Capitolul 19- Decizia

Sam ii picta portretul in timp ce Melissa frunzarea o carte de povesti.
– Zambeste! a lovit fata cu creionul in caiet.
– Poftim?
– Nu vreau ca in acest desen sa ai acea cuta intre sprancene!
– Scuze, a murmurat ea prefacand un zambet si s-a intors in paginile magice.
Totul era ideal intre acele file care miroseau a copil. Literele erau buclate, pozele colorate in nuante vii, vorbele demodate, dar de o eleganta rar sau deloc intalnita in ziua de azi…intr-un cuvant, totul era mult mai simplu. Degetele ei lungi au mangaiat coperta pe care statea mandru titlul: “Povesti cu zane” de Contesa De Segur. Viata ei era atat de diferita de a personajelor de acolo! Oare va avea ea vreodata ocazia sa isi scrie povestea? Ar fi fost cu siguranta un bestseller printre cei sentimentalisti. Dar inainte de toate, va avea ea ocazia sa o traiasca pana la capat? Ocazia, sau puterea?
– Nici pe Ann nu o mai captiveaza acele basme.
– Ann se crede un adult, dar atunci cand isi va da seama ce presupune, o va interesa din nou.
– Mel, orice ti-ar fi facut baiatul acela nu este bun facut!
– Ce aveti toti impotriva lui Damian? De ce nimeni nu il jigneste pe Julian, care mi-a facut tot atata rau?
– Julian nu ti-ar fi facut rau fara motiv, nu s-ar fi intors in America daca nu te gasea asa cum te-a gasit.
Toti stiau despre disparitia lui brusca cum ca ar fi plecat inapoi la facultate.
– Pe cand celalalt, te-a lasat ca un las.
– Are un nume, pentru Dumneze, nu este o necuratul ca sa ii omiti pronuntia!
– Nu il numi in aceeasi fraza in care spui cuvantul “Dumnezeu”.
Ochii Samantei s-au marit de spaima, dupa care a amutit.
– Sam? Ce vrei sa spui cu asa? a aruncat Mel cartea pe pat si s-a apropiat de ea.
– Te reduce la o fantoma, vrei sa spui ca este vre-un sfant?
– Dar tu mai degraba il vezi un diavol! De ce?
– Nu chiar un diavol… si sti de ce!
– Stiu? s-a blocat ea.
– Esti o proasta masochista si nu am de gand sa mai port nicio discutie cu tine astazi!
In urmatoarele secunde s-a auzit doar usa. Ah, Melissa se saturase de sunetul usii trantite! Ii era dor de scartaitul ferestrei deschizandu-se! A ridicat de jos caietul cu schite al lui Sam si dand paginile, se schimba la culoare cu fiecare imagine privita. Erau toate creionari ale lui Damian si ipostazele in care era reprezentat erau demne de filmele de groaza.
Melissa a coborat rapid scarile pentru a o ajunge din urma, dar la auzul glasului tatalui ei s-a oprit la capatul balustradei.
– Te-ai dat de gol? a accentuat domnul Clarckson in soapta.
– M-a enervat la culme, asa ca nu am putut sa nu rabufnesc, se scuza ea.
– Daca ai stricat totul?
– Nu este nimic mai important decat sanatatea ei!
– Sanatatea ei si viata locuitorilor Des Gristinty-ului!
– Eu una am de gand sa o sprijin!
– Samanta! O incurajezi spre moarte?
– El a plecat si cu siguranta va intarzia mult sa se intoarca, asta daca va scapa cu viata de suta de Eroi pe care i-am pus pe urmele lui. Melissa nu are de ce sa stea in letargie pana la venirea lui.
– De starea fetei mele ma ocup eu! De aceea am trimis-o in Paris, dar acum ca s-a intors, tu strici totul!
– Mai incet, i-a pus mama Melissei pe cot.
– Nu ati reusit nimic cu plecarea, pentru ca ieri aproape s-a inecat in cada!
– Ce spui?! a tresarit doamna Clarckson astupandu-si un tipat.
– Nu trebuie tratata ca pe un obiect, ci ca pe o persoana si momentan, ea este o persoana care sufera.
– Dupa un monstru! si-a ridicat domnul Clarckson mainile.
– Ea stie ceea ce este si tot il iubeste. Eu nu o aprob, dar nu pot sa-i sterg din inima ceea ce simte! Lasati-o sa ii treaca cu timpul si incetati sa o mai comparati cu o nebuna care trebuie menajata!
– Uite, Samanta, a inceput tatal Melissei, esti singura inafara de parintele Gherard care nu face parte din familie si stie despre toata povestea asta, dar nu intrece limita!
