Capitolul 14- Complicatii


– Miroase a om! si-a largit Barbara narile dupa ce a inchis in urma ei usa camerei lui Damian.
– Miroase bine, ca sa nu care cumva sa te mai atingi de ea vreodata!
– Uhuuu, ce-i cu atata protectie, doar nu are sange care te face nemuritor, a izbugnit ea in hohote.
– O gluma deplasata.
– Inainte iti placeau glumele mele, s-a prins ea de gatul lui azvarlindu-i paharul cu coniac din palma si incolacindu-se peste silueta lui asezata pe scaun. Din cauza zgomotului, Satan s-a ridicat ca un munte de pe canapea si a marait violent. Damian l-a potolit cu un gest al mainii si acesta s-a asezat la locul sau.
– Vremurile s-au schimbat.
– Si oamenii.
– Si eu, a chicotit Damian amar.
– Nu-mi spune ca o iubesti!
– Ba o sa iti spun.
– Te crezi in filme SF?
– De ce sa nu sper si eu, la un final fericit?
– Ah, ai fost patetic la faza asta! s-a ridicat vampa scarbita si a sorbit din sticla o gura zdravana de alcool.
– Imi pare rau ca nu mai sunt pe placul tau.
– Eu nu mai sunt nici pe placul propriului meu tata.
– Saracul Ghery. Prins intre credinta si dragostea pentru fiica sa nedemna, a ridicat dintr-o spranceana.
– Ai aflat ce te interesa de la el?
– Inca nu.
– Pacat, pentru ca incepand din acest moment nu mai ai voie sa calci in biserica aceea!
– Se pare ca nu sunt singurul protector de aici.
– Timpul persecutiei a trecut, Damian. Daca pana acum nu ti-a dat ceea ce cautai, sa nu indraznesti sa mai incerci sa aflii ceva!
– Ai promis! a marait el revoltat arzand-o cu irisii lui negrii.
– Este tatal meu si sufera cand vede in ce m-am transformat. Atat este tot ce ii datorez: liniste.
– Stai departe de Des Gristiny!
– Vorbesti prostii? Abea am venit?!
– Pleaca!
– Cand o sa ma plictisesc o sa o fac!
– Barbara, nu incerca sa ma sfidezi! s-a prins cu mana in parul ei mangaind-o destul de brutal.
– Nu incerca nici tu sa faci pe desteptul cu mine, Damian! i-a copiat ea gestul. Eu iti sunt datoare cu viata si este o promisiune de onoare cea pe care ti-o fac. Nu ma voi atinge de omul tau, daca tu il vei lasa in pace pe tata. Uita ca te-am trimis vreodata la el!
– Atat vroiam sa aud, i-a curpins el maxilarul in palma fierbinte tragandu-l spre el.
– Arsh, a tremurat vampa la diferenta de temperatura dintre cei doi, insa buzele i-au ramas deschise pentru a-l intampina.
– Mi-a facut placere vizita ta, Barbie, a ridicat Damian dintr-un colt al gurii si i-a intors apoi spatele penru a-si aprinde o tigara.

***

– Cine este? a strigat preotul prin usa masiva de lemn a bisericii dupa ce un necunoscut batuse de trei ori consecutiv pentru a i se deschide.
“When the Devil is too busy
And Death’s a bit too much
They call me by name you see,
For my special touch…”

– Ah, Damian! a mormait exasperat in timp ce tragea zavoarele.
“To the Gentlemen I’m Miss Fortune
To the Ladies I’m Sir Prize
But call me by any name
Any way it’s all the same…”

– Ce vrei la ora asta? Abia a rasarit soarele, iar eu deschid biserica peste inca o jumatate de ora.
Damian nu ii dadea atentie continandu-si fredonarea teatral, folosind umbrela drept baston si imitand unul din dansurile din filmele alb-negru ale barbatilor cu palarie prin ploaia de pe Brodway.
“This is the life, you see
The Devil tips his hat to me
I do it all because I’m evil
And I do it all for free
Your tears are all the pay I’ll ever need…”

