Capitolul 21- Din Rau in Mai Rau

Ca sa patrunda in Castelul din Munti, unde au avut loc toate faptele din trecut, Barbara si Julian a trebuit sa se alature unui simplu grup de turisti care vizitau catacombele alaturi de un ghid. Pe parcursul turului au cercetat cu atentie peretii, descoperind o trecatoare secreta, asa ca noaptea, dupa ce au reusit sa se furiseze inauntru, au intrat pe acea usa, sperand ca era drumul cel bun. Cu toate ca nu aveau habar la ce sa se astepte, s-au aventurat in tunelurile subterane care faceau un labirint, increzandu-se doar in instinctele Barbarei.

–         Miroase de parca am fi deschis mormantul lui Tutankamon! Si-a bagat Julian nasul in maneca hainei incercand sa respire cat mai putin.

–         Ce bine ca eu nu pot sa vomit, a aruncat vampiroaica vorbele peste umar, deoarece ca sa intampine capcanele, ea mergea in fata.

Coridoarele erau atat de inguste incat pe ele putea trece doar o persoana odata, si atat de lungi incat nu le vedeai capatul. Lanternele erau vitale in intunericul acela infiorator. Cu toate ca era un frig polar, nu exista nicio aerisire care ar fi putut aduce mirosul acela de cadavru.  Cei doi faceau pasi marunti si precauti, cercetand cu palmele caramizile zidurilor. Era clar drumul spre o ascunzatoare.

–         Locul asta este platoul perfect pentru un film de groaza, a pufnit baiatul.

–         Uiti ca avem intalnire cu personajul care le-a inspirat? a marait Barbara sugestiv.

–         Oare Bram Stoker a scris din pura imaginatie sau a trecut pe aici inaintea noastra? Au ras cei doi pe infundate. Hei, ma bucur ca sunt cu tine in asta, a tras-o el de mana ca sa se priveasca adanc in ochi. Cei negrii ii priveau cu respect si gratitudine pe cei de pisica, dar acestia ii inapoiau sageti de tandrete si pasiune. „Nu este Damian” isi repeta Barbara zgaltaindu-se mintal.

–         La inceput am facut-o pentru tata, apoi ca sa imi spal pacatele, iar acum…o fac pentru un prieten, a raspuns ea soptit, dupa care a continuat sa mearga.

Un parait urmat de un sunet ascutit.

–         Ce a fost asta? a tresarit Julian ramanand nemiscat.

–         Un sobolan?

–         Unde este? Au inceput sa lumineze pavajul grabiti.

–         Nu-l lasa sa scape!

–         In spate, a luat-o inapoi!

Cei doi au fugit dupa rozatorul care chitaia grabit ca sa se ascunda de lumina. Erau atat de disperati sa il gaseasca pentru ca daca un astfel de animal putea trai aici, insemna ca avea conditii.

–         A disparut?

–         A intrat in zid, a raspuns Barbara aruncandu-se pe burta intr-o secunda si cercetand spartura pe care ei nu o sesizasera din cauza ca era tocmai jos de tot, aproape de podea. Vampa si-a introdus  mana ei alba si fina in acea crapatura pipaind interiorul. Au! Scarbosenie aducatoare de ciuma! A injurat ea retragandu-si palma rapid in urma muscaturii. Fusese instincul, caci pana ar fi luminat cu lanterna sa vada cum arata, cu siguranta ar fi fost deja vindecata. Si-a bagat din nou palma in crapatura si cu un ranjet machiavelic a scos animalul disperat sa scape de pumnul care il strangea tot mai tare.

–         Da-i drumul, Barbara, aici nu gasim nimic. Este probabil ca aceasta sa nu fie singura gaura din zidurile unui tunel de kilometri.

–         Crezi ca daca il las din mana ne va duce altundeva?

–         Nici macar aceste creaturi nu s-ar sinchisi sa locuiasca intr-un loc precum acesta daca nu ar avea de unde sa-si procure hrana.

–         Poate vorbim de stramtori minuscule.

–         Sau poate nu… Il asfixiezi!

–         M-a muscat! A marait vampa ridicandu-si buza tremuranda precum un rottweiler, dar in urmatoarea secunda a aruncat sobolanul.

Julian a mers in urma lui, ducandu-se acum tot inainte, trecand de locul din care se intorsesera mai devreme si oprindu-se in fata unui zid masiv care le bloca trecerea. Era construit din straturi numeroase de caramida, diferit de peretii intalniti de-alungul tunelului, care erau formati din piatra bruta de calcar. Era clar faptul ca acest obstacol fusese ridicat recent, datand doar de cateva zeci de ani.

–         Daca nu se fac tururi in subsolurile castelului, ce rost are sa izoleze ce se afla dincolo? A intrebat Julian mai mult retoric.

–         Cum trecem de asta fara sa daramam nimic? I-au stralucit ochii fetei in intuneric.

–         Uau, desi m-am obisnuit cu tine, tot ma sperii uneori, Barbara! A zambit Juls calm.

–         Am mancat mai devreme, ai uitat?

–         Si daca poftesti desert…a ridicat baiatul barbia spre sobolanul care mirosea de zor o pata unsuroara de pe zid.

–         Amuzant…a raspuns ea absenta, deoarece era atenta la gestul animalului care a urcat pe zid si poposind putin pe una din caramizile iesite in relief, a declansat un trosnet puternic, ce a facut podeaua sa vibreze scurt. Julian a sarit sa pipaie zidul, insa nimic.

–         Poate ca nu acesta este obstacolul pe care trebuie sa il depasim ca sa ne continuam drumul, a meditat Barbara o clipa, dupa care s-a intors sa lumineze bine peretii tunelului. Pietrele erau puse alandala, fara sa creeze vre-o forma. Sobolanul a cazut la picioarele ei speriat de ce facuse si privind in jos, vampei i-a venit o idee. Dupa ce a trantit un toc zdravan, care a scos un sunet gol, s-a aplecat, culcandu-si urechea pe pavajul rece.