– V-ati folosit de mine ca sa vi-l localizez atunci cand l-ati turnat, dar acum nu imi pot da cu parerea despre prietena mea cea mai buna?
– Doar pentru ca esti telepat nu inseamna ca ai dreptate in tot ce spui!
– O simt, la dracu’! a ridicat ea tonul. O permanenta ceata de apasare o inconjoara si nu ii lasa inima sa bata. O doare fiecare parte a corpului si nu ii va fi bine daca nu incepeti sa o luati in serios!
– Ce propui tu? a intrebat femeia mama cu vocea ingrijorata.
– Lasati-o sa doarma, sa planga, sa cante, sa asculte muzica, dar nu va prefaceti ca este o dezechilibrata mintal care nu suporta o vorba de alint! De cand ati aflat despre Salazar nu ati facut decat sa o ignorati pentru a o putea-o urmari, dar nu ati rezolvat nimic, pentru ca Mel se simte singura si abandonata. In cine sa aiba incredere?
– Fata mea…si-a dus doamna Clarckson pumnii la tample si a cazut pe scaun.
– Linisteste-te, draga mea, a mangaiat-o fugitiv tatal lui Mel, fiind mai ocupat sa castige batalia privirilor cu Sam.
– In loc sa va preocupati de a indeplini o datorie a neamului, mai bine va ingrijiti de propria fiica, pentru ca sunt destui vanatori de vampiri pe lumea asta, dar tot mai putini parinti!
Genunchii ii tremurau si inima ii inghetase. Se stia! Se stia absolut totul! Parintele Gherard, ai ei, Sam…stiau despre Damian, despre natura lui…si mai ales, ei erau direct implicati. Cei din neamul ei fusesera vanatori de vampiri?! Sam era telepat? Ea ce mai era? Era a nimanui! O minciuna densa ii invaluia viata si ea nu avea forta sa caute iesirea. Odata afara, nu ar fi stiut unde sa se duca. Se simtea pierduta in propriul corp, in propria viata… Picioarele au dus-o pana in camera si patul i-a fost sicriu pana a doua zi.
Un soare bland ii mangaia obrajii pentru ca draperiile nu erau trase. Fara prea mult rationament s-a imbracat, s-a spalat, a mancat fara sa raspunda nimanui la nicio intrebare si a plecat la scoala. Primavara venea si in Des Gristiny. Ploaia cernea jenata de inflorirea arborilor si de trilul pasarelelor. Nu era multa lumina printre patura de nori, insa era mai multa decat de obicei. In loc sa mearga la prima ora, Melissa s-a plimbat prin parc, digerand toate cate auzise si incercand sa le puna cap la cap de una singura. Acum stia un secret care o apasa, insa nu mai avea cu cine sa il impartaseasca, toti fiindu-i dusmani. Damian ar putea fi mort!
Ziua nu a trecut repede, dimpotriva, orele parca se scurgeau cu incetineala melcului, dar chiar si asa, fata nu reusea in drumul inapoi spre casa sa isi aduca nimic aminte. Dimineata petrecuta prin banca parca nici nu existase. Sigur toti o luasera drept o nebuna. Din fata frumoasa cu sarm, devenise frustrata parasita care inebunise.
– Mel, ti-am facut briose!
– Nu mi-e foame, a raspuns mamei urcand sus grabita. Nici cand si ce a mancat ultima oara nu mai stia. Nu isi dorea nimic mai mult decat sa zaca sub patura. Dar pe perna, statea asezata o hartie alba, ornata cu un scris bine cunoscut.
“Te astept in parc la apusul soarelui, J.”
Inebunise in acel hal incat sa vada ce nu exista? Sa isi fi lasat singura acest bilet inainte sa plece la scoala? Sa fie o capcana? Dar nimeni nu pomenise in discutia aceea nenorocita despre Julian, asa ca nimeni nu avea de ce sa incerce sa o pacaleasca. “J” putea insemna un singur lucru: numele iubirii.
A fugit lasand intrebari si strigate in urma ei, dar nu ii pasa ca va fi iar pedepsita. Parcul ii parea in cealalta parte a pamantului si strada nu se mai termina! In cele din urma, pe banca fanteziilor ei, o astepta Julian.
– Juls?…
– Eu sunt, Mel, eu sunt! s-a ridicat baiatul facand pasi asimetrici pana la ea.
– Ce ai patit la picior?
– Nimic, ma vindec repede, glasul ii tremura, iar ea nu a mai asteptat sa isi intalneasca pasii pentru ca i-a sarit in brate.