– Multumesc pentru serenada diurna, a bolborosit lasandu-l in urma si inaintand spre altar grabit sa se pregateasca de slujba.
– Am venit ca sa va dau doua vesti.
– Pe cine ai torturat ieri de ti-a revenit buna-dispozitie?
– Melissa ma iubeste.
– Asta numesc eu o nenorocire, a dezaprobat preotul mutand la perinute de pe o banca pe alta si facand putina ordine.
– Vi s-a mai spus ca aratati foarte inocent in aceasta camasuta de noapte cu bonetica? a intrebat vampirul senin si calm, de parca l-ar fi intrebat ce culoare prefera.
– Si a doua veste? a scrasnit Gherard din dinti privindu-l pe sub sprancene.
– Ti-a venit odrasla in oras.
– Barbara? fata lui s-a luminat brusc si orice urma de nemultumire disparuse. Cand? Unde este acum?
– Nu stiu, nu am cazat-o la mine pentru ca seara trecuta aproape a ucis-o pe Melissa.
– Nu… s-a lasat el pe genunchi incet, pana cand printr-o minune a nimerit banca si s-a lasat sa cada.
– Da…l-a imitat din nou teatral Damian in timp ce si-a lasat umbrela deschisa sa se scurga chiar in fata altarului.
– Nu este adevarat, Barbara nu este asa…
– Asa ca mine? Nu, adevarul este ca ai dreptate. Eu sunt deosebit, dar cert este ca fata ta incearca sa ma ajunga si chiar vrea sa ma supereze.
– Ce ai facut din ea?
– Nu, parinte, si-a schimbat Damian trasaturile fetei brusc intr-o masca de iritatie, ce ai facut tu din ea? Eu doar am modelat putin monstrul caruia tu i-ai dat nastere la indemnul Celor Inalti. Am facut dintr-un monstru oarecare, un monstru desavarsit.
– De ce…? a intrebat acesta gatuit.
– Ea m-a rugat.
– Minti!
– In casa Domnului? N-as indrazni! si-a pus picior peste picior disimuland jignirea.
– Iesi afara! i s-au sticlit ochii de durere si manie bunului preot.
– Un propovaduitor al Cuvantului lui Dumnezeu nu are voie sa fie manios!
– Afara, am spus! s-a ridicat in picioare tintind aratatorul spre el de parca era o sabie.
– Inteleg ca ai nevoie de un moment sa iti revii. De aceea probabil nici nu te-a vizitat de cum a ajuns. S-a gandit ca pentru binele tatalui ei sa se hraneasca bine inainte.
– Esti un fiu al Necuratului, Damian.
– Vroiam doar sa te anunt ca incepand de azi, nu victimele mele vor fi publicate in ziare, ci ale mult iubitei tale fiice. Spor la slujba, parinte Gherard! a incheiat cu ton dur, luandu-si cu delicatete umbrela si pasind molcom pana la iesirea din biserica de parca fusese sa isi bea ceaiul.

