Capitolul 23- Adio, durere

 

 

 

 

 

 

 

 

 

–         Ce a fost asta? a tresarit Julian strangand-o pe Melissa mai tare la pieptul sau, dar nimeni nu i-a raspuns, caci Barbara disparuse deja in cautarea celui ce tipase.

–         Mi-e frica…a suspinat fata infundandu-se in pieptul lui. Ii era rusine de ea: mereu neajutorata si tematoare, mereu distrugand pe toti in jurul ei, dar asteptandu-se apoi ca acestia sa o protejeze.

–         Ramai aici!

–         Nu! a raspuns cu o duritate noua in glas, stergandu-si tampitele lacrimi. Vin cu tine! i-a prins mana ce se retrasese de pe ea ca sa o stranga cu forta exagerata.

–         Ai dreptate… a aprobat baiatul intelegandu-i impartirea sufletului, insa ceva se schimbase..totul se schimbase.

Julian nu aruncase nici macar o privire rochiei sale elegante care demonstra ca nu fusese tinuta aici cu forta. Era atat de bun cu ea si o iubea atat de mult ca nici nu vazuse crapatura facuta…manual.

Melissa si-a aruncat pantofii din picioare ca sa se poata tine dupa el. Nu simtea contactul cu ce era in jurul ei si nimic nu o atingea, doar mana lui. Era ca si cum el era ancora ei. Dar ea nu stia unde sa ramana, in adancimea marii, sau in inaltul cerului? Nepasarea ei fugise de mult, aducandu-i iara furtuni in inima, asa incat nici macar nu si-a dat seama ca fuge pana cand nu a vazut o lumina care a facut-o sa se opreasca. Nu era puternica, venea de la un candelabru, insa se obisnuise cu intimitatea intunericului atat de mult, ca o deranja, aproape ca o ura. A clipit de cateva ori buimacita si a realizat in cele din urma unde fusese tinuta de Damian: chiar in biserica. Acum intelegea sensul cuvintelor lui atunci cand il intrebase unde este: „Sub protectia Domnului”. Tipic lui. Cea mai buna ascunzatoare este cea la vedere. Damian stia asta, caci fugise de vanatori profesionisti. Fusese toata viata lui vanator si vanat alternativ. Mereu dual…mereu injumatatit…mereu in antiteza cu natura, pana cand vazuse doi ochi albastrii curiosi. Ce ar fi de el daca acei ochi i-ar evita privirea?

–         Ridicoli! radea vampirul-varcolac cu o pofta infricosatoare, lasand capul pe spate si balansandu-si suvitele ondulate. Vocea lui era incarcata cu un amuzament crud, dar si asa, fata si-a revenit din transa auzind-o si a putut sa perceapa cu adevarat ce se petrecea in jurul ei.

Barbara avea maxilarul expus total si ragetele ei disperate erau interminabile, asa ca Melissa s-a pus jos cu mainile apasate pe urechi pentru a bloca acel vaiet. Vampiroaica tremura de furie de parca era electrocutata si din ochii ei ca de sticla curgeau lacrimi de sange.

–         Tu! a tipat aratandu-si coltii masivi. Te-am iubit, nemernicule! Glasul ei ascutit de jale, parca taia in carne vie.

–         Daca m-ai fi iubit, nu te-ai fi aliat impotriva mea. Tu singurica ai incalcat pactul, Barbie, a raspuns Damian asezat picior peste picior pe una din bancutele bisericii. Atitudinea lui degajata o scotea pe vampiroaica din minti!

–         Nu meriti sa existi!

–         Si totusi, cineva acolo jos tine cu mine, s-a lasat Damian pe spate, infatisand imaginea relaxarii absolute.

Barbara a marait infricosator de gros inainte sa se avante asupra lui. Vampirul –varcolac statea nemiscat, zambind pervers. Melissa a apucat sa vada acel par de matase neagra zburand in aer, dar inainte sa se atinga de Damian, o fantoma a aruncat-o pe vampa in celalat perete, zdrobindu-i teasta cu asa o putere ca a lasat gaura in zid. Cand sa se ridice ametita, fantoma a muscat-o de piept, scotandu-i inima intre dinti. Satan.

Julian a cazut in genunchi langa Melissa, cu o mana pe ea si cu alta intinsa intinsa spre trupul tacut al prietenei lui. In acea tacere de mormant, nu se auzea decat o voce subtirica, venind de langa usa bisericii. Melissei i-au cazut ochii pe Samanta, prietena ei. Sam statea intr-un colt, imbratisandu-se singura si fredonand ceva in soapta. Nu parea deloc timorata, ci total absenta la scena ce se derula langa ea. Deci ea scosese acel tipat auzit din camera.

–         Sam?! a vrut Melissa sa mearga la ea, insa Julian a impins-o repede dupa unul din stalpii masivi de marmura.

–         Este bine, doar a hipnotizat-o! a scos cuvintele de parca il costau respiratia. Ochii lui mereu calzi si figura copilaroasa fusesera taiate de o grea expresie de groaza. Cand fata a vrut sa ii urmareasca privirea, acesta a impins-o iar in stalp, prinzandu-i umerii mici si scuturand-o de cateva ori ca sa ii capteze atentia. Melissa, iti amintesti ce ti-am spus despre Transilvania? Mai stii cum sa procedezi?