Julian a incercat sa stearga cu palma podeaua imbacsita de praf gros, dar imaginea de acolo era inca acoperita, astfel ca si-a scos sticla de apa si a turnat-o pe jos.

–         Cat de tipic, o cruce! A pufait vampiroaica asezandu-se in genunchi sa o studieze mai bine.

–         Nu cred ca este menita sa fie vazuta din unghiul tau, a mormait Juls atingand marginile scobite ale acelui desen facut de un amator.

–         Spui ca este inversa? Ca este crucea inversa?

–         Biblia spune ca Sf. Petru a vrut sa fie crucificat astfel din respect pt jertfa lui Hristos spunand ca acesta a venit jos pe pamant din ceruri, s-a jertfit cu crucea stand dreapta, si de aceea, crucea lui trebuie sa fie o cruce inversata, ca pasii sai sa se indrepte spre ceruri. Pretindea ca nu este demn sa moara ca Mantuitorul.

–         Crucea inversată este si  unul din simbolurile sataniştilor, Juls.  A fost menită să constituie o adevărată sfidare la adresa creştinismului. Este emblema celor care s-au lepadat de Dumnezeu. Da-te la o parte!

Vampiroaica a smuls unul din bolovanii aproape daramati ai zidurilor si l-a aruncat in pamant de cateva ori, pana cand podeaua a crapat exact in forma crucii. Stateau acum in fata unei gropi in forma simbolului uneia dintre cele mai raspandite religii.

–         Ce crezi ca faci? i-a pus Barbara mana in piept baiatului care se pregatea sa sara.

–         Continui ce am inceput.

–         Cobor eu prima.

–         Ai facut destule, Barbara. Nu uita ca asta este povestea mea!

–         Nu se stie ce poate fi jos.

–         O sa aflu curand, s-a smucit el hotarat si vampei nu i-a ramas decat sa rasufle greu, acceptand chipurile sa-i faca pe plac.

–         Sa iau scarbosenia cu noi? A ridicat ea sobolanul de coada stramband din nas.

–         E o idee buna. Tipul ala pare sa aiba simt practic.

–         Mdea… a aprobat ea azvarlindu-l in groapa. Cand doi se cearta, Jerry castiga, si-a arcuit ea spranceana cu arcada perfect definita.

Au luminat inauntru, dar sobolanul deja fugise si racaitul sau enervant se auzea cu ecou.

–         Doamnele intai, a rostit Barbara pe ton prefacut si a sarit invingatoare. Julian a urmat-o nervos, dar pana sa inceapa o disputa, a dat piept cu mirosul! Acolo jos era mai mult decat putea stomacul lui sa suporte. In viata lui caile respiratorii nu ii fusesera supuse la un asemenea chin. Fara sa poata evita, a vomitat pana aproape de lesin. Cand corpul s-a obisnuit involuntar cu duhoarea, a putut sa se ridice si sa mearga mai departe. Sobolanul speriat parca le servea de ghid. Norocul lor ca nu existau crapaturi sau canalizari prin care sa fuga, asa ca era nevoit sa fuga in fata lor. Barbara il urma indeaproape, batandu-si joc de instinctele lui de supravietuire si bazaindu-l cu cate un varf de pantof din cand in cand. Se razbuna pentru o muscatura pe care aproape ca nu o simtise, dar cel putin se distra. Juls era in spate, incercand sa tina pasul.

–         Oare ce ne faceam fara Ratatouille? Soptea Barbara suav, de parca i-ar fi cantat animalului o balada de multumire pe note sarcastice, dar inainte ca vreunul din ei sa se amuze de gluma, li s-a racit sangele in vene, fie el propriu sau imprumutat de la banci de donatori.

Intr-o incapere fara usi, delimitata doar de o arcada si mare cat o aula universitara, zaceau sute se schelete. Unele aveau inca in jurul incheieturilor lanturile grele atarnand de ziduri, altele se aflau azvarlite unele peste altele formand gramezi, de parca erau creioane intr-un sertar. De aici venea acel miros de putrefactie. In linistea aceea, pana si Jerry amutise.

–         Dumnezeule…a murmurat Barbara inaintand spre primul craniu care parea ca se prapadeste de un ras sinistru, fiind separat de restul ramasitelor sale. Dar cum a trecut de bolta, o sulita a tasnit dintr-o statueta uracioasa si distrusa de vreme, venind direct spre vampiroaica. Ochii albastrii de felina s-au ingustat putin, dar pana sa apuce Juls sa clipeasca macar, palma ei eleganta a prins sulita la numai cativa centrimetrii de frunte.

–         Era cat pe ce, a rasuflat el usurat, insa in urmatoarea clipa, o alta a pornit tinta spre femeia intoarsa spre el, infigandu-se ca intr-o perna. Socata, Barbara si-a privit abdomenul ingaurit din care se prelingeau picaturi de sange. Stropii s-au transformat repede in suvoaie de neoprit.

–         Barbara! a fugit Julian sa o prinda. Genunchii vampei au slabit si rotulele de marmura s-au lovit de piatra de jos cu o bubuitura dura. Cu o mana ii tinea capul frumos, iar cu cealalta, baiatul ii presa cu toata forta pe langa rana din stomac. Era prea daramat de parere de rau ca sa gandeasca in perspectiva, asa ca isi cauta cuvinte de alinare in ochii absenti.

–         Iarta-ma… a soptit Julian mangaind-o pe parul bogat si stralucitor ca oglinda apei in lumina lunii. Buzele senzuale s-au crapat intr-o tentativa de a vorbi, dar el si-a pus aratatorul peste ele pentru a o impiedica.

–         Cum sa te ajut? Daca te scot repede de aici, cum fac…fara sa te duc la spital…adica doctorii ar vedea ca nu esti…spune-mi cum sa…

–         Scoate-o din mine! a mormait ea apucand varful sagetii care iesea din pantecele ei.