***

– ‘Neata!
– Cat este ceasul? a sarit Melissa dintre perne.
– Relaxeaza-te, mai este o jumatate de ora pana se trezeste tata. Cred ca te asteapta o predica dura.
– Stiu, merit! s-a lasat ea din nou pe spate si Annie a venit langa ea sa-i mangaie fruntea transpirata.
– Ai visat urat din nou. Te supara ceva?
– Tu cum se face ca esti treaza la ora asta?
– Abea am pus geana pe geana asteptandu-te. Cum ai intrat fara sa imi dau seama?
– Tehnica intrusului.
– Sa iti aduc ceva sa mananci?
– Ai putea face asta fara sa te prinda mama?
– Tehnica hotului, i-a facut fetita cu ochiul si a zbughit-o pe usa.
– Damian? a soptit Melissa abtinandu-se sa nu caute sub pat, s-ar fi simtit prea telenovelista. Niciun raspuns. Pe semne plecase odata cu ivirea zorilor. Ceasul era sase jumatate si de la fix avea sa fie agitatie in casa. Mai bine manca ceva inainte ca sa se pregateasca pentru ceea ce venea. A baut un pahar de suc de portocale si a muscat doua guri dintr-u toast cu unt de arahide, s-a spalat, s-a imbracat, si-a aruncat ghiozdanul pe o parte si a pornit cu pasi timizi infinitul drum spre bucatarie.
– Buna dimineata, a rostit cat de dulce a putut. Doamna Clarckson a privit-o fugitiv, dupa care a rasuflat greu si s-a asezat la masa cu spatele la ea, dar cu tatal ei nu a avut atat noroc.
– Ia loc, domnisoara. Unde ai fost noaptea trecuta?
– Am fost acasa la ora doua.
– Stii ca te cauta politia?
– Imi pare rau, am adormit la un prieten.
– Ce prieten?
– Nu il cunosti.
– Cum il cheama?
– Damian. Damian Salazar.
– Salazar? a miscorat barbatul ochii ganditor, dupa care si-a recompus figura severa. Ai vrut sa fugi si cu el la fel ca asta vara?
– Nu, aveam doar nevoie sa ma gandesc. Morris era disparut, Sam si ceilalti nu stiau ce sa faca si erau distrusi…
– Si te-ai gandit ca vei rezolva problema fugind de lume?
– Am vrut doar sa am un moment de liniste.
– Aham. Stii ca doar ce scapasei de pedeapsa, nu?
– Stiu.
– Acest prieten al tau te sfatuieste sa pleci de la scoala toata ziua si sa dormi la el fara sa iti anunti parintii?
– Nu a fost ceva planuit, am uitat sa sun pentru ca eram foarte obosita. Dupa ce am ajuns la el, am adormit si m-am trezit abea ieri…azi…
– Vi acasa noaptea ca o prostituata!
– Tata!
– Niciun cuvant! Incepand de astazi nu ai voie sa pui piciorul afara din casa!
– Nu poti sa-mi faci una ca asta!
– Priveste si ai sa vezi ca pot.
– Ti-am spus deja ca imi pare rau. Am sa ies doar doua ore pe zi seara, am sa fiu la fix acasa, iar in week-end nu am sa exagerez cu plecarile, dar nu ma tine inchisa, am sa inebunesc!
– Tu stii ce inseamna nebunia? a lovit cu pumnul in masa ridicandu-se deasupra capului ei. Sa fii parinte si sa cresti un copil doar ca lui sa nu-i pese de tine nici cat negreu sub unghie. Sa nu stii unde este, cu cine, cu toate ca lumea este plina de pericole si i se poate intampla orice. Asta inseamna sa inebunesti!
– Mai bine mi s-ar fi intamplat, asa cel putin iti parea mai rau de mine!
– Charles, gata! a strigat mama ei oprindu-i palma care s-ar fi lovit fara retinere de obrazul Melissei. Annie a scapat un tipat scurt, iar Mel si-a acoperit capul plangand.
– De ce…niciodata nu ma asculti? a reusit Mel sa spuna printre suspine adanci dupa care si-a tarat geanta dupa ea si a izbit usa la iesire.