Si-a strans pleoapele si a inceput sa dea din cap agitata. Nu vroia sa se gandeasca la asta! De ce Julian o obliga? Vroia sa uite! Era prea mult, mult prea mult de indurat!

–         Trebuie sa o faci! picaturile repezi ii ajunsesera baiatului pana in barba.

–         Nu…cum…se tanguia Melissa ametita de durere. Nu sunt in stare…nu…

–         Este singura cale sa oprim acest infern! a vibrat glasul indurerat al lui Julian. Porunca din el a amortit-o de tot. Nu se mai simtea, abia mai vedea. Robot. Era o masinarie defecta. Inutila. Nebuna. Simplul gand ca ea ar putea sa…era distrusa… Melissa, jura-mi! i-a luat fata micuta in palme, dar parca ar fi luat un bibelou, caci ea era la fel de rece si lipsita de viata ca un portelan. Frumos, scump, dar gol inauntru. O iubea mai mult decat era omeneste posibil. Probabil de aceea simtea ca o ia razna. Sigur inima lui era suprasolicitata de aceasta dragoste uriasa tinuta intr-un corp atat de neinsemnat. Putea sa vada ca intr-o scena de desene animate, cum acel organ din pieptul lui explodeaza, lasand in urma stelute si confetii. Ca un clovn iubit si aclamat la circ pentru ca se injoseste, dar care tot un mascarici ramane. Dar Julian nu se concentra pe umilinta lui…doar dorea sa o sarute inca odata numai ca stia ca nu avea timp…

–         Mel, iubito?

–         Da…a apucat ea sa articuleze si Julian a plecat imediat de langa ea, avantandu-se in fata monstrului care il astepta tacut si ranjind.

–         Buna seara, geamane!

–         Sa te ia dracu’! a raspuns Julian pasind calm pana cand a ajuns la cativa metri in fata lui.

–         Am fost pe la el, dar nu este o gazda buna.

Spranceana ridica a lui Damian parca ar fi taiat tavanul cu incordarea ei. Imbecilii! Il gasisera! Pe semne dupa doua zile ii daduse si parintelui in gand ca Damian stie de acest pasaj de cand l-a condus la laboratorul sau. Era adevarat ca se afla in celalalt capat al fundatiei cladirii, dar Ghery trebuia sa stie ca el va explora in detaliu apoi. Oamenii, cred ca daca stiu multe secrete sunt si buni la a le pastra? A chicotit dandu-si singur dreptate atunci cand s-a uitat la biata fata din colt, alba ca varul, pe care o pusese sa cante „Like a virgin”. La urma urmei, ea putea fi tinuta departe de toata porcaria asta ca un cadou pentru Melissa. Stia ca era prietena ei cea mai buna. Ulimul lucru pe care si-l dorea era ca femeia lui sa il urasca. Destul rau ii facea sa il iubeasca. Dar pe restul…pe restul i-ar fi carbonizat de vii! Sa il prinda cu o cusca? Se saturase de anii petrecuti intre grilaje de otel, in care fusese tratat ca Bestie din X-Men. Cand el fugise de la Melissa dupa ce auzise voci pe acest coridor subteran al bisericii, Satan era deja mult in fata lui. Tradatoarea de Barbara il capturase la fel cum facuse cu el. Acum fugea si in momentul urmator s-a trezit lovindu-se de barele de otel. A asteptat ca iubitul grijuliu sa o tarasca pe Barbara dupa el in cautarea Melissei ca sa se elibereze.

–         In sfarsit, fata in fata dupa atatea luni.

–    As putea sa iti arat cat ma bucur sa te vad ucigandu-te lent pe o melodie de-a lui Clayderman! i-a raspuns vampirul-varcolac. Ce este, Juls, dragule? Mi-ai simtit lipsa?

–         Tu sa imi spui! a zambit baiatul stiind ca monstrul folosise forma de lup pentru a nu avea niciun contact cu el.

Melissa zacuse in tot acest timp cu fruntea lipita de marmura rece, dar atunci cand a iesit de acolo, ochii celor doi s-au ingustat fixand-o. Ai ei, insa, au palit mai tare si au devenit brusc translucizi cand au vazut corpul vampiroaicei care era devorat de Satan. Nici sa lesine nu era in stare, asadar, a continuat sa mearga, pana cand s-a oprit exact intre ei.