Intai, Julian a fost socat de voiciunea din glasul ei, dar apoi a realizat ca desi era din lemn, sulita nu o putea ucide pentru ca nu ii trecuse prin inima. Era dificil sa tii pasul cu modalitatile moderne de a muri ca vampir in comparatie cu banala sangerare de la oameni. Ironia situatiei amestecata cu bucuria de a o stii in regula l-au facut pe Juls sa rada isteric. Dupa ce Barbara si-a scos din burta sulita si a azvarlit-o, si-a dres glasul si l-a privit pe prietenul ei cu ochi plini de recunostiinta.

–         Chiar ti-ai facut griji pentru mine?! l-a intrebat cu glas tandru. Multumesc, J! Inafara de tata, nimeni nu s-a preocupat vreodata daca traiesc sau mor. Cand fruntea i-a cazut spre ochi intr-una din acele expresii in care amintirile par a lua greutate fizica, a tacut. Si mi-am stricat si bluza preferata! A schimbat tonul oftand fals.

–         Sigur esti bine? S-a ridicat el stergandu-si genele umezite de la doua lacrimi ce nu apucasera sa curga.

–         Sh! Simti? S-a incordat ea brusc arucindu-se ca o felina in pozitie de atac. Nu suntem doriti aici, a murmurat de parca vorbea de insasi zidurile vechi si ostile. Ar fi mai bine sa ne grabim!

In fata lor se aratau acum trei tuneluri diferite.

–         Pe care continuam? A intrebat Juls si neavand habar de raspuns, Barbara a scos din rucsac cateva suluri de coli tari si ingalbenite. Dupa mai bine de jumatate de ceas in care s-au tocmit ce sa faca, luasera o decizie. Conform planurilor de constructie ale cladirii, primul din stanga ducea la o apa, deci ii scotea din catacombe, cel din mijloc spre o mina parasita, iar ultimul se ramifica, formand un labirint al carui desen pe foile lor era incomplet. Au ales deci, cea mai periculoasa cale.

–         Jerry? S-a uitat Julian in stranga si in dreapta de parca rozatoarea i-ar fi putut raspunde. Cand l-a vazut, a incercat sa il prinda fara sanse, asa ca a rugat-o pe Barbara sa o faca in locul sau. Aceasta ii tinea coada soioasa intre degete in mai putin de o secunda.

–         Vrei sa ne serveasca de ghid? A intrebat ea fara gram de sarcasm. De ce ma privesti asa? Si eu ma uit pe Discovery, a zambit cu aer inteligent.

–         Daca a mai trecut labirintul o data, ne va indruma fara probleme acum.

–         Si fara voia lui, a bufnit vampa scurt, dandu-si seama apoi ca atmosfera se facea tot mai apasatoare si nu trebuia deranjata. Te rog, Juls, nu te mai purta ca si cum scarbosenia asta te ajuta cu bunastiinta sau din amabilitate, a continuat amuzata si i-a dat drumul sobolanului la intrarea in labirint sperand ca ceea ce se spune despre orientarea acestor animale care dezgusta pe majoritatea este adevarat.

Dupa ce au mers aproape doua ore in spatele lui Jerry, incepusera sa se indoiasca de orientarea sa, cu toate ca rapiditatea si precizia cu care se deplasa animalul te facea sa ai incredere. Pe laturile labirintului sumbru, erau hieroglife de nedescifrat si pete de sange inca umede. Fiorii cresteau pe spatele lui Julian, dar continua sa mearga. Era vorba de destinul lui si daca era menit sa moara odata ce il afla, se resemnase. Cu ce nu se resemnase inca, era gandul ca Melissa va ramane cu Damian. Regreta ideea de a disparea din viata ei. Avea sa lupte pentru iubirea ei! Si-a lasat capul greu pe zidul zgunturos si a inchis ochii.

„Pe aripile vantului” a raspuns Mel profesorului de literatura.

Julian o studia din umbra. Mandria il revigora, privindu-si iubita care rotunjea cu istetime cuvinte marete. Mereu o admirase pentru felul delicios in care isi spune opinia. Avea o atitudine usor superioara, dar nu aroganta. Ideile ei nu te faceau sa o contrazici, ci sa fii intru totul de acord cu ea, numai pentru stilul captivant pe care il avea atunci cand povestea. Parul de un rosu cald era o mangaiere pentru ochi, buzele siropoase se mulau seducator atunci cand radea, iar privirea albastra in loc sa faca cinste culorii reci, ar fi topit o calota de gheata cu acea clipire patimasa.

„Si de ce va place acea carte in mod particular, domnisoara Clarckson?”

„Pentru ca trateaza o poveste despre avaritie, incapatanare si orgoliu, dar o imbracata in eleganta unei epoci magice a omenirii, care si-a pierdut pentru totdeauna frumusetea tocmai datorita omului.”

Si-o imagina pe Melissa ca un personaj al unui portret vechi dintr-un album inramat in aur si gravat cu un scris buchisit. Mana mica si-a indepartat buclele suparatoare de pe gat, lasandu-l roz, fin si expus privirii lui pofticioase. Poate daca ar fi trait cu ea in acele vremuri, ar fi curtat-o insistent ca sa fie sigur ca nu i-o seduce un alt gentleman si s-ar fi duelat cu oricine pentru a o pastra. Asa cum ar fi ucis atunci, asa ar ucide si acum.

– Juls, esti bine? a auzit vocea ingrijorata a Barbarei, dar amintirea cercului de literatura inca il acapara pe indragostit in trecutul pasnic.

„Profund. Si care ar fi impresia generala cu privire la personajul principal?” a continuat profesorul incurcat de interesul elevei de clasice. Fiind atat de deschisa si carismatica, toti o luau drept o aeriana extraordinar de frumoasa, dar lipsita de prea multa inteligenta. Idiotii! Dar Juls stia cat este de adanca inima ei si pana unde o poate duce bunatatea sufletului. Candva se amagea ca este surioara lui cea mica, floarea pe care o ingrijestesi are grija ca nimeni vreodata sa nu ii deranjeze petalele. Dandu-si seama de adevar, posesivitatea lui crescuse si ar fi facut orice ca sa ii vada cutele de pe nasul mic aparute de la ras in fiecare zi! Bineinteles ca daca vreodata ea ar prefera pe altcineva, s-ar da la o parte. Asa spunea atunci, asa credea…asa era cavaleresc. In prezent, insa, isi risca viata ca sa isi pastreze rolul in viata ei. Nimic nu l-ar putea da la o parte!

