Prefatza…

Strazile sunt atat de macabre pentru oameni. Colturile obscure le dau fiori, simt atunci cand raul pandeste din intuneric si in graba pasilor privesc mereu peste umar, de parca ar putea fugi de el, sau l-ar putea invinge cu niste stropi de apa sfintita si o cruce metalica. Oamenii sunt naivi:pretind ca traiesc, dar nu au nici cel mai mic habar despre lumea din jurul lor. Dau lucrurilor care ii sperie tot felul de nume: vampir, varcolaci, crezandu-le simple legende doar pentru ca nu le pot intelege existenta, insa ele sunt mai mult de atat, ele sunt…langa ei zi de zi, in spatele lor, urmarindu-i si asteptand greseala. Pandind pana pasii lor se abat de la lumina, pe teritoriul nostru, pe teritoriul meu…
Numele meu este Damian Salazar si sunt unic printre creaturile noptii. Eu nu sunt jumatate om jumatate bestie, ci o bestie cu chip omenesc. Eu nu am sentimente, nu am pasiuni, nu am dorinte. Ma ghidez dupa sete si instincte facand ceea ce stiu mai bine: sa vanez. Am plecat de langa ai mei la varsta de 15 ani si de atunci, bantui lumea in lung si in lat, in cautarea unui loc al meu, unul in care sa simt ca apartin, dar in zadar… Firea mea este de asa natura, ca nu sunt in pace cu mine insumi. Sunt si vampir si varcolac: doua rase ce se urasc, dar convietuiesc in acelasi trup- al meu. Doua specii mitice rivale traiesc sub aceeasi piele, facand din mine insusmi un dusman al meu. La miezul nopti, eu apar, asa spun batranii superstitiosi ca sa isi minta frumos stranepotii, cand defapt, eu sunt amestecat printre ei, cu aceeasi infatisare, dar cu un interior in flacari, perpetuu in cautarea linistei, in cautarea lichidului care astampara nestarea.
Este miercuri de un minut si domnisoara perversa din fata mea isi balanseaza coapsele vulgar si la intervale regulate isi trece senzual mana prin par. Stie ca o privesc. Ma simte acolo. Ma proavoaca. Ma vrea. Poti oare sa negi muritoarei aceasta dorinta…ultima dorinta? Nu stia nimic despre animalul pe care il aveam inchis in mine, dar cu toti avem secretele noastre, mici detalii care ne fac mai… interesanti. I-am strans mijlocul langa mine cand am fost langa ea si mi-a putut simti incordarea intre pulpe. I-am zambit discret indicandu-i unul din acele colturi si m-a urmat.
Am izbit-o de perete si la un simplu pocnet al degetelor becul ce ma enerva a palpait de cateva ori si s-a stins. Intuneric. Acum ma simteam acasa. I-am strans sanii de parca asteptam sa verse seva, in timp ce limba ei imi uda gatul cu dare groase de saliva. Mirosea a tutun si a colonie ieftina, era doar o usuratica in cautarea adrenalinei si citeam pe corpul ei la o singura atingere ca va uita aceasta intamplare in mai putin de trei ore, daca va avea norocul de a mai pleca de aici…
I-am ridicat fusta din material supraelastic si mi-am bagat doua degete intre pulpele goale. A gafait greu si satisfactia m-a facut sa lovesc peretele din spatele ei. Nu a observat gaura si cimentul cazand, dar si-a incolacit picioarele peste talia mea, impingandu-se nesatula inainte si inapoi si tipand de brutalitatea miscarilor mele ce ii provocau placere.
Dupa cateva minute m-am dezlipt de ea ca de o compresa cu apa rece care iti alina febra momentan, dar apoi este inlocuita. O vedeam nefolositoare, o dispretuiam si o vroiam moarta. De ce mi se daruise? Nici macar nu s-a gandit ca as putea avea vreo boala, sau…ca pur si simplu eram un strain? I-am cuprins gatul cu mangaieri ca sa nu o panichez si mi-am despartit maxilarul cu zgomot.
– Mi-e foame de tine, i-am spus soptind cuceritor, desii era purul adevar si i-am strapuns pielea, muschii, pana am ajuns la vena principala si am inceput sa sug. S-a zbatut fara rezultat, caci carnea ii era asa dulce incat nu m-am putut limita la sange si i-am smuls o fasie mestecand-o cu pofta. A urlat in palma mea care ii acoperea gura paralizata. Am inceput sa rad nepoliticos cu gura plina, dar ea nu imi stia predispozitia la umorul negru asa ca nu s-a putut bucura de gluma cu mine…poate pentru ca era facuta pe seama ei? Cand sangele s-a racit si temperatura corpului la fel, i-am dat drumul din mana. O gramada de oase langa un colt.
– Nu te-a invatat mama sa nu vorbesti cu necunoscutii? mi-am sters subtil picatura de sange de pe barba si m-am grabit spre casa.