Cladirea parea rupta de lume. Era ca si cum cei trei erau prinsi pe Arca lui Noe, singurii salvati de Potop, dar si ei sortiti pieirii. Luase viata cel mai groaznic cosmar al Melissei, acela care o bantuia de atata vreme, dar pe care nu reusea sa si-l aminteasca niciodata atunci cand se trezea. Se desfasura acum sub ochii ei, mai real decat moartea insasi. Fata era intre cele doua bucati de suflet ratacite. Damian tremura in dreapta ei, pe cand Julian sufla greu in stanga. Prinsa intre doua imagini ale aceleiasi oglinzi, se lupta sa isi dea seama pe care o va alege. In zadar, caci ea era ciob spart din amandoua. Plangea. Plangea de parca era sfarsitul lumii. Si chiar asa era. In noaptea aceasta avea sa fie sfarsitul lumii ei. In astfel de povesti nu exista acel final fericit la care spera Damian. Cele doua fiinte identice, dar diametral opuse erau componentele aceluiasi suflet care nu trebuia sa se reintregeasca niciodata. Din cauza adrenalinei, auzul ei capatase o sensibilitate extrema, fiind capabila sa auda cele trei inimi batande in ecoul bisericii, insa siroaiele de apa care spalau vitraliile pe dinafara curgeau indiferente la agonia lor comuna. Melissa se simtea mai legata ca niciodata ce ei. Damian, Julian si ea, compuneau triunghiul unei singure nenorociri si trebuiau sa suporte impreuna ce avea sa vina. Si sfarsitul era aproape. Se simtea in fiecare particula din jur. Totul era mort, totul stagnase, pamantul se oprise din rotatie si singurul lucru care avea continuitate eterna parea sa fie suferinta. Ura, iubire, moarte. Aceste cuvinte erau scrise pe ei cu majuscule, desii se minteau ca nu le vad.

– Incetati, va rog! se tanguia fata prinzandu-si corpul in brate, dar niciunul nu o imbratisa. Fiind intre ei, tanja dupa atingerea amandorura. Vroia ca in locul triunghiului, sa formeze un cerc, unul in care ea sa se invarta la nesfarsit si sa nu trebuiasca sa mai sufere atat.

–  Uniunea nu se poate infaptui, dar si daca ar fi fost posibila, niciodata nu mi-as fi dat acordul, a vorbit Julian ignorand rugamintea Melissei.

– Oh, se tanguia Damian teatral. Deja ma urasc pe mine prea mult ca sa te suport si pe tine in mine. As fi gelos sa imi impart ura asa, intelegi? S-a prefacut el ca isi sufla unghiile de parca doar ce le pilise.

– Nu inteleg cum am putut candva sa fim unul si acelasi…

– Sunt multe pe care tu nu le intelegi, Julian, dar din pacate eu nu am rabdarea necesara sa iti explic. Ma mir totusi ca esti atat de curajos fara garda ta de corp.

Julian a scrasnit din dinti privind cum lupul continua sa se ospateze din ramasitele prietenei lui si ii curgeau lacrimi fierbinti de ura. Efectiv, plutea intre ei ca o funingine.

– Satan, poate ca Julian are nevoie sa isi ia ramas bun. Sa ii respectam suferinta! Vrei sa il lasam un moment?

Si daca l-ar fi vazut oricine care nu avea habar de natura lui, ar fi zis ca este cel mai milostiv si cumpatat om atunci cand a rostit acele cuvinte. Damian si-a impreunat mainile in fata departand putin picioarele de parca asista cu adevarat la un moment de reculegere al unei persoane pretioase pentru el. Numai ca Satan a marait violent si parul i s-a ridicat pe spate.

–  Zice ca nu vrea, a continuat Damian ridicand din umeri cu un aer infantil.

–  Poate ca mi-ai luat prietena, dar nu uita ca mai lipsesc personaje la intalnirea noastra si crede-ma, vor aduce ele alte garzi de corp!

Julian vorbea despre parintii Melissei. Cu siguranta ei plecasera in cautarea Eroilor. Sau era un bluff?

Oricum ar fi fost, cei trei erau impreuna pentru prima data, impreuna pentru a se lua o decizie sau pentru a lasa destinul sa o ia pentru ei. Cu totii simteau momentul ca fiind cel pe care il asteptasera, a carui venire era iminenta. Sam era de departe un instrus la discutia lor, caci abia se putea considera prezenta, iar Satan avea altceva de facut.

– Satan, adio, prietene! S-a intors Damian sa dea comanda lupului. Acesta s-a ridicat precum un Alpha de langa lesul Barbarei si a aprobat odata din cap. Inainte sa plece, a trecut cu botul rosu si umed pe sub palma lui Damian. Ea s-a deschis putin ca sa il alinte, dar imediat a revenit un pumn de piatra. Era dureroasa despartirea lor, numai ca era timpul ca Satan sa plece. Era dator sa imparta cunostintele lui haitei de unde plecase, era dator sa moara pentru lupi, nu pentru un varcolac. Isi iubea stapanul, dar il asculta intocmai. Daca sarcina lui era sa plece, pleca. Nu era timp pentru un ramas bun siropos, asa ca Satan s-a retras demn.

– Mori! A urlat Julian si a ridicat cu mana tremuranda un revolver. Bubuitura nu a mai afectat-o pe Melissa, caci era demult inchisa intr-o lume a ei, intr-o dimensiune unde era inca o fata simpla ce asculta muzica pop si se chinuia sa treaca clasa la fizica. Glontul s-a oprit in palma lui Damian ca intr-un burduf de perna si rana provocata pe moment a disparut cand acesta a lasat glontul sa cada cu zgomot pe podeaua de marmura. Vampirul a sarit spre Julian aruncandu-l in perete, dupa care l-a prins cu pumnii de guler inainte sa atinga solul. I-a mangaiat piciorul, dar maraitul lui nu a acoperit trosnetul sec. Amandoi au schitat un gest de durere, dupa care ochii vampirului s-au clarificat din nou.

–  Daca ai de gand sa mai incerci asta vreodata, fii sigur ca iti reuseste, altfel am sa o fac eu!