Soarele era departe, uitand ca si in Des Gristiny oamenii au nevoie de el ca sa simta ca exista, ca sa uite de melancolia care le spulbera inimile din cauza nenumaratelor probleme. Cum sa isi revina psihic o persoana demoralizata cand afara nu vede nicio raza de speranta, dar in schimb, doar ploi amare si interminabile? Stropii reci se confundau cu lacrimile fetei pentru ca isi uitase umbrela acasa si nu s-ar fi intors dupa ea nici daca afara statea sa dea Potopul lui Noe.
A udat scaunul din autobuz si castile i-pod-ului pe care nu le scotea din urechi pentru ca linistea i-ar fi provocat somn. Isi amintea cate certuri nu avusese cu ai ei pentru Julian din cauza prostiilor facute impreuna. Dar nu asta conta acum, ci faptul ca sufletul ei parca nu mai avea alinare. Inainte cand suferea mustrari, fugea pe geam si se descarca in bratele iubitului ei, dar acum, suferea toate acestea fara sa-si mai gaseasca pacea interioara.
Cand a coborat in parcarea scolii, parul ii era lipit de fata din cauza transpiratiei si ploii nesecate, ochii inca lipiti de somn si hainele atarnau pe ea ca pe sarma. Shan a fluierat si Mel a intors capul spre el. Fara ezitare, aproape cu ultimele forte, Melissa a fugit spre el si odata ajunsa in culcusul pieptului sau cald, nimic nu a mai putut-o frana sa planga, sa planga mult si greu…Baiatul ii mangaia spatele suierand vorbe linistitoare si alintand-o in cele mai dulci moduri, fara sa faca un pas inainte sau inapoi. Doar zacea sub ploaia marunta care cernea iarasi insusindu-si rolul de “umar pe care se plange.”
– Sa mergem in clasa, ai sa racesti daca mai stam aici! Tine! i-a intins un pachet de servetele si a luat-o de dupa gat oftand. Cand au pasit pe coridoarul principal au realizat ca se sunase de aproape cinci minute si ca prima ora incepuse.
– Ce ai zice de o cafea?
– Alta absenta?
– Avem bio impreuna, am sa ma descurc eu, promit.
– Am mare nevoie de o cafea! a aprobat punandu-si iar capul pe umarul lui si inchizand ochii pentru putin.
A urcat in masina absenta si s-a dezmeticit abea cand Shan invartea o cheie in broasca. O adusese la el acasa. Locuia singur cu chirie de aproape doi ani de cand ai lui se despartisera si fiecare isi continuase viata in alta parte, fugind de trecut. El ramansese in grija unei doici care inca il vizita pentru a-i face curat din cand in cand si a-i gati mancare sanatoasa. Parintii lui ii acopereau toate cheltuielile fara comentarii si Shan ducea o viata solitara destul de distractiva.
A intins-o pe Mel pe o canapea micuta intr-o camera draguta si aerisita cu lumina, acoperind-o cu o patura de melana. A lasat-o sa singura doar pana a facut doua cafele al caror miros se ridica in aburi deliciosi deasupra cestilor mari.
– Hm, a adulmecat Mel adaugand, deja sunt mai treaza!
S-au asezat amandoi in pozitia turcului si au ciocnit de parca aveau sampanie, dupa care s-au strambat band o gura destul de mare pentru fierbinteala ei.
– De cand te vezi cu acel baiat?
– Tu de unde stii?
– Katy, Sam, Rick, Morris.
– Aaa, da. De…ceva timp.
– Te porti foarte ciudat…de ceva timp.
– Ieri aveam nevoie sa fug, chiar aveam nevoia. Morris, Katy, toate ciudateniile despre care vorbeste lumea, m-au napadit dintr-o data.
– Ai fost cu el toata noaptea?
– Am dormit in patul lui, daca asta vrei sa stii, insa nimic mai mult.