Era prima mea zi, adica noapte in oraselul Des Gristiny si facusem prima victima pe… Saint’s Street. Ironie. Stiam sigur ca in acest – la prima vedere neinsemnat- loc, cautarile mele daca nu aveau sa ia sfarsit, macar aveau sa ma duca la o tinta sigura. Ciudat era ca pundand de o parte mijlocul cuvantului -“gris”, rezulta… “destiny”. Acest oras era unul traditional secolului al XIX lea, cu strazi pavate si circulare, cu cladiri renovate al carui stil vechi era pastrat si nu in ultimul rand, cu un ceas urias pozitionat in varful cladirii primariei, care batuse douasprezece concomitent cu urletele de groaza al femeii uitata la colt. Des Gristiny se afla in imediata apropiere periferiei Londrei si cu toata agitatia lui cotidiana, tot avea aerul acela de uitat, de prafuit. Era perfect!
Venisem aici pentru a ma ascunde de cei care ma vroiau mort. Erau sute din acestia, insa ma vanau cu cartile vechi si manuscrisele dupa ei, in cautarea vreunei legende asemanatoare cu realitatea mea, una care sa le spuna CE eram defapt?! Ma mira cum de marii cercetatori si oameni de cult ai Vaticanului nu descoperisera inca nimic si ma gandeam cum as putea descoperi eu de unul singur?
De la varsta de cinsprezece ani de cand parasisem familia care ma adoptase, am cutreierat pamantul in cautarea raspunsurilor care sa-mi aline din chinuri si nu dadusem tocmai peste persoanele dornice de ajutor. Tehnicile lor particulare de a ma ajuta ma inraisera si stimulasera monstrii latenti din mine. Fusesem tinut in custi, injectat cu tot felul de medicamente, trecut printr-o serie de teste dureroase, dar reusisem sa scap. La urma urmei, eu eram o bestie sau mai multe, iar ei doar niste fructe zemoase in fata storcatorului.
Am fugit in cautarea raspunsurilor. Aveam nevoie sa aflu daca vreo data a mai existat cineva ca mine: un vampiro-varcolac cu usoare urme omenesti si ce era de facut pentru a gasi pacea? Nu stateam niciodata prea mult intr-un singur loc, nu ma priveam des in oglinda, nu aveam rabdare sa stau fara sa fac nimic, pur si simplu nu ma suportam! Este poate greu de conceput acest aspect cu privire la propria persoana, dar eu asa eram! Mereu nervos, mereu infometat, mereu dezgustat de ceea ce tocmai mancasem.
Aveam un nume nou si un aspect uman care dupa cate imi dadeam seama era unul foarte placut femeilor. Inima imi batea exagerat de incet spre deosebire de primii ani ai vietii, poate acestui fapt i se datora si imbatranirea lenta, sau stagnata, dar pulsa sange clocotit, pentru ca temperatura corpului meu era cu mult mai ridicata decat a celorlalti. Ma hraneam cu sange, din nevoie disperata si imposibilitate de a ma abtine, insa inghitindu-l nu ma satisfacea, ci imi provoca scarba. Practic, niciodata nu eram multumit! Singurele momente in care simteam o minima stare de liniste, erau in fata lunii, atunci cand aceasta isi arata fata intreaga. Cand lumina ei pala imi atingea pielea asemanatoare, simteam o racoarea coplesitoare, ca o baie de stimuli pozitivi ce imi alina energiile contradictorii ce traiau in mine. Datorita ochilor mei niciodata nu fusesem recunoscut, caci nu erau aurii si calzi, ci negrii, de o obscuritate nemainitalnita, dar treceau usor drept obisnuiti printre oamenii superficiali. Nu aveam probleme de a iesi in lumina soarelui doar pentru ca purtam ca talisman Piatra Lunii, ce ma proteja sa nu ma prajesc in miezul zilei si ma impiedica sa imi iau forma de lup atunci cand eram nervos. In soare, epidermul imi era de o sensibilitate extrema si practic fierbea deasupra lavei care imi circula in vene. Senzatia era o tortura si ma obliga sa imi iau forma de lup, pe care incercam sa o evit. Procedeul era terbil de dureros si eram norocos de faptul ca il puteam impiedica sa se produca cu ajutorul amuletei si nu era chiar involuntar. Implica uscarea si ruperea accelerata a pielii, care o data cazuta, imi dezvelea aspectul animal. In aceste cateva secunde, oasele mi se modificau, muschii se intindeau dupa ele, creierul nu ma raspundea comenzilor rationale, deci actionam doar instinctiv.
Ca om, fizic paream de varsta de douazeci de ani, insa de mai bine de doi ani, eu nu mai suferisem nicio schimbare anatomica. Voi continua sa fiu un tanar absolvent al liceului pana la sfarsit, dar nu stiam in ce consta moartea mea. Ma bucuram de viteza supersonica, fiind in stare sa concurez cu un avion, de forta neinchipuita si de cunoasterea secretului hipnozei. Cand ochii mei se pierdeau intr-ai victimei, reuseam sa o controlez in trup si minte in mai putin de zece secunde, doar daca aceasta nu purta bijuterii cu piatra de Quartz. Aceasta este potrivita oamenilor guvernate de planeta Venus si emite o caldura tandra, o pace interioara si o atractie pentru puritate. Nu se potriveste decat celor buni la suflet sau celor indragostiti si au menirea de a aplana conflicte si de a exprima sinceritate, ceea ce o face incompatibila cu dorinta mea de a supune si de a controla prin manipulare. Uram fiintele de acest gen pentru ca pareau fericite, iar acela era un concept pe care eu nu aveam sa il inteleg niciodata.
Am pasit usa motelului si batrana care imi era gazda mi-a intins cheia cascand. Am mers in camera si am deschis larg ferastra care era din tavan pana in podea si am inspirat profund racoarea umeda a Londrei. Pasii marunti facuti in cautarea odihnei si pacii ma purtasera in Anglia. Din surse sigure fusesem informat ca se afla aici un preot care imi putea da raspunsurile dorite. Pentru binele lui, speram sa fie binevoitor, deoarece aveam deja destule pacate la activ ca sa mai adaug pe lista si uciderea unui om al Domnului. Daca exista cu adevarat un Rai, atunci eu sigur aveam o adevarata vila la “parter”.
Ma aflam aici pentru a descoperi in acest orasel european, uitat de zgomotul si agitatia Americii, acele mult dorite raspunsuri! Intrebarea mea era: “De ce am nevoie pentru a ma simtii intreg?” Pentru ca desii eram un complex de firi, ma simteam bucati de puzzle in cautarea unei maini care sa le imbine corect.
In cele din urma, cautarile ma adusesera in acest oras linistit, unde aveam presentimentul ca imi voi lasa amprenta intr-un fel sau altul…