–  Fa-o! a spus Julian cu o oarecare speranta in glas, in ciuda ranii de la picior.

Damian i-a dat drumul si baiatul a inceput sa tuseasca si sa se vaite din cauza loviturilor de la spate si tibie. Ca dezlegata de o vraja, Melissa a fugit la el.

–         Dar, ah, cat de tare te-as ucide, repeta Damian cu pumnii inclestati in timp ce privea scena dintre cei doi.

–         Mel, Mel a mea, a mangaiat-o Juls pe umar caci stand cu capul in poala ei doar pana acolo il tinea forta din brat sa ajunga. Te rog, mi-ai jurat!

–         Julian, este o nebunie ce-mi ceri!

–         Tot ce am trait a fost o nebunie. Acum doar ii punem capat.

Un strop i-a pocnit Melissei pe frunte si initial a fost sigura ca nu este decat o senzatie deoarece deja simtea cum ii explodeaza capul de griji. Dar apoi altul i s-a prelins pe tampla. Ploua in biserica? Dar nu erau picaturi reci, ci calde… A lasat fata pe spate ca sa priveasca in sus si un tipat i-a taiat gatul prelungindu-se cu ecou. Parintele Gherard era rupt de la jumatate si atarnat pe crucea din fata altarului. Sangele lui patase icoanele, curgand in dare groase ca niste serpi. Damian isi tinuse promisiunea.


Melissei ii venea sa-si smulga parul din cap! Nu putea intoarce capul ca dadea cu ochii de moarte. La tot pasul era inconjurata de teama si violenta. Ce rost avea sa aiba viata ei de acum? Mereu bantuita de aceasta umbra sinistra, mereu in neliniste, mereu zbatandu-se sa scoata bine din ceva pur negru, pur malefic. Nu…Nu putea permite sa sacrifice si pe altii pentru ca mereu vor fi altii. Prea multe persoane suferisera de pe urma indeciziei sale, de pe urma lasitatii sale, de pe urma acestei iubiri duale care nu era decat o tumora ce crestea in ea fara leac! Julian avea dreptate. Stia ca dupa aceasta noapte nu va mai fi niciodata Melissa de odata, dar trebuia sa opreasca acest desfrau, caci nu il mai putea numi iubire.

–  Damian, a rostit ea clar, dar calduros si i-a dat drumul lui Julian. Mainile baiatului stranse la pieptul lui Mel nu vroiau sa se desparta de ale ei, dar fata a tras cu putere de falangele slabe care inca se agatau de ea ca niste uscaciuni. Lantisorul de la gat, prins intre degetele lor, s-a rupt si a cazut  pe marmura unde piatra de Quartz s-a spart. Se indrepta spre vampir cu ochii crapati de sare si buzele rosii de durere, o, nebuna durere care ii zgaria creierul!


–  Iubita mea, a intampinat-o Damian tintuit in loc. Nu indraznea sa o atinga. Trecuse prin atatea si rezistase, dar acum, in fata lui, se arata ca o stafie. Melissa nu mai avea culoare, era stearsa si nu ii transmitea nimic.

In loc de raspuns, Melissa si-a ridicat maneca aratandu-si venele.

–  Ia din sangele meu!

–  Nu pot! s-a indepartat el neintelegand, dar fara sa-si dezlipeasca ochii de la fasia subtire de piele alba. Ce era in mintea ei? Ar putea afla doar intreband-o, vazand ca nu mai purta medalionul, insa astepta spusele ei  ca un condamnat.

–  Mi-ai spus candva, ca prin el tii vie fiecare persoana pe care ai gustat-o si mi-ai mai spus ca in sange consta dragostea. Vreau sa ma pastrezi cu tine oriunde te-ai duce.

–  Il…alegi pe el? a inghitit cu zgomot, iar fata perfecta s-a daramat. Parca Melissa ar fi aruncat cu mii de bolovani intr-un lac pe care nu il tulbura nici adierea vantului. Inimia lui…inima lui era pe cale sa taca pentru totdeauna si ultima bataie avea sa spuna: „Melissa”. Dragostea simtita pentru ea il incalzise ca un soare, dar respingerea de acum il ardea fara scrupule.

–  Nu pot alege, Damian, asta mi-e crucea! s-a strambat de la tumultul de emotii care ii raceau pieptul. Te rog, pleaca tu, eu nu te pot goni.

– O faci deja!

– Nu, nu o fac. Te implor… a ajuns in cele din urma in fata lui si i-a presat incheietura de buzele pecetluite. Daca ma vrei, ia-ma, atat cat poti…