Ah! Inima i se topise curgandu-i in sange cu sunetul vocii lui. Melissei ii crescusera aripi. Se saturase sa treaca zile fara ca el sa ii fie alaturi si ura timpul pentru intorsaturile pe care le lua, doar ca sa ii desparta. Gatul lui ferm era de aceasi masura si palmele ei erau perfecte pentru a-l cuprinde. Parul ii crescuse putin si ii dadea o aliura mai masculina, la fel cum si buzele senzual crapate erau inconjurate de un cioc atent intretinut. Privindu-l, toate flash-urile copilariei au revenit ca o pelicula scumpa in fata ochilor fetei, stiind ca Julian Gray fusese din totdeauna si mereu va fi Persoana. Daca Pamantul ar inceta sa se mai invarta in jurul Soarelui, Melissa nu ar muri, caci s-ar invarti ea insasi in jurul lui Julian ca salvare. Baiatul din fata ei era pentru ea Totul si Nimicul.
Ochii albastrii care ii bantuisera pana acum mintea dadeau peste de lacrimi sarate de fericirea revederii lui. Mainile lui Julian s-au inchis ca o catusa peste capul ei vlaguit de ganduri negre si i-a cautat gura asa cum cauti pepenele rascopt care s-a spart peste noapte in gradina. Mirosul ei ii era mai bun decat si-l amintea el, atingerea mai cutremuratoare si sarutul de o dulceata divina. Dorul napraznic ce ii pustiise sufletul in aceasta calatorie departe de casa inca nu se astampara. Palmele lui urcau si coborau peste silueta ei, gurile li se impleteau rasufland greu si udandu-se de pofta, trupurile se chemeau mai aproape, se doreau mai patrunse.
– Te-ai intors la mine? a soptit ea cu gura inca peste a lui.
– Melissa…
– Nu stii cat te-am cautat, cat te-am dorit, cat mi-ai lipsit…Nu era de ajuns ca nu te vazusem din vara? Trebuia sa imi apari pentru cateva ore ca sa pleci iar cine stie prin ce locuri? Te iubesc mai mult decat mi-as fi inchipuit vreo-data ca este posibil!
– Nu am cuvinte sa iti spun cat ma bucur sa te tin asa…
– Daca ai de gand sa mai pleci vreo-data, omoara-ma inainte!
– Sh, si-a presat el degetul de gura ei obraznica.
– Jura-mi ca nu ma mai lasi, se tanguia ea fericita ca acum isi poate lasa corpul sa cada pentru ca are cine sa o prinda.
– Doar daca tu imi vei cere asta! a luat-o el in brate si s-a asezat pe banca cu ea in poala.
In loc de cuvinte, Mel si-a pus capul peste gatul lui cald si a ramas asa cateva clipe, dorindu-si sa se petreaca totul acum un an, cand viata ei era perfecta.
– Cat mi-as dori sa imi pot sterge memoria!
– Pe cine vrei sa uiti?
– Pe…nimeni… si-a ridicat ea ochii intr-ai lui. Unde ai fost plecat? Ce ai aflat despre Legenda? Cum de te-ai ranit la picior?
– Am sa iti povestesc totul maine.
– Ba nu maine, acum! s-a ridicat ea tragandu-l de mana.
– Unde vrei sa mergem?
– La mine, a soptit ea. Ai mei nu mai intra la mine in camera pentru ca incui cu cheia si putem vorbi fara sa fim deranjati.
– Nu.
Si-a retras mana cu raceala.
– Nu?!
– Melissa, de data asta fara mister si frica, nu mai vreau asa. Noi nu obisnuiam sa fim asa. Sti ca, m-am gandit sa plec fara sa mai stii nimic de mine?
– De ce ai face asta? a tresarit.
– Pentru ca am aflat ca o Unire este posibila, am aflat ca se supravietuieste cu asta, dar stiu si ca Damian nu s-a intors desi termenul a expirat ieri. Eu am intarziat o zi, insa el poate ca a…
– Dumnezeule!
– Nu mai ai de facut nicio alegere. Dar nu vreau sa ramai cu mine doar pentru ca eu ti-am ramas.
– Stai…nu reusesc sa…gandesc…ia-ma usor…, s-a lasat sa cada inapoi pe banca, prinzandu-si tamplele intre palme.
– Cand am plecat de la tine in ultima noapte, m-am intalnit cu Damian. Mi-a spus despre faptul ca gestul tau nu a avut legatura cu mine, ci cu faptul ca nu vroiai sa te hotarasti numai pentru unul. Ai ales sa fii a mea doar ca sa fii si a lui. Asta a durut, ca o sulita pe care am carat-o infipta in spate toate aceste trei luni. El mi-a spus ca la echinoctiul de primavara, cel care va ajunge primul la tine, te va avea, asta daca si tu esti de acord. Barbara a fost cu mine. Ea m-a tinut in viata si mi-a fost prietena. Alaturi de ea am aflat despre lucruri a caror existenta o ignoram. Datorita naturii ei si simturilor ascutite, stim sigur ca in aceasta perioada nu am fost niciodata urmariti, deci vampirul-varcolac sau ne-a pierdut urma, sau…
– A murit? a suspinat.
