Capitolul 7- Capcana

Damian Salazar, octombrie…dimineata

“Scriu pe aceste foi pentru ca Satan, desii ma simte in profunzime, nu imi poate vorbi ca sa ma linisteasca si nu ma poate ajuta sa ies din starea aceasta. Am in piept o confuzie…inima imi bate mult mai repede decat de obicei, poate normal pentru altii, insa obositor pentru mine. Bataile lente, moi, ale acelei inimi reci, acum sunt febrile, dau ecou in timpane si degaja aceeasi fierbinteala a corpului. Si toate astea…gandindu-ma la ea… Nu vreau sa dau inapoi. Poate ca ar trebui sa inchei aici, sa o omor simplu si sa imi continui drumul, sau sa fug si sa las Des Gristiny in urma…Pentru prima data iau in considerare crutarea unei vieti si…de ce?
Melissa Clarckson are asupra mea un efect necunoscut si destul de puternic, pentru ca reuseste sa ma faca sa nu ma mai recunosc. Eu sunt Damian Salazar, cel care priveste si hipnotizeaza, bestia cu chip omenesc, cel care ucide si uita, cel care se hraneste si arunca, Raul personificat, insa in niciun caz un baiat simplu care doreste sa sarute o fata? Pana acum nu experimentasem alta dorinta inafara sangelui care imediat imi provoca sila, dar nevoiea de a ii simti buzele calde peste fierbinteala alor mele, auzul respiratiei neregulate, bataia inimii ca o pasare Colibri si raspunsul…raspunsul ei… erau senzatii care la finalul sarutului nu mi-au provocat sila, ci impulsul de a reincerca. Aceeasi flacara ardea in amandoi si la dracu’, nu pricepeam de ce imi placea asta atat de tare? Trebuia sa o fac sa nu ma mai vrea, sa ma conving pe mine ca nu o faceam de placere ci ca sa imi ating scopul si am umilit-o mai rau decat atunci cand lasi bani pe noptiera, iti inchizi grabit slitul si nu te intorci sa privesti tarfa intinsa pe pat: am pus atat rautate in acea lipire a buzelor, incat mangaierea pasionala de la inceput se transformase in mestecarea si scuiparea unui namol. Am deschis ochii stiind ca invinsesem Sentimentul, dar ceea ce am intalnit apoi, nu era ceea ce asteptam. Nu gasisem nervi, satisfactie, nici chiar groaza, caci …privirea ei plansa m-a dat cu totul peste cap. Sentimente pe care le ingropasem de atatia ani, precum compasiunea, mila, nevoie de protectie, se terzisera brusc, de parca traisera cu mine in tot acest timp.
Ma simtisem blestemat!
De ce acei ochi ai Cerului ma adusesera in Infern cu o simpla privire trista? Intrebarea, suferinta, jignirea din ei ii faceau sa fie cei mai frumosi, dar si cei mai detestabili ochi priviti vreodata. Toate femeile se folosesc de lacrimi ca arma letala si ar trebui sa ma maguleasca. Intr-o mare parte, chiar o face, lamurindu-ma ca ii pasa de mine, ca reusita este tot mai aproape. Oare…”

O bataie timida in usa l-a intrerupt pe Damian sa isi termine ideea si a inchis jurnalul in care obisnuia sa isi scrie de obicei aventurile horror. Dandu-si seama in ce il transformase, ii era rusine de el si ciuda pe fata care schimbase intr-o seara totul.
– Intra! a racnit ridicandu-se in picioare ca sa intampine gazda care ii aducea micul dejun: ceva dulce si un suc de portocale nu i-ar fi facut cine stie ce rau unui sugator de sange. Totusi, nimeni nu ar fi fost atat de amabil sa faca asta, insa sub hipnoza, Damian nici macar chirie nu platea.
– Buna dimineata! vocea timida parca i-a impuns un pumnal in spate.
– Melissa? a ramas blocat privind lupul care dormea fara stres pe fotoliu.