Normal ca avea sa o ia cu el! Nu si-o insusise fara voia ei la inceput, nu avea sa o faca nici acum. Va savura picatura cu picatura, nu cu sete, dar ca pe cea mai dulce poezie. In loc sa-i prinda incheietura, Damian i-a dat-o usor la o parte si i-a mangaiat gatul. Ochii ei ardeau sub pleoapele inchise de la acea mangaiere infernal de dulce. I-a sarutat pielea por cu por, dupa care fata a auzit pocnitura maxilarului sau deschis spre a-i patrunde epidermul. A fost mai delicat decat mangaierea precedenta. Dintii reci in comparatie cu buzele au racorit-o, au deschis rana usor, dupa care au lasat limba sa traga cu suavitate. In timp ce picaturi din ea erau daruite iubitului interzis, Melissa se gandea la toate momentele alaturi de el, la ceea ce simtea cand o privea, la ceea ce vedea prin el, la ceea ce el o facea sa fie. Prima data cand ii vazuse ochii negrii privind-o prin masca la balul bobocilor, felul in care vocea lui a tulburat-o cand i-a rostit numele, mangaierea lui fierbinte, sarutul, dansul de acum cateva ore… Era intre amandoi si stia, acum stia ca si daca ar fi stat lucrurile altfel, si daca nu ar fi lasat evenimentele sa ia aceasta gravitate, aceasta cale de neintors, tot nu l-ar fi ales pe el, dar nici pe Julian. Se amagea, pentru ca nu avea sanse de scapare. Ori fara niciunul, ori ei fara ea. Ar fi fugit de amandoi, pentru ca nu i-a pasat niciodata sa fie eroina povestii. Ea a vrut sa aleaga dragostea, neinteresand-o ce implica aceasta. Cum spunea Anne Rice: „Raul este doar un punct de vedere”. In rau ea se simtea iubita si il prefera in ciuda unei vieti duhovnicesti insipide, in care mereu ar fi plans noptile pentru vampirul-varcolac. Dar nici nu ar fi putut iubi pe Julian pe timpul zilei, pentru a adormi cu el in pat, dar cu altul in gand. Deci, nu exista scapare, nu exista alegere sau ales, dar exista o decizie, exista un sfarsit!

Cand Damian a terminat, a prins-o pe iubita slabita si a pus-o pe banca, dezmierdand-o cu degetele si faurind lacrimi cristalizate in amarul intuneric din acele pupile negre.

– Te-am iubit ca pe soarele galaxiei mele! Nu am cuvinte sa iti spun cat de tare as vrea sa ma schimb pentru tine…

– Dar nu poti, stiu asta…i-a raspuns ea la mangaiere vorbind stins. Du-ma la el!

Damian a aprobat moale si a luat-o in brate. Sfasietor de incet, a asezat-o langa Julian si s-a intors sa plece. Era ultima data cand o vedea, cand il vedea, cand ii vedea. Si-a impregnat in minte acele buze devorate de el mai devreme, ochii de cristal pur, sunetul inimii frante. Avea sa le care cu el o eternitate, sau cel putin asa planuise…  Damian nu a avut timp sa ajunga langa ea. Luat pe nepregatite, a fost invins. O durere infernala a strapuns inima vampirului de parca un vulcan erupea din pieptul lui eliberand gheata in loc de foc.

– Melissa… a murmurat el privind in urma cum Julian zacea intr-o balta de sange, cu un pumnal infipt in piept.

– Dumnezeu sa ma ierte, v-am iubit pe amandoi! a urlat ea luand mainile de pe manerul de argint. Nu taisul de argint facea treaba, ci rana provocata unui suflet pereche. Amandoi simteau aceeasi atingere, fie ea mangaiere sau durere. Amandoi erau omorati de aceeasi lovitura. Damian putea fi omorat cat timp inima lui batea, insa pana acum fusese mereu tratat individual. Daca nu l-ar fi cunoscut pe Julian, daca nu s-ar fi atins, daca nu ar fi format aceasta legatura care ii facea dependenti unul de celalalt, poate ca ar fi trait vesnic. Dar in situatia de fata, vietile lor erau legate. Inima lui desi lenta, inca batea vie in asteptarea Jumatatii. Acesta era singurul mod in care el putea fi ucis: impreuna cu Jumatatea care il facea vulnerabil. Julian aflase asta in expeditia lui in Transilvania si murea odata cu el doar pentru a incheia aceasta sarada interminabila. Genunchii i-au cedat si vampirul-varcolac a cazut la doar cativa centimetrii de ei. Julian simtea ca amorteste. Nu se vaita, nu se zvarcolea, ci ii multumea Melissei. El ii daduse pumnalul. Vroia sa fie feiricita, asa cum mai spusese odata, insa cu el nu avea niciodata sa cunoasca aceasta stare, pentru ca el mereu avea sa fie doar o jumatate din ceea ce ea avea nevoie. Poate inainte ar fi mers, insa acum, dupa ce cunoscuse ambele modalitati, Melissa mereu ar fi pastrat in suflet speranta ca Damian se va intoarce. Pana cand sa o tina asa? Niciunul din ei nu mai avea forta.

Mainile lui Julian fusesera pe ale ei in momentul impactului si chiar apasase cand ea se indoise. Ii spunea din priviri cat de mult o iubeste si Melissa stia ca aceasta scena avea sa o bantuie in toate vietile pe care avea sa le traiasca de aici inainte.

– “London bridge is…” a inganat el sfarsit.

– “…falling down, falling down”, a incercat ea printre hohote…

– Te voi iubi mereu…

– Si eu, si eu…

Inainte ca ultima suflare sa se scurga pe buzele lui, Melissa i-a sorbit-o intr-un sarut lung si tandru, gustand totodata sangele care se intindea intr-un fir subtire in coltul gurii lui deschise. Nu a fost capabila sa ii inchida pleoapele si sa se priveze astfel de bucuria privirii lui blande, neacuzatoare, resemnate, iubitoare. Ar fi ramas asa sa il priveasca pana la batranete daca nu ar fi auzit gemetele lui Damian. Se tanguia si se zvarcolea pe jos de parca cineva il impungea cu sulite din interior.