„Cred ca ceea ce o impinge pe Scarlett sa il iubeasca in disperare pe Ashley in ciuda trecerii timpului este faptul ca desi pretinde ca  uraste sa priveasca in urma, nu se poate resemna cu esecul de a nu-l avea atunci cand l-a vrut. Este ca si cum un copil rasfatat isi doreste luna de pe cer. Si daca ar putea-o primi, ce ar face apoi cu ea? Sunt cuvintele lui Rhett Butler.” a incheiat fata mutandu-si pozitia in scaun. Juls a pufait emotionat. „Isi doreste sa devina actrita, dar se stinghereste atunci cand este in centrul atentiei?”

–         Julian? Trebuie sa inaintam. Trezeste-te! i-a pocnit Barbara degetele in fata.

–         Sunt bine. Vin. Ia-o inainte, i-a facut el vant inca agatat de fata lui cu ochii de mare si buze de trandafiri. Fata de altadata, lipsita de griji care lua parte la sceneta unei vieti monotone dintr-un orasel aflat la periferia Londrei. Deschizand acum ochii in fata realitatii tragice, amintirea ei dulce si provocatoare disparuse complet, lasand loc acelor ochi mariti de spaima si acelui trup slabit de suferinta. Viata lor se complicase cu irealul si pentru Julian, toate aceste lovituri fusesera prea multe si prea dese ca sa isi poata reveni pentru a analiza la rece. Stia un singur lucru: trebuia sa faca totul pentru a repara iubirea lor, pentru a-i reda aerul pueril si euforic de la inceput. Dar se amagea. Stia bine ca si daca ar iesi teferi din toate aceste secrete istorice care ii nenoroceau, vietile lor ar ramane marcate.

–         Trebuie sa vezi asta…cred ca…am gasit ce cautam…glasul vampei era sugrumat de emotie si pe figura ei nu se citea nimic.

Ajungand langa ea, Julian a prins-o de mana, strangand-o puternic. Zidurile labirintului erau sparte si aveai impresia ca aceea este iesirea, insa nu era decat o panta care cobora in jos. In fata lor se serpuia o colina de drum circular si intunecat, abea luminata de lanterne, careia insa nu i se vedea capatul. Labirintul nu era terminat pe harta, deoarece nu avea sfarsit.

–         Cine stie ce ne asteapta jos…Sa fie acestea treptele iadului? a murmurat Barbara pierdut si in aer parca s-a auzit biciul groazei pocnindu-le ratiunea.

–   Hm, a bufnit Juls facandu-si si mai tare loc printre degetele subtiri ale prietenei vampiroaice, apoi a continuat melancolic de parca se intorceau dintr-o drumetie in varful muntelui: mereu este mai usor sa cobori decat sa urci…

***

Melissa se framanta cu povestirea lui Julian, incercand sa-si faca mintea sa nu mai blocheze informatiile care ii pareau rupte din filmele de groaza. Incerca sa accepte dualismul si raul care construia aceasta iubire a ei pentru sufletul impartit, cand palma alba a mangaiat draperia de parca era o iubita goala. Odata indepartata, a facut loc siluetei subiri care a incarcat incaperea cu aroma masculinitatii. Mersul lui era usor leganat de parca avea o rana la picior.

–         Juls? A soptit Melissa ridicandu-se.

–         Melissa…a susurat vocea barbatului in raspuns.

–         Nu mi-ai spus ca vii…ce-i cu tine aici? Parca ziceai ca… dar s-a oprit ca sa inghita in sec.

Buclele prea lungi ca sa fie ale lui Julian se ondulau pe gatul ferm ca niste plante agatatoare, iar obscuritatea ochilor negrii avea o stralucire unica, ce taia intunericul ca un laser ce domina peste o mie de pistoale. Glasul ei s-a pierdut spre finalul propozitiei, pe cand mainile slabe au inceput sa se intinda pe asternut dupa el. A inghetat atunci cand el s-a oprit la capatul patului, despartindu-si buzele de carne macra intr-un suras irezistibil si totodata mortal.

–         Te-am trezit? A intrebat cu ton moale.

–         Nu…dormeam…

–         Imi pare rau, nu vroiam sa te deranjez, a continuat cu un calm exagerat, prefacut, spart, care o infricosa pe fata, dandu-i senzatia ca in curand se va avanta asupra ei.

–         Damian? A reusit ea sa pronunte in cele din urma.

Ah, vocea aceea blanda ii putea face maduva din oase sa tremure! Cum se face ca nu ii era frica de Eroi, dar era afectat de acel timbru plapand ce il striga pe nume? Intr-o secunda ar fi putut fi intins pe pat, cu coapsele ei cuprinzandu-l strans. Doar o miscare rapida si ea nu va stii ce a lovit-o. Doar o soapta pe urechea ei, sau o mangaiere pe gat si va cadea in bratele lui asa cum o faceau toate. Dar nu ii putea face asta. O dorea ca un animal, mai ales acum ca instinctele bestiei inca erau vii in el dupa lunga perioada in care ii luase forma, asa ca nu vroia sa o jigneasca nicicum. Nu isi permitea sa o raneasca sub nicio forma. Vedea in ochii ei frica si suferea, dar isi juca rolul in continuare.

–         Eu sunt.

–         Ce ai patit la picior? Si-a dres Melissa glasul improvizand o conversatie obisnuita cu o fiinta de domeniul fantasticului.

–         Ah, fleacuri de-ale Jumatatii mele. Mi-am dat seama adineauri cand am lasat corpul de lup. Ai uitat ca simt ce simte el? Pana nu i se vindeca rana o sa mai schiopatez putin. Sunt totusi impresionat. M-ai recunoscut mai repede decat ma asteptam.

–         Ai fi profitat putin daca nu ar fi fost asa? i-a revenit Melissei curajul.