O jignise si o lasase complet bulversata azi noapte. Cu siguranta era aici in cautarea raspunsurilor…pe care nici el nu le avea. O vroia departe de el in secunda aceea!
– De ce esti aici? s-a rastit.
– Ca sa iti vad dormitorul, a incercat ea sa zambeasca, insa a continuat dupa o scurta pauza cu ton grav, pentru ca nu am putut dormi toata noaptea, gandindu-ma la aseara. Te-ai purtat…ciudat de urat cu mine.
– Imi pare rau.
Sec.
– Atat?
– Eu cred ca este mult mai mult de atat. Ascunzi ceva!
– De ce cauti sa afli?
Nonsalanta care o aducea la disperare.
– Pentru ca…s-a oprit nestiind cum sa formuleze ciudata preocupare pe care o are la adresa lui desii era a patra oara cand il vedea in viata ei.
– Cauti raspunsuri cand la randul tau iti este greu sa le dai, Melissa.
Ras.
– Inceteaza sa imi mai vorbesti asa!
– Asa, cum?
– Cu dublu inteles, cu mister, cu…nu stiu, dar inceteaza sa te mai ascunzi!
Tipand la el, Melissa realiza ca avea aceasta impresie despre el. Ca desii este in plina strada, in plin soare sau intr-o multime de oameni, niciodata nu se confunda cu peisajul, ci mereu iese in evidenta, ceea ce il face sa vrea sa se ascunda. De ce incerca sa para ca se integreaza, ca vrea sa fie…normal?
Dupa o liniste mormantala, Damian a rasuflat greu si i-a facut semn sa intre.
– De ce tii sa avem o discutie de acest fel la ora zece dimineata si pe stomacul gol? a iesit putin pe usa si in urma lui a venit gazda cu o tava plina cu bunatati pe care a intins-o Melissei ca teleghidata. Aceasta i-a multumit fara sa i se raspunda si a inceput sa manance pentru ca stomacul ii canta Metalica inca de cand se trezise si fugise spre pensiune.
– Damian?
– Um? a raspuns privind-o cum isi misca mainile, cum ia felia de paine prajita, cum o unge cu gem, cum lasa dintii sa o muste si savurand crank-ul mestecatului. Cu acel par rosu inflacarat si aerul inocent desii ascunde un caracter puternic, ar fi fost superba ca vampa. Isi dadea seama acum cat de bine o cunostea. Damian stia ca ii place musica franceza, ca adora teatrul si ca isi iubeste sora mai mica la nebunie. Inafara de aceste lucruri stiute si de prietenele ei probabil, el insa, mai stia ca Melissa adora spumantul de baie cu aroma de fructe de padure, ca isi pieptena parul de cate zece ori pe fiecare parte inainte sa adoarma, ca isi recita replicile in fata oglinzii in fiecare seara, ca trandafirul de la el din noaptea balului inca sta presat in cartea roz de basme si ca inainte sa adoarma, ea se rasuceste cate o data pe fiecare parte, dar somnul o cuprinde mereu cu fata spre fereastra…cu fata spre el.
– La ce te gandesti?
– La tine.
– Te rog mult, a oftat continuand, sa…imi spui ceva despre tine.
– Ce vrei sa sti?
– Orice.Orice lucru care sa te scoata din fantezie si sa te plaseze intr-un cadru real!
– Ti-e teama ca as putea fi doar o plasmuire a imaginatiei tale? a zambit.
– Singura certitudine ca nu este asa o am pentru ca si prietenele mele te-au vazut.
– O, deci cu asta ne-am lamurit, sunt…viu?
– Uite! Acum, de ce pare ca te amuzi de o gluma personala?
– Cred ca exagerezi, Melissa.
– Deloc!
– Unde te-ai nascut?
– America, Pheonix, dar am copilarit in Forks. Imi place ploaia.
– Parintii tai?
– Am fost adoptat.
– De ce ai venit in Des Gristiny?
– Ca sa imi aflu originile.
– O…
Dialogul luase o intorsatura curios de corecta. Ii spunea adevarul, chiar daca omitea partea cea mai importanta.
– Alte intrebari?
– Da. Doar una.
– Ascult, i-a cautat ochii cazuti de o urma de timiditate.
– De ce ma cauti?
– Asta nu o sa mai fie o problema.
– Ce vrei sa spui? a tresarit ca piscata cu ceara.
– In curand voi pleca din oras. Imi cer scuze daca te-am deranjat!
– Dar…de ce pleci…asa…brusc…si…de ce ai mai vrut sa ma cunosti…daca…
– Melissa, tu esti cu altcineva, nu? Cred ca este cel mai bine pentru amandoi.
Damian observa teroarea pe fata ei. O grimasa pe care nu i-o provoca amenintand-o, ranind-o, ci doar spunandu-i ca avea sa plece.
– Cand pleci?
– Mai am ceva de rezolvat, dar nu o sa te mai deranjez cat timp mai stau aici!
– Nu am spus sa faci asta!
– Dar pare sa te deranjeze totul la mine?!
– Nu ma deranjaza! Ma inebuneste sa nu te cunosc!
– Vrei, deci, sa ma cunosti?
Desi senzatiile pe care le traia alaturi de ea erau intense si unice, Damian inca nu isi recunoscuse acel adevar iminent. Inca se camufla in ducerea la bun sfarsit a planului: era doar o fata care se invartea in jurul capcanei puse sub iarba si in curand avea sa calce stramb, asa ca nu vedea de ce merita alta soarta doar din cauza unui sarut care ii luase mintile pentru o secunda. Fusese doar atractia carnala si dupa ce avea sa isi satisfaca acest capriciu, poate o va lasa in viata, poate o va ucide, depinde de dispozitie.
– Alabala portocala…murmura Damian pentru sine.
– Damian?
– Da?!
– Da.
– “Da?!”
– Vreau sa te cunosc.
Hatz! Prada cazuse direct in capcana!