About shtrumphy2

Hello:*! Eu sunt fata care scrie sub pseudonimul de Shtrumph atat Reverse cat si Perpendicular de paraleli iar acum si Nuantele Intunericului. Bine ati venit pe blogul meu si sper sa nu fiti doar in trecere!!!:*:*:* Megapupaceli!!!:*
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

12 Responses to Prefatza…

  1. dido says:

    e superb:D abea ast sa citesc mai mult:D pup:*

  2. Lori says:

    Hei!!! In sfarsit! In sfarsit!!! Ce ma bucur. Presimt ca va fi la fel…ba nu…mai bun decat Reverse! Spune-mi, e acel Damon? Fiul adoptat al cuplului? Pentru cine nu stie despre ce vorbim, cititi Reverse, scris tot de Shtrumphuletz..E superb!
    Pupici

    • shtrumphy2 says:

      😀 Este Damian, nu te lasa influentata de The Vampire Diaries…Adica e clar ca m-am inspirat din poveste, la fel ca si din Twilight, dar acesta este Damian! Damian Salazar!:D
      Si da, este fiul cuplului!!! Este acel jumatate varcolac,jumatate vampir:D…Ce parere avetzi? De aceea insistam cu acele lucruri putin triste din fic…Trebuia sa ating concluzia! Era clar ca si personajele mele din Reverse aveau sa aiba un final fericit, mai ales, aveau sa cunoasca ce inseamna sa fie parinti!
      Acum, insa, v-as cere sa va detasati de Reverse, pt ca nu mai face parte din poveste, acesta fiind doar un punct de pornire pentru legenda mea…
      “Nuantele intunericului” este conceput initial, pt a fi cva mai intens. Cum am si descris, vreau sa ma joc putin cu horror-ul in aceeasi masura in care nu o sa renunt la romantism, asa ca…sa vedem ce va iesi:X:D!!!
      Megapupaceliii:*:*:*!!!