– Iarta-ma! Iarta-ma! Iarta-ma! Iarta-ma! Imi pare atat de rau…mima Melissa tarandu-se spre el.

Damian scotea din gat doar sunete sparte, in timp ce figura ii era sculptata in jale.

– Stiu acum ca…singura iubire ca dureaza pentru totdeauna…este…cea imposibila, a continuat ea leganandu-se cu genunchii stransi la piept.


– Melissa, te rog, uita-te fix in ochii mei! a ordonat el desii vocea isi pierduse suavitatea si calmul netulburat, fiind inlocuita de anxietatea si durerea niciodata simtita pana atunci.

In capul Melissei vorbele lui nu isi faceau loc de pricepere. Parca auzea toate sufletele chinuite de existenta lui, toate victimele raului, toate parca ieseau urland si jupuindu-se ca o scoarta din medalionul care statea sa pocneasca precum fierul incins. Propria lui Cutie a Pandorei. Fata a pus mana pe el si a ars-o instantaneu.

– Asculta-ma! a prins-o de mana punandu-i-o pe pieptul care incepea sa se incalzeasca, sa se umanizeze, pentru ca apoi sa moara. Melissa, nu clipi! i-a spus moale, incercand sa vorbeasca cu gura ce se deforma de la o secunda la alta, la fel ca intreaga lui infatisare. Esti o fata minunata si unica, ce nu a meritat niciodata sa fie prinsa in aceasta mizerie a raului. Tu o sa fii fericita si o sa reintalnesti dragostea, una sanatoasa. Sa stii ca Shan te-a iubit intotdeauna. Nu vei tine minte nimic din noaptea aceasta si nu vei stii de iubirea care aproape te-a dus la nebunie! Ma vei uita, la fel cum am avut grija sa ma uite toti, sa ne uite! Vei avea copii frumosi cu ochii albastrii si peste ani, cand vei privi marea la care visezi de atata vreme, vei simti ca ceva iti lipseste, aceea va fii singura urma pe care imi permit sa o las in inima ta: nostalgia. In momentele de singuratate, vei fii numai a mea si eu numai al tau. Dar acum, du-te acasa si dormi! Uita-ne…

Ecoul cuvintelor lui se loveau de colturile mintii ei fara noima si in cele din urma pieptul s-a racit complet sub palma ei. Fata i s-a contorsionat de chin, pete rosii i-au inflorit pe pielea alba decojindu-l incet, incet, pana cand trupul lui Damian s-a transformat in bucati; bucati de cenusa inghetata, blocuri de gheata arse care se topeau sub ochii ei, crescand o baltoaca pe marmura alba. Lichidul negru se rotea in cercuri, ridicandu-se in forme si cazand la loc, tipand si plangand cu voci straine.

Nu se lega nimic pentru Melissa…absolut nimic. Nu a fost capabila sa isi dea seama ca totul fusese premeditat inca din clipa in care Damian o vizitase in noaptea aceea. El ii hipnotizase parintii sa uite de povestea ei cu Julian si mai ales de el ca personaj mitic. Julian stia asta, de aceea recunoscuse imediat felul in care se manifestase Sam. Mai vazuse reactia inainte, cand o cautase pe ea acasa si sotii Clarckson il luasera drept un nebun pentru ca nu il mai cunoscusera. Era totul pus la punct in asa fel incat oricum s-ar incheia povestea, Melissa sa iese cu bine. Monstrul urat de toti, pe care ea il tradase, o iubise pana in ultima clipa. Multumea panzei dense care se tesea in jurul mintii ei, facand-o sa ii fie somn. A inchis ochii pentru putin, imaginandu-se in patul moale care atunci cand ploua era rece si mirosea a mare. A reusit pana si sa auda acordurile formatiei sale preferate.

In cele din urma miscarea lichidului a incetat si a devenit de un alb pur, ramanand intr-un singur loc precum argintul viu si stralucind ca un diamant in lumina blanda a candelabrului. Odata cu el, durerea Melissei disparuse deoarece nu mai avea fundament si inima ii era atat de usoara, incat abia o simtea. Senina, s-a ridicat sa o ia pe Sam de mana si a plecat acasa.

***************************************************************************** 

Soarele de septembrie mangaia pomii galbeni cu caldura amintirilor. Briza sarata ajungea pana la fata femeii care isi servea cafeaua asezata la o masuta rotunda. A coborat ceasca micuta, specifica europenilor, ca sa alunge aroma tare si sa savureze mirosul marii. A inhalat cu nesat inchizand ochii si lasand parul sa se scuture in adierea vantului de toamna. Privirea ei scutura zarea in cautarea unei figuri cunoscute, dar nu o gasea niciodata. Cerul azuriu se impletea cu spuma apei chiar la dungulita infinita a orizontului si de acolo ii parea ca vine si nostalgia ei.

–         Croissantul, madame!