***

Melissa stiuse din prima clipa cand hotarase sa mearga la el ca avea sa fie o greseala, dar isi urmase inima. Stia si ca Damian asteptase asta, ca ea era o specie de… ambitie pentru el, asa ca planuia si ea la randul ei sa se foloseasca de asta pentru a afla cine este Damian Salazar? Nu avea de gand sa se dea inapoi din cauza intimidarii! Daca el vroia ceva de la ea si ea vroia ceva de la el! Dar unde era Julian in toata povestea asta?
Era. Julian era iubirea vietii ei. Ceea ce simtea atunci cand telefonul suna nu era la fel cu ceea ce simtea in preajma lui Damian. Desii semanau atat de mult si amandoi isi lasasera amprenta asupra vietii ei emotionale, Melissa lui Julian era total diferita de Melissa care privea in ochii lui Damian.
Amintindu-si de perioada in care relatia lor era una normala, a unor adolescenti, Melissa inca simtea fluturasii gadilandu-i trupul in raspuns la mangaierea lui, nerabdarea de a-l vedea, jocurile, iesitul cu prietenii si realiza ca pe Julian toata lumea il iubea. El era perfect pentru ea!
Gandindu-se la Damian, retraia ambianta bizara care nu o lasa sa gandeasca, obligand-o doar sa simta: teama, curiozitate, dorinta, toate acestea concomitent. Damian era ciudat, sau poate chiar periculos, insa avea un magnet care nu o atragea numai pe ea, ci pe toate fetele care il priveau in ochi. Chiar si asa, tulburata peste masura de prezenta lui, stia ca ea inca ii rezistase, ca ea inca era ceva mai mult decat restul, chiar daca nu intelegea de ce era asa?! Oricum, ceva ii spunea ca micul ei loc pe acel piedestal era mai nesigur decat mersul pe ata.
Venind de la pensiunea la care el era cazat, s-a trantit in pat si a dormit in ziua aceea orele cheltuite noaptea trecuta pe framantari cu privire la Baiatul-cu-ochii-noptii. Era un timp ca in gandurile ei il numea asa, chiar inainte de a afla ca se cheama Damian si continua sa ii zica astfel, ca un fel de camuflare a nenumaratelor ganduri dedicate lui.
In timp ce ziua Melissei decurgea groaznic, infruntand raguseala si starea proasta de dispozitie in timp ce repeta pe scena si mustrarile doamnei La Coupe, Damian se imbaia in extravaganta.
Pensiunea in care locuia el era departe de a mai fi o casa de oaspeti, cel putin, nu acel timp de oaspeti. Saraca batrana care era gazda, era tinuta in viata doar pentru a pastra aparentele, insa vampirul profita de faptul ca aceasta nu avea rude care sa o viziteze sau prieteni, ca sa o transforme in jucaria lui personala. Doamna Petterson, caci asa se numea, traia pentru a fi sclava lui. Ii servea la micile banchete, era mereu la dispozitia lui si continua sa traiasca in transa hipnozei precum o leguma ambulanta.
Astazi, era una din acele petreceri care tineau o zi si o noapte in camera lui Damian. Era ceva restrans, pentru ca lui ii placea sa fie discret cu viata intima. La acest gen de evenimente erau invitate in jur de zece fete, toate cu aspect placut, care erau dispuse sa faca orice pentru a-l satisface. Pe una dintre ele o abordase in mall, era casierita, insa arata prea bine pentru a mangaia doar produse toata ziua, asa ca el i-a spus:
– Ce ai zice sa facem sex?
– O…esti cam direct nu ti se pare? dar zambetul pervers era acolo.
– O oferta ca asta nu se refuza.
– Termin tura la opt.
– Prostii! Acum! i-a facut semn din cap.
– Dar…
– Nu clipi, a privit-o intens, lasand toate gandurile cu privirea la ea sa curga din ochi in mintea ei .Te vei ridica de aici, vei lasa boneta aceea ridicola de pe cap si te vei urca in Audi-ul meu!
– Da… a replicat cu vocea pierduta.
Cam asa proceda. Apoi, veneau muzica, dansurile exotice, dialogurile murdare, jocurile, hainele agatate pana si pe lustra, lumina slaba si dragostea, dragostea nebuna.
Sanii ii umpleau palmele si ii se frecau de piept, pielea lor infierbantata aproape ca atingea temperatura lui, gemetele de placere ii incitau pasiunea si momentul devenea de neuitat – pana la urmatoarea petrecere.
Ca dupa orice astfel de scena si unui vampir ii vine foame la fel ca unui om, asa ca una dintre ele venea sacrificata. Crima nu avea loc in pensiune, ci intr-un loc precum acela unde o dusese pe Melissa: departe de priviri, unde ecoul tipetelor nu ar fi deranjat nici o pasare.