      • Lori says:

        SCZ…Stiam ca este Damian, dar mi-a iesit Damon…Eram sigura ca de-aia ai pus in ultimul cap Reverse detaliile despre Damian, pentru ca aveai de gand sa-l aduci in prim plan…si faptul ca ne tot anuntai de o surpriza…Sper ca Damian sa fie intunecat, rece, bantuit de fortele rele, dar sa fie incapabil de a actiona impotriva iubirii, impotriva ei, a acelei fete destinate lui, oricare ar fi ea..Astfel de personaje se atrag mereu si stii ce? Asta faci si tu si asa ne atragi pe noi sa stam lipiti de blogul tau..Hei, eu voi fi alaturi de tine si in acest fic si cred ca si altii! Pupici si multumesc ca vei continua!!!

  3. alicce says:

    oh Doamne este atat de palpitant ca simt cum inima imi bate mult mai tare…presimt ca ficul asta o sa fie mult mai fain petru ca nu putem banui nimik din ce urmeaza sa se intample…iar felul in care ai scris capitolul asta ma face sa nu ma pot aptine sa te intreb cati ani aia si sa te fac sa juri ca nu esti fica lui stepheni meyer….inceputul mi-a taiat rasuflarea si am banuiala ca nu o sa frezist pana in capat si o mor din lipsa de aer…deci nu pot sa nu te felicit din nou

    • shtrumphy2 says:

      Alice:*
      Am optsprezece ani, ms de intrebare si iti jur k nu sunt nici fiica lui Stephanie si nici nu este nimic deosebit la mine, in afara faptului ca pur si simplu scriu ceea ce imi trece prin cap.
      Daca astea sunt ideile care imi vin, nu le pot ignora si le dau viata, atata tot.
      Ma bucur k iti place ficul si sper sa il savurezi mai mult decat pe Reverse:D
      Megapupaceli!:*

  4. Deny says:

    Din nou… mi s-a parut macabru… felul in care a ucis-o… dupa ce i-a dat satisfactie:)) Ciudat!:X
    Un mod de gandire intunecat, dar imposibil de profund, rece, neindreptatit chiar in fata lui.:)
    Faptul ca o sa fie horror, dar sa contina si romantism, ii da o idee palpitanta si infricosatoare.:X
    Din nou, atat de sublim si genial. As vrea link’ul fic’ului care l’ai lasat in aer, pentru ca nu am stiut de el. Mi’l dai te rog?:o3
    Te pup:*>:D<:X
    Deny.

    • shtrumphy2 says:

      Hello, Deny! Ma bucur tare mult ca ne intalnim si pe blogul acesta:*:*:*
      Primul capitol din Perpendicular de paraleli sigur ti se va parea ciudat si poate chiar asemanator cu “macabrul” de aici, insa continua cu totul diferit, pentru ca am incercat un fel de analiza psihologica…Ciudat:)) Imi pare rau ca sunt iubitoare de ficuri care se intereseaza de el si eu l-am lasat suspendat:(…dar promit ca in functie de commurile voastre o sa iau in considerare reluarea lui. Poftim aici primul capitol, apoi continui daca esti curioasa: http://shtrumphy.wordpress.com/2010/03/24/capitolul-1-autoamagire/
      Megapupicei:*:*:*!!!

  5. deyna says:

    uau e super dar daca este acel damian cum a plecat de langa parintii lui care il iubeau atat de mult????

  6. Shtrumphy says:

    Hm…a plecat tocmai din cauza acestui sentiment permanent ca ii lipseste ceva, ca este incomplet, din cauza nevoii de a-si “vindeca” altercatiile cu cele doua naturi ale sale.
    Important este sa nu te mai gandesti la Reverse, pt k personajele de acolo nu vor aparea…si sa citesti continuarea ficului pt a afla:D:P
    Ms pt k ai trecut p aici:*

  7. alexa says:

    Daca nu te-ai gandit niciodata sa scri o carte ar trebui sa o faci. Este adevarat ca ai combinat mai multe povesti, dar felul in care ai facut-o si originalitatea de care ai dat dovada in conturarea caracterului lui Damon face din acest fic unul de exceptie. Am numai cuvinte de lauda la adresa ta si a povestii. O sa le citesc si pe celelalte pentru ca sunt sigura ca sunt la fel de bune ca acesta.
    Te-am pupat
    Alexa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s