Accentul graseiat al chelnerului a rupt-o dintr-unul din momentele in care se lasa purtata de intuitia sufletului calator. A multumit discret cu capul dupa care atunci cand a sorbit o gura de cafea a remarcat titlul scris cu majuscule pe ziarul de sub cotul ei: „Celebra actrita a disparut in urma divortului secret.” Inainte sa il deschida pentru a citi atenta articolul, baiatul s-a intors stingher, aplecandu-se ca sa ii sopteasca:

–         Barbatul de la masa aceea doreste sa va ceara un autograf. I-am spus ca nu va pot deranja cu o cerere atat de nepoliticoasa, dar…a insistat.

Fara sa se intoarca, femeia a zambit retinut in semn ca intelege, dar si-a rotit ochii in spatele lentilelor opace ale ochelarilor de soare. Se indragostise de Marseille in cele cateva saptamani petrecute aici si sa ia micul dejun la acesta cafenea intima de pe plaja devenise un tabiet. A oftat cu regret ca paparazzi vor afla cat de curand ca se afla in Franta si va trebui sa plece.

–  Fa-mi nota si iti voi da autograful sa i-l inmanezi abia dupa ce plec!

A scos din geanta agenda mica de telefon si a rasfoit-o in cautarea unei foi goale, numai ca desenul copilaresc gasit la spate i-a umezit ochii. Manuta dolofana a unui baietel de cinci ani bazgalise un portret de familie: el, ea si…Shan. Ii era dor de copilul ei, dor de privirea lui jucausa care ii dadea forta sa mearga mai departe indiferent de circumstante. Melissa se simtea ciudat de batrana cu toate ca nu avea nici 30 de ani si asta datorita perioadei dificile pe care o traia pe plan sentimental. Rupsese o casnicie cladita pe afectiune si respect si peste asa ceva nu putea trece aparentand resemnare. Il iubise mult pe Shan pentru ca fusese prietenul ei din generala, dupa care in liceu incepusera o relatie care durase pana in urma cu cateva luni. Totul se destramase din cauza neincrederii, a scandalurilor din presa si, normal, a geloziei. Cariera ei de actrita se afla la apogeu, fiind aleasa doi ani consecutiv drept cea mai frumoasa femeie din Marea Britanie. Dar cand ajungea acasa, gasea mereu cearta si alcool. Preferase sa il paraseasca pe Shan acum cat mariajul lor se clatina, decat sa astepte pana cand in urma daramarii nu mai ramanea nimic din el. Cel putin pastrasera un raport decent de dragul copilului lor. Ii parea rau ca il lasase, dar ultimul lucru pe care si-l dorea era sa il expuna presei care o disecase atat in ultima vreme. Isi luase aceasta vacanta pentru a se detasa si a medita in pace, deoarece avea senzatia ca nimic din ce traise nu ii fusese menit. Se considera o egoista si o nemultumita pentru ca privea cu indiferenta ce avea, dar nu putea sa evite sentimentul ca existenta ei fusese programata pas cu pas. Sigur era despartirea de vina pentru depresiile ei, insa si-a permis cateva lacrimi ascunse de lentile pe care le stergea discret inainte sa ii ajunga la barbie.

Si-a scuturat capul ca sa alunge gandurile rele si a bagat mana in geanta dupa pix. Cum era obisnuita cu sacose de plaja in care sa incapa pana si un dulap, era sigura ca trebuia sa fie pe acolo pe undeva si ceva de scris. A scos trusa de machiaj, servetelele, peria, dar nu gasea un amarat de pix pe nicaieri. Enervata, le-a aruncat pe toate la loc de parca le trimitea intr-un vortex si a impins geanta din fata ei.

–         Poftiti!

Nu era glasul chelnerul ce intarzia sa ii aduca nota de plata. O mana alba i-a intins un stilou negru cu capacul aurit. Melissa si-a ridicat privirea treptat, urmarind barbatul din fata sa de la incheietura pana cand s-a blocat in ochii lui. A uitat sa mai respire cand s-a vazut reflectata in acea privire familiara, de parca se tragea din ea fara sa stie, asa cum pasarea este a cerului chiar daca isi are cuibul in arbori. Silueta lui perfect proportionata ii acoperea vederea la mare, dar nu o interesa, caci parca de acolo provenea, dintr-un mister adanc ca marea. Zambetul lui teribil de carismatic a pus fortat un zambet si pe fata ei.


–         Multumesc…a murmurat ea fiindu-i greu sa lase acei irisi care isi inecasera pupilele pentru o banala foaie alba.

–         Sper ca nu va deranjez, nu asta a fost intentia mea, a vorbit el din nou in acompagniament cu sunetul valurilor.

–         Dumneavoastra ati cerut autograful?

–         Va rog, vorbiti-mi la pertu! Si-a inclinat capul amabil, insa nu s-a prezentat.

–         La fel, a raspuns ea lovind usor penita de hartie. Pentru cine sa scriu ca este?

–         Defapt, nu ma intereseaza.

–         Cum?

–         Autograful era doar un pretext ca sa ma apropii. Credeam ca este o absurditate sa fiu fascinat de o poza din revista, dar vazandu-te, am stiut ca trebuie sa iti vorbesc.

–         „Trebuie”?