– Da, vroiam sa stiu, a aprobat Shan fixand-o fara ezitari.
– Imi pare rau daca v-am facut sa va faceti griji.
– Camera mea doar a fost dormitor pentru toata trupa ieri. Te-am sunat intr-una, dar nu ai raspuns, apoi am adormit pe rand.
– Nu si tu! a rostit ea mangaindu-i ochii. Cearcanele de sub ei il tradau.
– De ce erai atat de ditrusa adineaori?
– Tata m-a pedepsit. Sunt sechestrata in propria mea casa.
– Hei, nu este chiar atat de rau, putem petrece mai mult timp impreuna la scoala si asa nu o sa ne mai duci lipsa.
– As fi trait cu asta, dar…inseamna ca trebuie sa imi iau adio si de la trupa de teatru.
– De ce? Asta nu este corect! Nu iti poate impune asa ceva.
– Nu stie nimic. Ann este singura care ma acopera si ma sustine si este doar o fetita de zece ani care nu ma prea poate ajuta sa intarzii pana la patru, acum, dupa ce se pesupune ca orarul s-a sfarsit la doua.
– Poate doamna La Coupe va fi de acord sa te invoiasca de la sport.
– Poate ea va fi, dar John nu va fi de acord si mai ales mult iubita lui Amanda.
– Ce legatura are John?
– El a fost ales in rolul zeului si inafara de cateva replici minore toate dialogurile mele sunt cu el. Majoreta suprema ar inebuni daca eu m-as intalni cu iubitul ei inafara ochilor spioni!
– Mai bine ne-am grabi ca sa nu intarziem la fizica!
– Ti-am mai spus vreodata cat il detest pe Ainstein?
– La fiecare ora…si-a dat Shan ochii peste cap si amandoi au chicotit.
Ziua la scoala a trecut usor intre cateva glume cu Sam, bazaieli cu Morris si priviri pline de inteles cu Shan. Cand sa plece acasa, Mel a privit trista sala de teatru in timp ce o ocolea pentru ca era necesar sa ajunga acasa la ora exacta pentru a evita mascacrul din Texas.
– Clarckson! a strigat-o vocea pitigaiata si Mel si-a luat inima in dinti ca sa-i spuna doamne La Coupe ca avea sa renunte. Se gandea pe cine vor lua in locul ei si cat de tare va suferi ea cand va vedea piesa pusa in scena ca spectator. Si-a jurat ca va fi o mama moderna pentru copii ei, pentru ca acestia sa nu aiba privatiuni niciodata!
Pana cand ochii i s-au obisnuit cu intunericul a inaintat incet si cu privirea in podea, pregatindu-si cuvintele potrivite cel putin pentru o retragere glorioasa.
– Aici erai!
– Ma scuzati daca am intarz…. s-a oprit vazandu-l acolo pe Shan.
– A avut loc o schimbare, draga mea. Desteptul de John a renuntat. Am stiut de la inceput ca nu te poti baza pe fotbalisti! In fine, baiatul acesta tocmai a dat o auditie pentru rolul lui Randem si pot sa iti zic ca este perfect!
– Felicitari! a ras Melissa cu toata gura.
– Multumesc, a facut el o plecaciune teatrala privind-o galant pe sub sprancene.
– Doar ca exista o problema. Din cauza orelor de chitara pe care nu si le poate amana, veti repeta singuri in afara programului nostru. Am incredere in voi si stiu ca va veti descurca, insa vreau sa veniti o data pe saptamana in fata mea pentru corectari.
– Bine, doamna La Coupe, este perfect! a aprobat Mel muscandu-si buza de fericire.
Nici nu au iesit bine pe usa ca a sarit in sus chiuind.
– Nu imi vine sa cred ce ai facut pentru mine! i-a sarit in brate strangandu-l puternic.
– La ce sunt buni prieteni? i-a apasat el varful nasului si i-a facut cu ochiul.
– Lectii de chitara pe care nu le poti amana? a bufnit ea amuzata.
– Si minciuna este o arta!
– John?
– Imi datora cateva.

