, dar nu reusea sa isi dea seama ce? Sentimentul se rezuma la un soi de boala, sau era doar urmarea unei emotii puternice? Zambetul si buna dispozitie au parasit-o si a inceput sa se simta ciudat. Era pe cale sa se desprinda de partenerul de dans, atunci cand in ultima pirueta, l-a vazut!
Un baiat inalt, cu o silueta armonios proportionata avea fata indreptata spre ea. Din cauza mastii mici care ii acoperea ochii nu putea spune sigur daca avea privirea fixa pe ea, insa ceva la el ii parea familiar.De o data, a deschis bratele intr-o invitatie imposibil de refuzat.

Era Julian! O privea de pe marginea ringului, din cel mai intunecat loc, iar ochii lui pareau ca sunt chiar in fata ei, din cauza efectului cu care profunzimea lor ii intra in irisi sfidand distanta.
– Scuza-ma putin, i-a dat drumul lui Shan si s-a apropiat aproape fugind catre baiatul din umbra.

Fata lui era ca de ghips, dar parea satisfacut de apropierea ei. De aceea nu ii raspunsese la telefon, pentru ca ii facea surpriza de a veni aici! Ringul parea de km si pasii ei de furnica, pentru ca nu mai ajungea o data sa il ia in brate!

7 Responses to Capitolul 1- Bal mascat

  1. alicce says:

    cred ca o sa mor sufocata:))….ar trebui sa te gandesti serios sa incepi sa scri o carte…felul in care scri imi da impresia ca citesc un capitol dintr-o carte de un autor renumit…si poate cine stie o sa ma pot mandri odata ca am citi primele creati ale unei autoare celebre…asta imi dai impresia ca esti o viitoare scriitoare foarte buna…se vede ca scrii din inima si te lasi purtata de sentimente si idei…cred ca asta imi place as de mult la creatil tale…sentimentele pe care le pui in fiecare cuvant scris…si te pricei asa de bien sa descri sentimentele oamneilor ca imi vine sa plang din cauza ca eu mai am de lucrat la capitolul asta…si mie imi place sa scriu insa eu o fac pentru mine:))…deci da m-ai lasat “masca” si cu acest capitlo…felicitari din nou

  2. deyna says:

    uau super capitolul dar in poza e damian si ea ii zice julian dar e unul si acelasi nu?sau am inteles eu gresit?
    oricum te felicit tot ce ai scris pana acum e super tare……

  3. Deny says:

    Ahh, deci ador ce scrii:x
    Julian.. se vede ca ea il iubeste:x Si ca el o iubeste… presupun, pentru ca i-a facut acea surpriza minunata.:X
    Shon… doar un bun prieten:)
    Dar poate ea era emotionata la el in brate pentru ca…:
    1) Incepea sa il placa… putin probabil..:D
    2) Simtea ca Julian e acolo:X
    3) Il va intalni pe Damian.. vampirul-varcolac… cine stie:|
    E genial:x
    Subliiiiiiiiim:x

  4. T. says:

    Iti multumesc ptr aprecieri !
    am citit tot capitolul … oferi niste imagini vizuale perfecte, imi pot inchipui tot ce descrii, toata incarcatura de cuvinte. te voi citi in continuare si nu voi pierde nici un rand !
    iti doresc o zi minunata !
    mai vorbim !

  5. alexa says:

    Este un fic minunat. M-am indragostit de el de la primul capitol. Ai foarte mult talent si ar trebui sa te folosesti de el. Felul in care ai descris fiecare moment si fiecare lucru m-a facut sa ma simt de acolo. Parca ma aflam in sala de bal alaturi de Melissa si traiam fiecare emotie pe care o simtea ea cand a pasit in incapere. Chiar si acum la sfarsit m-ai facut sa imi salte inima de bucurie ca Julian este acolo. Spor la scris in continuare.
    Te-am pupat
    Alexa

  6. ~ Fefe ~ says:

    Ma bucur ca am castigat ceva timp liber,astfel am putut citit primul cap. din acest fic. Sunt mai mult decat impresionanta,de fapt asa mi se intampla cand citesc oricare creatiile tale.Stilul tau propiu de a descrie actiunile si personajele mereu ma atras.Ochii imi zburau de-a lungul cuvintelor,insa mintea imi era acolo,langa personaje.Ce pot sa spun,traiam cu ei fiecare stare.De asta iubesc ceea ce scrii,imi oferi prilejul de a juca de o scena.Personajele tale nu ma vad,sunt ca o stafie printre ele😀
    Incet,incet o sa parcurg toate capitolele :X Curiozitatea deja imi este alimentata,nu cred ca imi va lua mult sa ajung la zi cu cap.🙂
    Marina :*:*:*

  7. Allix says:

    Iui!Pe tot parcursul povestiri doar cate un pic respiram.
    Uff!Acum pot sa respir oarecum usurata:).
    Si nu-i vorba sa nu citesc in continuare:):P.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s