–         Pot profita si acum, sa nu uiti niciodata ca eu nu sunt el! A accentuat cu ura. Eu pot face ce vreau din tine!

–         De asta aproape te-ai lasat omorat de vampirii aceia vanatori? Ca sa vii sa imi spui ca ma joci pe degete? Mai bine nu te oboseai pentru ca stiam asta deja!

–         Hm? Si-a mangaiat barbia zambind discret. Sa zicem ca vroiam sa te vad.

–         Eu ma bucur sa te vad!

–         Ori eu, ori el, nu e ca suntem foarte diferiti, asa ca poti sa il privesti si sa ma vezi pe mine si invers.

–         Acum o clipa ai spus ca tu nu esti el! Poate pentru restul sunteti identici, dar eu va disting, pentru ca va iubesc pe amandoi.

–         Taci! a racnit!

–         Taci, tu! Sunt ai mei acasa si daca afla ca esti aici…

–         Ce? a ras. Te pedepsesc?

–         Te omoara!

–         Cum…?

Vampirului i-au sticlit ochii.

–         Este o poveste lunga, dar pe scurt, nu esti in siguranta in Des Gristiny.

–         Ma mut in Londra atunci.

–         Wow, cativa km mai departe!

–         Nu te bucuri? Greutatile nu mi-au luat ironia! a mustacit el cu un suras.

–         Ai grija de tine, te rog!

–         Cum indraznesti sa mai faci pe puritana indragostita cu mine dupa ce ai fost a lui? Ar fi trebuit sa-ti rup gatul, dar sunt un las!

–         Cum indraznesti sa pretinzi ca ma iubesti si sa ma folosesti?

–         Ce spui?

–         Te-ai apropiat de mine doar ca sa te aduc la Julian.

–         Nu am stiut de existenta lui.

–         Vrei sa spui ca nu stiai de Legenda Jumatatii pana sa ma cunosti? M-ai folosit, i-au tremurat fetei buzele.

–         Poate…a lasat soapta sa ajunga la ea ca o ceata toxica.

–         Deci, de ce te deranjeaza ca il iubesc, daca pentru tine am fost doar…nimic…

–         Ai fost totul. Esti nimic din clipa in care ai fost a lui, a zambit cu o dulceata perfect disimulata. Daca ar fi fost surda, Melissa ar fi bagat mana in foc ca vorbele lui Damian fusesera declaratii de dragoste si nu taieturi facute pe viu.

–         Stii de ce am facut-o, dar nu am de gand sa iti mai explic. Samanta are dreptate, esti rau!

–         Nup, a miscat aratatorul ca unui copil mic ce se apropie de priza, nu sunt rau, sunt diabolic! a ranjit ca un clovn, dar Dumnezeule, parea un inger!

–         Damian, s-a ridicat Melissa certandu-se in gand cu trupul ce tragea spre el ca un magnet, nu mi-e frica de tine.

Cat dor ii fusese de el, nu il putea imbratisa, pentru ca viata ii era in pericol. Nu conta ca o folosise si ca nimic din ce simtise ea la intensitati exorbitante nu fusese reciproc. Conta doar sa ramana in viata. Stia la cate vieti pune capat incercand sa il salveze, dar nu o interesa nimic, decat sa il stie traindu-si vesnicia in pace…sau macar, in siguranta.

–         Am venit cu un scop, nu am timp ce palavrageli dulci, si-a pus cizma plina de noroi pe asternutul ei.

–         Am voie sa stiu care este acela?

–         Trebuie sa vorbesc cu Julian Gray. Trebuie sa imi povesteasca ce a aflat in calatorie despre noi si ce se intampla daca nu ne unim.

–         Sa inteleg ca ai nevoie de un ultim serviciu de la mine? a intrebat Melissa repede, pentru ca amintindu-si de vorbele lui Julian o trecusera fiori de gheata. Deznodamantul era cumplit, asa ca incercase sa il uite.

–         Exact! Du-ma la el.

–         De parca nu l-ai gasi singur daca ai vrea! a pufnit fata simtind si ea nevoia de a conduce discutia cu un strop de ironie.

–         Ma gandeam ca iti este teama ca il voi ucide.

–         Nu! Nu il poti ucide! I-au scanteiat ochii.

Damian a ramas blocat, privind-o cum isi trecea mainile agitate prin parul despletit. Parea o amazoana stapanind jungla alba a asternuturilor. Daca l-ar invita in ele ca o tarfa, el ar accepta? Daca si-ar pune la bataie farmecele care il dominau, cat timp va trece pana cand va ceda? Sa o faca a lui, sau sa o mai chinuie cu indoiala? Il tradase! Merita sa moara! Dar nu putea sa o faca el. Poate l-ar ruga pe Satan…dar lupul era atasat de ea. O secunda si gatul i-ar parai lasandu-i albastrul ochilor descoperit pe vecie.

–         Iti repet: nu mi-e frica de tine! A scuipat ea cuvintele satula de atitudinea lui.

–         Te urasc! I-a aparut el brusc in fata, cu palmele de o parte si de alta a capului mic. Am fost un salbatic fugind pentru viata lui si tot ce aveam in cap erai tu!

Doamne, cat de puternic crestea in el dorinta de a o ucide! Asa nimeni nu trebuia sa mai aleaga, el va hoinari neimplinit in continuare, Julian va suferi toata viata fiind un mort viu… Daca asa era menit sa se sfarseasca totul?

–         Damian, nu ma urasti! I-au stralucit ochii si vampirul-varcolac a urat fericirea din ei.

–         O, crede-ma, nu ai dreptate! Si-a muscat buzele veninoase si ea, le-a dorit si mai mult. Cum putea fi posibila o astfel de iubire? Era ea o iubire pana la urma sau o infectie, o plasmuire a diavolilor ascunsa sub acest sentiment suprem? Melissei ii era frica de monstrul din fata ei, dar si-ar fi dat viata pentru o atingere de-a lui, iar monstrul, ura trupul angelic ce il provoca sa simta, ce il provoca sa fie om impotriva firii. Fata a tresarit si in loc sa ii faca placere, Damian a simtit nevoia sa o stranga la piept ca sa o linisteasca. Nebunie!