– A fost dat de gol si Eroii erau pe urmele lui.

Stia ea cine il daduse de gol.

– Dar nu ai cum sa fi sigur! a ridicat ea tonul.
– Inca, Mel? a murmurat el pierdut, inca nu ai decis nimic?
– Taci odata!
Julian a amutit la rabufnirea ei.
– Damian traieste! Eu simt asta si daca tu ai sta putin sa reflectezi, ai simti-o si tu! Si tu, si el daca ma aude, si parintii mei rezultati a fi vanatori de vampiri, si Sam, si parintele Gherard, si lumea intreaga! a urlat ea cu ecou in intunericul parcului. Niciunul dintre voi nu a iubit vreodata doua persoane care impart acelasi suflet. Niciunul dintre voi nu a avut sufletul impartit in doua. Niciunul nu a stat cu inima stransa asa cum am stat eu! Tu si Damian ati fugit din diferite motive, dar cine a asteptat? Melissa. El vampir, tu avocat, dar cine este fata fara scop, batuta de vantul nehotararii? Melissa. Crezi ca este usor? Crezi ca imi doresc o fantezie perversa in trei, sau ca din cauza plictiselii mi-am gasit hobby sa imi smulg parul din cap? Nu, Julian Gray, nu este asa, eu te iubesc al dracu’ de mult, dar il iubesc si pe el! Acum te iubesc pe tine mai mult, pentru ca esti aici, cand este doar el si tu nu esti, il iubesc pe el mai mult, dar amandoi nu ati fost niciodata. Nu am stat niciodata sa reflectez cu voi langa mine ca sa vad durerea cui ma doare mai tare si iubirea cui o iubesc mai tare. Va este usor sa puneti totul in seama mea, in seama proastei care nu are puterea sa spuna daca e alba sau e neagra, cand defapt, voi sunteti cei care trebuie sa luati o hotareare! Damian si Julian, sau doar Julian si doar Damian? Inceteaza tu si restul lumii sa ma invinuiasca de despartirea voastra cat si de uniunea voastra! M-am saturat! Va vreau pe amandoi! Vreau Uniunea, e bine? Sunt o egoista si nu pot alege intre bine si rau, pentru ca vreau putin din fiecare!
– Spui ca imi ceri sa accept Uniunea?
– Da! inspirat si a expirat ea vlaguita. Stiu ca nu este ceea ce vroiai sa auzi, dar este adevarul.
Julian s-a ridicat cu gura tremuranda si cute adanci pe frunte.
– Imi pare rau, Melissa, dar eu nu pot accepta asa ceva. Este mai presus de mine sa spun “da” Jumatatii lui, cu toate ca sufletul si-o doreste. Damian are acelasi suflet care isi doreste si aceasi Jumatate care se neaga. Il cunosc, pentru ca ma cunosc. Pana la urma, ne intoarcem de unde am plecat: decizia este a ta!
– Te rog, nu pleca…
– De ce? Pentru ca acum ma iubesti mai mult?
– Pentru ca inca nu m-ai omorat! Omoara-ma si pleaca apoi, a cazut ea cu palmele pe asfaltul rece si inainte de a ridica capul, Julian a strans-o de gat cu ochii iesiti din orbite, privind-o smucindu-se moale.
– As vrea sa nu-l mai iubesti! As vrea ca omorandu-te sa te scap de el si apoi sa ma omor pe mine, ca sa incheiem odata cu triughiul acesta de blesteme, dar nu pot…i-a dat drumul fetei care tusea si a prins-o de mijloc exact cand a lesinat.

***

– Esti bine? i-a ridicat Juls capul ca sa guste putina apa cu zahar din pahar.
– Pana la urma, ai venit in camera mea?
– Am intrat pe usa si ai tai stiu ca sunt aici. Ti-am spus ca vreau sa avem o relatie sanatoasa, asa cum obisnuiam.
– Nu putem incerca sa ignoram adevarul din jurul nostru.
– Putem sa traim cu el faca sa ne afecteze viata.
– Dar cand se va intoarce Damian?
– Iubeste-ma pana atunci! a strans-o el in brate dand de inteles ca va rabda decizia ei finala indiferent daca il implica pe el sau dusmanul.

___Cam scurtutz, stiu, dar decat deloc…:-s:D…Pupici!