Cand s-a inserat, Damian a pornit pasii spre masina parcata in fata pensiunii cu o senzatie ciudata de regret? Nu era prima data cand se bucura de viata fara moarte astfel, ce se intampla cu el? Fata asta nastea in el si scrupule? Ah, trebuia sa schimbe ceva in planul acesta idiot daca vroia sa mai detina el controlul, pentru ca rolurile pareau sa se schimbe si ura asta!
A parcat sub pomul ale carui crengi duceau spre balconul camerei ei. Nici nu mai stia de cate ori il urcase pentru a o privi dormind. Isi spunea ca o face pentru a o bantui, a o speria, a o inebuni, dar devenise un hobby greu de lasat.
– Ce faci aici? vocea desii era subtire, avea o tonalitate ordonatoare care l-a facut sa zambeasca.
– Buna, Annie! a zambit.
– De unde stii cum ma cheama?
Fetita cara un sac de gunoi pe care pesemne vroia sa il arunce in tomberonul din coltul strazii, dar il prinsese privind suspect fereastra camerei surorii ei. Damian a pasit din intuneric spre ea, incet, fortandu-se sa nu o sperie.
– Julian?! fata ei s-a luminat dintr-odata si a scapat punga din mana cand a fugit spre el.
Damian a impietrit in timp ce micuta ii cuprindea talia razand.
– Nu stiam ca ai sa vii! Vrei sa ii faci surpriza Melissei?
– Eu nu sunt Julian! a rabuvnit.
Toata lumea il numea asa si ajunsese sa il duca la disperare.
– Iarta-ma, dar, Dumnezeule, sunteti identici!
– Ma numesc Damian si o caut pe Mel.
– Aaa…de aceea i-ai castigat atentia surorii mele?
– Nu se spune ca aspectul fizic conteaza mai putin decat…caracterul? s-a aplecat Damian spre fata fetitei si ochii ei s-au marit la vederea irisilor negrii.
– Da…se spune asta…
– Deci, Melissa este acasa?
– Este inchisa in camera ei!
– Pedepstita?
– Mai degraba autopedepsita. Cred ca s-a trezit cu fata la perna, pentru ca a fost acrita toata ziua, ma bucur ca s-a exilat singura!
– Te-a suparat?
– M-am saturat sa ma considere toata lumea jumatate-de-om!
– Stiu cum e! i-a mangaiat el umarul si i-a zambit sugestiv. Multumesc, Annie, noapte buna!
S-a urcat in masina, asteptand pana becul s-a stins. Cateva minute mai tarziu, a patruns in balcon, dar l-a gasit inchis. Vantul se intetise si toamna isi arata adevarata fata. A avut un sentiment de disperare, ca si cum cineva il tinea departe de ceea ce vroia, asa ca aproape ar fi dat un picior usii ca sa plece din calea lui. In schimb, insa, a facut un lucru in premiera: a intrat in camera ei. Gata cu supravegherea de la distanta! Acum, era la doi pasi de patul in care pieptul ei pulsa moale si putea chiar sa o atinga daca vroia. Dar de ce ar fi vrut sa faca asta? S-a plimbat prin camera, a deschis cartea cea roz si a privit trandafirul uscat intre paginile ei, a aruncat o privire amanuntita colectiei de Cd-uri, a mirosit hainele din dulap ignorandu-si setea din gat si in final, a ajuns la capatul patului, studiind trasaturile Frumoasei-Adormite. Pleoapele se miscau repede, din cauza ca visa ceva ce o nelinistea si si-ar fi dorit sa o trezeasca pentru a vedea albastrul irisilor ascunsi sub stratul subtire de piele piersacie. Buzele erau stranse de neliniste si incheietura mainii stangi se ridica si cobora pe perna la intervale neregulate. A acoperit-o pana la gat si Melissa s-a rasucit pana cand a gasit caldura si s-a linistit.
Imposibil! Damian a ramas stana de piatra in fata noptierei! Din usa balconului, aceasta noptiera era acoperita de draperie, asa ca nu avusese niciodata vizibilitate la ea, pentru a vedea portretul acelui baiat. Era el! Era acel Julian? Trebuia sa fie, pentru ca nu doar ii semana asa cum crezuse, ci erau identici! Vampirul a avut impresia ca priveste intr-o oglinda care il distorsiona in …bine. Fata acelui tanar avea trasaturi vesele, citindui-se fericirea pe chip; ochii lui negrii ascundeau bancuri si nazbatii, nu mistere si moarte; parul sau era scurt si nearanjat si…scrisul din dreapta pozei l-a facut sa se simta umilit : “Cand privesti aceasta poza, eu ma gandesc la tine. Te iubesc, Mel!” Cand il privea pe el… atunci cand Melissa il privea pe Damian se gandea la el? Spera ca el sa se gandeasca inapoi la ea? Vedea in Damian doar dublura iubitului ei plecat? Emotia nu se compara nici pe departe cu momentul in care auzise alt nume cand incercase sa o sarute! Frustrare!
Melissa s-a trezit de zgomotul puternic si a vazut portretul lui Julian pe joc. Geamul era spart si rama cioblita, desii cazuse pe covor de la o distanta de mai putin de un metru?! Cum era posibil asa ceva?