–         Te rog, isi ridica ea buzele spre ale lui scazandu-i temperatura… lasa-ma sa te simt…Sa-l ispiteasca? Sa-si testeze influenta asupra lui? Sa riste tot pentru a-i afla intentiile? Merita viata ei jertfita acestui mascul infricosator de frumos? Trasaturile lui dure puteau oare sa fie indulcite de mana ei mica? Acea frunte tare si fierbinte putea fi netezita de palma ei rece de emotii? Contopirea lor putea aduce durere odata ce va atinge extazul? Vor putea suporta agonia de senzatii fara sa isi faca rau unul altuia?

–   Nu ruga… a soptit el cu o suavitate cruda, lipsita de blandete, dar adevarata. Ar ucide un batalion de Eroi pentru parfumul pielii ei, pentru atingerea parului de matase rosie, pentru o clipire sincera. Din gatul subtire i-a iesit un geamat prea putin rafinat, dar el continua sa fie stana de piatra. Cu palmele micute, i-a indepartat palmele de pe tample ca sa le aseze in jurul sau. Talia ei fierbinte il invita sa o cuprinda. I-a respirat intre buzele crapate si si-a pus mana pe pieptul sau tare.

–         Bate neobisnuit de incet, s-a incruntat ea preocupata.

–         Ma apropii de final…s-a destainuit Damian fara sa vrea. Nu am idee ce se va intampla dupa ultima bataie, a ridicat el din umeri.

Ea a coborat privirea, pentru ca stia. Stia ca o Uniune nu era posibila intr-o lume normala, intr-o lume in care l-ar putea lua de mana ca sa se plimbe prin piata, intr-o lume care este descoperita sub soare, in lumea ei… Sa il tradeze lasandu-l sa moara usor-usor?

–         Damian, promite-mi un lucru!

–         Ca nu iti voi omori iubitul?

–         Ca dupa ce vei afla adevarul, vei fugi si nu te vei lasa prins!

–         Ce tot spui? S-a strambat plin de orgoliu. Ce stii?

Dar Melissa nu a raspuns. Pana la urma alegea? Il lasa pe Julian, pe Samanta si proprii parinti ca sa il salveze pe el? Ar putea sa il goneasca acum, pur si simplu si astfel sa incheie totul, dar se putea lipsi de boala incurabila ce-i purta numele? Stia ca nu va exista niciodata un leac impotriva lui Damian Salazar, dar se credea in stare sa traiasca de acum ca un muribund?

–         Pentru inceput, Sam este telepat. Ea te-a dat in gat fiind rugata de parintele Gherard si…parintii mei.

–         Stiam eu ca ar fi trebuit sa il spanzur de crucea din biserica atunci cand am avut ocazia! a bolborosit Damian strangand perna in pumn.

–         Adica…

–         Stiam despre familia ta, Melissa. Nu ma subestima! a fluturat mana relaxat. Dar Samantha care face vraji din nas…este ceva nou, a bufnit intr-un ras fortat.

–         Nu stiam ca si monstrii fara scrupule se uita in copilarie la Bewitched, i-a intors-o fata privindu-l fix.

–         Ma speriasem ca ti-ai schimbat parerea despre mine. Acum imi dau seama ca antifanclubul Damian te-a convins.

Melissa a ras nervos, dar s-a abtinut inainte sa faca o criza de isterie.

–   Damian, crezi ca te iubesc cu toata puterea de care dispun? Uita-te la mine, sunt o carpa pentru tine, un obiect pe care il poti distruge si din greseala, dar ai incredere cand iti spun ca in toata slabiciunea mea, mi-am dat seama in seara asta ca tu ai fost motivul pentru care m-am obosit sa respir pana acum?…

–         Ce faci? vampirul i-a prins umerii si a scuturat-o atunci cand claritatea ochilor de topaz s-a inecat in lacrimi.

–         Plang…a suspinat ea dupa ce si-a sters repede obrajii sperand ca nu fusese patetica. Tocmai ce ii spusese cat este el de mare pe langa ea, acum nu facea decat sa intareasca ideea.

–         Nu, Melissa, am vrut sa spun, ce faci din mine? A revenit el langa fata ei nedumerita, rasufland parfumuri exotice peste pielea rosie de rusine. Esti sincera… a adaugat atingandu-i medalionul de quartz usor, de parca era o papadie care trebuia ferita de adierea vantului. Pana acum o respectase.

–         Te iubesc!

Dupa un moment de liniste, fata lui si-a reluat ironia, doar ca de data asta cu o rautate mai apriga.

–         Ne iubesti! a ranjit si odata cu departarea lui, Melissa a simtit ca ii este frig.

–         Sunt mai rau decat Barbara? a improscat ea cu ce a gasit mai repede, regretand apoi implicarea acelei vampe ce l-a tinut pe Julian in siguranta.

–         Barbara…si ea m-a tradat pentru Julian.

–         Damian, te rog, pleaca din Des Gristiny si nu te mai intoarce!

–         O spui de parca chiar speri ca as face asta!

–         Nici daca iti spun despre Transilvania?

–         Transilvania? a intrebat incurcat.

–         O sa iti povestesc tot ce stiu de la Julian, dar apoi promite-mi ca o sa parasesti orasul fara sa faci rau nimanui!

–         Asa reputatie proasta am pe aici? si-a mangaiat nonsalant barbia.

–         Nu glumi cu mine! a ridicat Melissa tonul din nou enervata peste poate de aroganta si sarcasmul lui. S-a ridicat in picioare si s-a pus intre el si geam. Nu o sa mai pleci niciodata sa ma lasi asa! Nu iti mai permit!

–         O, cineva scoata flacari pe nas?

–         Cineva merita cel putin atentia ta…dupa toate cate s-au intamplat…Nu m-ai auzit? Tocmai ti-am spus ca descind dintr-un neam care este dator sa te vaneze.

–         Incepi sa-ti practici meseria?