A doua zi, Melissa se juca cu inima prefigurata in telefon mobil.

“Julian”, scris cu majuscule in agenda telefonului ei.
Degetul pe tasta verde. Degetul pe tasta rosie.
In cele din urma, Melissa a aruncat mobilul pe perna si s-a lasat pe spate, privind tavanul si zugraveala putin cazuta din cauza ploilor constante care se mai infiltrau din cand in cand.
Avea nevoie de iubitul ei cu inocenta in priviri. Avea nevoie de persoana care ii semana pana in cele mai mici detalii si care credea ca uitase de el.
“Mels, ce ti-a venit?”
Incepeau sa se deruleze in mintea ei momentele cele mai fericite.
“Esti un mincinos!”
“Ti-am spus ca doar ii stergeam ciocolata ramasa la gura dupa ce a mancat inghetata.”
– “Si de ce trebuia sa te apropii atat de mult de ea?”
– “Pentru ca aveam servetelul in mana si nu dispuneam de o mana gigant care sa ajunga la distanta de un km.”
– “Indraznesti sa iti mai bati si joc?”
– “Cum poti sa spui asa ceva? Eu sa imi bat joc de tine?”

Melissa mergea inainte si Juls isi pitigaia vocea din cauza nervilor in urma ei si gesticuland atat de evident ca toata lumea de pe strada intorceau capul spre ei.
“Este de o varsta cu tine, are sanii ca doua baloane cu heliu si in fiecare zi parul ei are alta culoare.” a ridicat Mel mainile in sus exasperata.
Era primul an de scoala generala pentru ea si ultimul pentru el. Inca nu isi marturisisera iubirea, dar era mai mult decat evident ca scanteia din ambele inimi moncnea nerabdatoare sa produca o explozie.
“Da!” s-a oprit Juls in loc mangaindu-si barbia ganditor.
“Deci imi dai dreptate?”
“Ai descris-o perfect, Mels, doar ca pe mine nu ma intereseaza nimic din toate astea.”
“Nu ai voie sa imi spui Mels astazi!”
– “De ce nu?”
– “Pentru ca m-ai enervat la culme.”