_______

Hello:*…So, Damian vs Julian…:>…poftimitzi si o melodie dragutza:*

6 Responses to Capitolul 7- Capcana

  1. korinuta says:

    Magnific, atat de complex si fascinant…superb. Si melodiile sunt ft dragute.
    next :*:*:*:*:*

  2. Lori says:

    Senzualitate, sexualitate, tatonare, inocenta si gelozie. Surse pentru o poveste frumoasa. Felicitari! Le-ai imbinat perfect!

  3. shtrumphy2 says:

    Hey, restul fetelor carora le placea povestea lui Damian unde sunt?:(
    Sper sa nu va pierd tocmai acum cand iubirea incepe sa ia amploare in viata celor trei personaje( pentru ca nu va asteptati ca Julian sa ramana mereu in umbra).
    Muah, va astept comm-urile pt ca ma imi place sa cred ca nu m-ati uitat:*:*:*

  4. deyna says:

    felicitari un capitol foarte reusit asteptam urmatorul!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  5. alexa says:

    Wow, nu-mi vine sa cred ca Melissa s-a dus la Damian acasa. Eu tot ma intreb ce legatura este intre Damina si Julian. Dar la ce imaginatie bogata ai sunt sigura ca o sa ne uimesti cu motivul pentru care cei doi seamana izbitor. Spor la scri si nu te descuraja pentru ca ai foarte mult talent.
    Te-am pupat
    Alexa

  6. ~ Fefe ~ says:

    Splendid!Declar acest cap. preferatul meu :X
    Sunt imbinate atat de multe sentimente in scene scurte,dar cu o importanta mare.Damian a trait gelozia,chiar daca pentru el asta e o stare necunoscuta,sau mai bine zis e ingropata adanc la fel ca iubirea.Uite ca planurile lui au fost date peste cap.Au fost prinsi reciproc intr-o capcana a dragostei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s