–         Nu te poti uni cu Julian! a vorbit repede si tare.

–         De ce esti atat de sigura? S-a dat Damian un pas in spate odata ce atentia i-a fost captata.

–         Pentru ca ultimul suflet care s-a unit, nu o duce prea bine.

–         Ce spui? Mai exista cineva ca mine?

Melissa nu vazuse niciodata acea expresie pe chipul lui Damian. Era o combinatie intre cea a unui copil caruia i se promite ca il va vedea pe Mos Craciun si cea a unui cercetator care isi gaseste comoara. Nerabdare si uimire. Fericire si mandrie. Nici urma de aerul malefic cu care teroriza victimele. Radia. Avea in cuvintele ei certitudinea ca nu cautase toata viata ca un nebun ceva ce nu exista, de parca ea ii daduse sens existentei. Melissa s-ar fi pierdut pentru totdeauna in profunzimea acelor ochi de smoala eliberati de mlastina iadului si luminati acum de…speranta. Ura. Se ura pe ea pentru ca avea sa i-o omoare. Si-a dres glasul, dar nu a rostit nici un cuvant, de dragul acelei priviri luminoase, care aducea cu aurora boreala pe cerul mereu intunecat al tarii gheturilor.

–         Melissa? a scuturat Damian capul pentru a reveni in realitate. Mintea sa vorbea o limba pe care el nu o mai intelegea. Stia doar un lucru: vanatoatea se sfarsise si odata cu ea suferinta lui.

–         Am spus ca este imposibil…a subliniat ea ca sa-i opreasca durerea din radacini.

–         Melissa! continua sa ii spuna doar numele, dar de data aceasta a venit langa ea cu viteza, oprindu-se in fata genelor sale lungi si cuprinzandu-i umerii cu prudenta exagerata. Melissa, te rog, nu ma minti! Spune-mi adevarul!

–         Promit! A oftat fata si in urmatoarea secunda s-a trezit asezata pe pat, cu Damian in fata ei, pregatit sa asculte. Un copil. Da, cu asta semana. Cu un copil entuziasmat peste masura de povestea de seara. Pacat… dupa ce va auzi, cu siguranta un „noapte buna” nu-si va mai avea rostul.

–         Cand Julian si Barbara se aflau in Rusia…

Melissa a pus accentul pe fiecare detaliu, incercand sa evite atingerea adevaratului punct de interes din povestire. Damian lua numai vorbele ei, fara sa faca nicio intrebare, muscandu-si buzele atunci cand ceva il deranja, dar pastrand tacerea. In cele din urma, Melissa a ajuns la intamplarea din Transilvania. A inspirat profund, si-a calmat pielea zbarlita de pe brate si a deschis gura sa vorbeasca. Nu putea.

–         Continua! Ce au gasit acolo?!

–         Un monstru…

–         Cum arata? Ochii negrii scanteiau si buza superioara se misca in sus pe maxilarul perfect de parca ii era foame de raspunsul ei.

–         Damian…a suspinat Melissa ascutit, ducandu-si mana la gura.

–         Vorbeste! I-a prins el umerii mici smucind-o cu ardoarea curiozitatii. Palmele lui fierbinti se adanceau in carnea frageda si aproape ca ii strangea doar osul, apasand, tragand, fara sa isi dea seama ca de continua asa avea sa ramana doar cu bratele ei in maini.

–         Imi pare atat de rau…a inceput ea sa sopteasca nepasatoare durerii, dar o Uniune nu inseamna continuarea vietii sub acelasi aspect, purtand inauntru un suflet reintregit. Exista un pret care trebuie platit pentru ca ai intors spatele credintei si acela nu este permanenta cautarea si nevoia de a te regasi pe care le-ai simtit pana acum.

Lui Damian ii venea sa injure si sa sparga tot in jurul sau ascultand acele cuvinte virtuase despre divinitate pentru ca le considerase mereu stupide, numai ca acum, fiind terorizat de curiozitate, insipiditatea lor il scoteau din minti.

–         Daca nu vorbesti odata sa inteleg, iti jur pe ce vrei tu ca…si-a inclestat vampirul-varcolac degetele tari pe capul fetei. Turbarea care iesea din privirea lui rezona in camera, facand-o pe Melissa sa tremure de groaza.

–         Stii legenda lui Vlad  Dracul? a luat fata o buna gura de aer inainte sa continuie.

Melissa i-a povestit cum el l-a renegat pe Dumnezeu dupa ce sotia lui s-a sinucis crezandu-l mort in lupta. Atunci, de nemarginita durere, el si-a izgonit acea parte a sufletului care tanjea dupa iubire si orice era bun pe lume. Acea particica imateriala, odata desprinsa de el, a insufletit alt corp. Un corp care parca a luat nastere din neant. Despre Abraham Van Helsing nu se stie nimic inainte ca el sa apara pe treptele Vaticanului pretinzand ca in urma unui accident sufera de amnezie. Era, deci, omul perfect pentru sarcinile oculte ale acestui ordin. Dar odata ajuns in Transilvania pentru a-l salva pe Frankenstein, si-a regasit trecutul. A dat piept cu raspunsuri pe care acum regreta ca le cautase. Dracula l-a recunoscut de cum l-a vazut si a inteles ca pentru a se cai, este necesar sa redevina cine a fost. I-a explicat lui Abraham ceea ce se intamplase si care era menirea lui, dar acesta s-a opus categoric sa se uneasca cu el. Inainte de toate, motivul era iubita lui, o tanara contesa ce lupta impotriva intunericului abatut peste tinuturile ei. In perioada petrecuta in Tara Muntilor, Van Helsing se indragostise nebuneste de ea si pentru a o pastra in siguranta pe ea si poporul ei, dar si pentru a-si salva prietenul, a acceptat.

–         De unde stii tu toate astea? a tasnit intrebarea lui Damian, scarbit de aceste incurcaturi religioase si obosit sa asculte de contese si tarani.

–         Julian si Barbara au gasit jos o camera mortuara impactant de luxoasa. Peretii, arcadele, tavanul, toate erau pictate cu scenele pe care tocmai ti le-am marturisit.