“O, Mels, vino aici, a strans-o in brate stergandu-i si ei o picatura de frisca ramasa de la inghetata de adineaori pe mustati. Fusese cu el si cativa colegi de-ai lui la o plimbare pentru ca afara soarele plipea de minune. Julian o considera pe Melissa parte din el, asa ca niciodata nu se rusina cu faptul ca cea mai buna prietena a lui era atat de micuta, dimpotriva, o ducea peste tot cu el, inafara de intalnirile oficiale de care ea habar nu avea. Pe acelea si le programa la orele tarzii la care ea nu avea voie sa iese, pentru ca nu ar fi vrut ca Melissa sa il vada cu vreo fata intr-o ipostaza indecenta. El continua sa isi zica, ca motivul este sa nu-i dea ei idei deoarece este inca prea mica, dar adevarul era altul. Fata care se apropiase prea tare de el in ziua aceea avusese apoi de suferit o despartire furtunoasa. Oricine ar fi suparat-o pe Melissa l-ar fi suparat pe Dumnezeu si Julian vroia sa ii faca viata cat mai fericita posibil.
“Nu ma incanta cu nimic faptul ca m-ai sters pe mine dupa ce ai sters-o pe ea.”
“Dar, uite, pe tine te si pup.” si-a lipit el buzele de obrazul ei rozaliu care s-a deschis la atingerea lui ca un trandafir.
“Bina, bine, gata!” a murmurat ea desprinzandu-se de bratele lui incomod de placute.
“Sa nu crezi ca nu stiu de ce reactionezi asa!”
“Asa cum?”
“Asa, de parca ti-ar fi frica sa nu ma imbolnaveasca cineva cu simpla privire,” a ras el rautacios. Melissa a tinut minte acea replica ca pe un verset biblic si cum a avut ocazia doi ani mai tarziu, i-a aruncat-o in fata intr-o situatie in care un senior din trupa de teatru ii dadea tarcoale. Julian aproape facea spume la gura sub pretextul ca nu ii place de el pentru ca are ochii verzi. Aveau discutii interminabile pe tema asta, iar el sustinea ca in toate proverbele ochii verzi sunt mincinosi. Pe Melissa nu o interesa nici cat negru sub unghie acel pampalau ca prim prieten, insa se distra la culme pe seama rabufnirilor magulitoare ale lui Julian.
“Si dupa parerea ta de ce reactionez asa?” a inceput ea sa fie exagerat de emotionata, de parca Julian avea sa spuna cu voce tare cel mai mare secret al ei. Ciudat, pentru ca nu existau secrete intre cei doi.
“Pentru ca, a venit el din nou aproape de ea ciufulindu-i parul de pe frunte, noi ne avem ca fratii si crezi ca altcineva poate interveni intre noi.”
Melissa era prea mica atunci ca isi explice de ce vorbele lui au relaxat-o, dar au si intristat-o concomitent. Defapt, ea era linistita pentru ca aceea era sincera lui parere cu privire la atacurile ei de gelozie, dar ii paruse ca sintagma “ca fratii” fusese jignitoare.
“Nimeni nu o sa intervina vreodata intre noi, nici cand!”
– “Promiti?”
– “Iti jur!”
a luat-o de mana si au mers tacuti pana acasa.
Si iat-o pe ea acum, tradatoarea care a pus pe cineva intre ei, desii isi jurasera fidelitate perpetua. “Te iubesc”, a susurat cu ochii pironiti inca in tavan.
– Si el te iubeste! s-a auzit vocea lui Annie si in urmatoarea secunda ceva fin i-a atins fata.
– Ce este asta?
– O scrisoare din America.
Inainte sa mai citeasca numele de pe plic s-a grabit sa-l desfaca. Inauntru era decat o fotografie cu Julian decupata dintr-un ziar new yorkez si surprinsa atunci cand acesta iesea din tribunal. Sub poza, era urmatoarea descriere: “Acest tanar student, a demonstrat o precizie si istetime demne de un avocat, reusind sa castige dificilul proces al celebrului om de afaceri Alec Morbin fara sa intampine nicio dificultate comparativ cu ceilalti sase avocati ai apararii care fusesera insarcinati anterior cu acelasi caz. Julian Adam Gray promite sa devina un adevarat adversar al procurorilor si este numai la inceput de drum.”
– Asa, iubitul meu, stiam ca vei fi cel mai bun!
Melissei ii batea inima precum un clopot in turla cea mai inalta a Notre Dame-ului. A luat repede revista scolii de pe noptiera, a taiat articolul in care era prezentata data piesei de teatru si in care nominaliza si numele ei si a pus-o intr-un plic roz. A parfumat interiorul si a lipit bine, dupa care a rugat-o pe Annie sa il puna la posta pentru ea ca sa fie sigura ca ajunge cat mai repede.
Julian isi tinea promisiunea de a mentine raceala pana cand ea avea sa isi revina, insa nu putea sa nu ii impartaseasca reusitele lui. Chiar daca nu ii comunicase nimic pentru a nu o deranja sau pentru a nu o presa, o facuse partasa le fericirea lui pentru ca o iubea si era pentru el cea mai importanta persoana din lume. Melissa intelesese, pentru ca si ea ar fi procedat la fel si inca o data a realizat cat de tarea seamana!

Cand s-a lasat intunericul a aprins veioza si a luat in mana o carte pentru ca asteptarea sa treaca mai usor pana la venirea lui Damian.

6 Responses to Capitolul 14- Complicatii

  1. deyna says:

    hmmm vrei sa ne faci sa-l cunoastem mai bine pe julian ca sa ne fie greu si noua sa ne decidem pe cine alegem,nu?te descurci foarte bine..ast next

  2. dido says:

    fain capitol:D pacat ca Mel e pedepsita,tatal ei e cam dur:(,insa era si normal sa primeasca o pedeapsa,dar nu asa de rea:|. spor la scris! pup:*

  3. shtrumphy2 says:

    Hm…in viata Melissei se cam dezechilibreaza lucrurile…

  4. ~ Fefe ~ says:

    Ah!Ma bucur ca acest cap.descrie parti din viata Melissei cu Julian.Baiatul imi era simpatic de la inceput,dar acum mi se pare atat de potrivit pe Melissa.Totusi e si Damian…Puf!Nu stiu pe care sa-l aleg!
    John are parte de respectul meu!😉

  5. Floarea_salbatica says:

    Doi tipi superdraguti ca Julian si Damian ar vrea oricine(mai ales ca sunt doi).
    Grea alegere!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s