Cu toate ca acele cuvinte ar fi dus la concluzia ca barbatul din fata ei este un fan obsedat, Melissa i-a simtit confuzia. Frustrarea lui era sincera, desi bine mascata sub acel aer cuceritor. Parul castaniu pieptanat pe spate se mula pe briza, aducandu-i suvite ce se lipeau peste buzele intredeschise. O barba minutios aranjata ii incadra voluptatea gurii si ii contura masculin maxilarul. Nici ea nu era indiferenta la prezenta lui.Si-a dat jos ochelarii pentru a-l capta in fiecare detaliu.

–         Eu am mai vazut candva albastrul acela, a raspuns barbatul indicandu-i ochii mari, dar mijindu-i pe ai lui concentrati.

–         Sunt sigura ca te-as fi tinut minte daca ne-am mai fi intalnit.

Strainul a ridicat din spranceana si femeia a recunoscut gestul undeva in interiorul celui mai prafuit sertar al mintii.

Erau din nou fata in fata. Melissa si iubirea vietii ei. Tragismul mortii lui Damian fusese doar manifestarea raului din el, traversand etapa in care se elibera de chin si tortura. Celebra Uniune pe care o cautase mereu avea defapt o alta conotatie decat ceea ce intelesese el din manuscrise, dar nimeni nu stiuse pentru ca nimeni nu ajunsese atat de departe incat sa povesteasca. Nimeni nu trecuse prin moarte ca sa primeasca o a doua sansa. Sufletul celor doi era acum unul singur, intregit si mentinut in pace de o dragoste latenta, doar ca era amnezic. Singurul lucru pe care barbatul il stia despre Des Gristiny era ca acolo se trezise intr-un pat de spital si fusese interogat de politie. Pe semne fusese atacat impreuna cu preotul bisericii locale de un lup salbatic si gasit inconstient. Comisarul il presase sa declare chiar in ziua in care isi revenise, deoarece spunea ca multe nu se legau, dar apoi s-a facut brusc liniste. Un nou preot a venit in oras si cazul s-a musamalizat. Cu toate ca nu era deloc o fire supusa, barbatul nu a continuat sa sape nimic. Se simtea ciudat de bine in pielea lui avand in vedere ca era al nimanui. A parasit Anglia si dupa ce a calatorit cativa ani sa-si faca un rost s-a stabilit in S.U.A.

Acum, destinul il aducea in acelasi punct cu aceasta femeie de care era fascinat inca din poze si se simtea de parca proviziile il tinusera la fix pana la destinatie. Calatoria lui sfarsise si abia acum, cand se odihnea in privirea femeii, realiza cat fusese de obosit. Melissa…

–         Cine esti? A intrebat Melissa privindu-l deosebit de atenta si afisand acea figura frustrata pe care o ai cand incerci sa iti amintesti versurile unei melodii vechi.

Strainul si-a mangaiat barbia, muscandu-si delicat buza de jos ca sa isi abtina zambetul provocat de staruinta ei. Simtea ca ajunsese in final acasa si tot ce merita amintit incepea acum. Ea era prima lui amintire.

–         Sunt…complicat, i-a raspuns el in cele din urma pe ton soptit si femeia l-a recunoscut ca pe o fereastra deschisa din alta viata.

 

***THE END …of the dark***

5 Responses to Capitolul 23- Adio, durere

  1. tania says:

    varameaaaaaaa…..pai…credeam…ca…offff..doamne tu PE BUNE shtii ce inseamna sa surprinzi…eu…nu am cuvinte….plecasem inaine sa citesc ultima parte,ajunsasem decat cand ei mor…si credeam ca e ..nashpa…in schimb e tareeee…poate ar fii trebuit sa se intalneasca dinnou mai devreme…(nu credeti lumea care spune ca viata incepe la 30 sau la 40 de ani,o spun doar cei de 30-40 e ani ca sa se convinga ca nu incep sa imnbatraneasca ca totul este inca ok)…dar…wow….am o verisoare scriitoare,si voi nuu….:))=)):))…nu pe bune asta era destul de patetic…scz…fain :X…desteapta ca vara’ta…:))…:X :*

  2. Lori says:

    Iti voi spune aici ce am spus si in particular. Ma gadeam cu groaza ca doresti sa termini lasand-o pe Melissa cu Julian, insa nu asta era dorinta mea. Sincer, ma asteptam la un sfarsit de genul Melissa cu Damian si Barbara cu Julian. Dar…Asa cum am spus-o de nenumarate ori, ceea ce e fascinant la tine este ca surprinzi prin imaginatia bogata si ca lasi loc de interpretare, dar nu sfarsesti asa cum ne asteptam noi s-ao faci. Inca o data, bravo! felicitari pentru sfarsitul minunat.

  3. Anna says:

    Cat de trist a putut sa fie totul! Iar Damian nu a fost pana la capat MONSTRUL. Intr-un fel sau in altul bunatatea era in el. doar ca trebuia sa-i dea drumul. Iar la final putem spune ca toti au trait fericiti pana la adanci batraneti, desi nu s-a intamplat nimic si totusi s-a intamplat totul.
    Astept cu nerabdare sa citesc urmatorul proiect si/sau continuarea la PdP. >:D<

  4. anytha says:

    Deci pot sa spun ca carta ta m-a surprins cu adevarat, am citit-o pe toata intr-o zi si chiar am si plans la ea.Iti prevad un succes mare in aceasta industrie. eu o sa citesc in cotinuare operele tale si muult succes in continuare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s