–         Si monstrul?

–         Monstrul dormea acolo…inchis…

–         Inchis? Unde?

–         In zid…

Ochii fetei s-au deformat de groaza si silueta firava, asa cum o remarcase Julian, vlaguita de framantari, a inceput sa tremure necontrolat. Dracula si Van Helsing nu mai erau oameni, dar nici macar nu isi pastrasera aspectul uman asa ca un simplu vampir, sau un simplu varcolac, carora li se permitea traiul in lume ascunsi sub acest costum normal. Creatura hidoasa care luase nastere prin unirea celor doi, era oripilanta. Era mai mult decat un corp diform si soios. Era o masa compusa din carne descoperita, ce nu putea sub nicio forma sa suporte lumina si fiind atat de sensibila la orice contact, se retrasese in acel zid, obisnuindu-se cu el, traind ca el. Aceasta specie tajea dupa sange… dar nici setea permanenta nu ii putea aduce moartea, pentru ca asta era blestemul, asa ca era nevoita sa vegeteze ca o floare carnivora, cu ventuzele pregatite sa suga. Ai fi zis ca degeaba astepta, nu doar pentru ca ii lipsea frumusetea care atrage la acele plante exotice, dar si pentru ca nimeni nu s-ar aventura sa intre in aceste catacombe, dar nu este asa. Bestia era hranita, tinuta slaba, tinuta sa-si doreasca mereu mai mult, dar totusi, hranita. Supusii vampirului continuasera in slujba lui si sarcina fusese predata de-alungul generatiilor. Nimeni nu facea sacrificii umane pentru ea, dar cei putini care cunosteau secretul, aruncau resturi de animale sau cand era norocoasa, vre-un cadavru neidentificat care intrase deja in putrefactie.

Asta au gasit baiatul disperat sa isi salveze iubirea si vampiroaica aventuriera: o fiinta…nefiinta, un fleasca de substanta umeda si puroiata care statea lipita de un zid dincolo de acea camera luxoasa care iti lua ochii impiedicandu-te sa continui crezand ca acolo se termina cautarea. Socul a fost mai mare atunci cand creatura oribila, care mai mult decat sa te infricoseze, te dezgusta a inceput sa vorbeasca. Avea un glas infundat de parca inca ii clocotea sangele acru in gura ascunsa. Nici nu l-au putut studia bine, deoarece lumina lanternei il facea sa se stranga, sa se retraga si iar sa se dilate, de parca era argint viu. Cand se tara de-alungul incaperii ca o nevertebrata, se auzea un clipocit gros, provocat de lichidul lasat in urma sa la fel ca un limax.

–         Ce le-a spus? a vorbit din nou Damian, ca din ceata prezentului, dar pleoapele Melissei erau stranse in incercarea de a descrie cat mai bine cele auzite de la Julian in acea seara.

–         I-a gonit de acolo, tanguindu-se si mormaind.

–         Dar incuiatul de Gray nu i-a povestit despre mine? Damian nici macar nu s-a sinchisit sa corecteze „noi”.

–         Crezi ca te-ai putea intelege cu o bestie a intunericului care nu face nimic cat e ziua de mare de atatea secole? La ce dialog elaborat te asteptai? Au fugit de acolo imediat ce i-au auzit tanguiala vibranta care a cutremurat zidurile. Peretii au inceput sa se se darame aproape ca la un cutremur si…

Damian si-a trecut palma de sidef prin parul negru privind covorul de parca spera sa zareasca flacarile iadului prin podea. Melissa dorea sa il atinga, dar nu indraznea. Fata pe care i-o aratase mai devreme nu i-o cunostea. Stia de existenta ei, dar niciodata nu s-ar fi gandit ca o poate trata astfel, ca nu o iubeste deloc, macar in felul lui, macar o picatura…altfel nu si-ar fi batut capul atata vreme cu ea si ar fi omorat-o intr-una din sutele de ocazii pe care ea i le-a dat. Era confuza. El era absent. Pe o lume a soarelui, el traise mereu in umbra, savurand patima si aventura, din unicul motiv ca avea incredere intr-o salvare. Acum, era sortit sa ramana asa, cine stie pana cand…Nu simtea nimic, dar era sigur ca toate se vor declansa in el cat de curand. Vroia sa omoare!

–         Damian…

Ochii lui negrii erau acum stacojii, privind-o din spatele unor globuri reci de sticla. Sprancenele i s-au apropiat si buzele s-au crapat sfasietor de incet. Ca si cum urma sa spuna o taina, vampirul a inaintat spre Melissa cu bratele relaxate balansandu-le pe langa corp. Ea insa, stia ca nu erau pasii unui iubit ce prelungea momentul. Stia ca nu se apropia pentru a o saruta. Stia ca trebuia sa tipe in clipa aceea, dar nu ii mai pasa de nimic…prea multe… ii era somn…atat de somn…si s-a lasat sa cada.

__________________!!!_________________

Pareriiii???!!!:* Bine v-am regasit:D:P, ah ce dorrrr mi-a fost!!!

3 Responses to Capitolul 21- Din Rau in Mai Rau

  1. korinuta says:

    EXTAZ… Magnific, miraculos, minunat ca intotdeauna. Mereu trebuie sa ne lasi , asa, in suspans? Foarte frumos capitolul, o treaba foarte bine facuta. Suspans, mister si Damian, reteta succesului.
    Bine ai revenit >:D<

  2. Anna says:

    Si mie imi era dor. Imi era dor de suspans, de iubire, de tot ce inseamna Melissa, Julian, Damian…De tot ce inseamna Nuantele Intunericului. Ca de obicei ai fost/esti geniala si desi sfarsitul capitolului lasa sa se inteleaga ca Melissa moare, eu una nu cred ca Damian va fi capabil sa o ucida pe cea pe care o iubeste. Chiar el a specificat ca a avut multe oportunitati.
    Astept urmatorul capitol, care sper ca va veni mai repede decat acesta. Spor la invatat pentru Bac si spor la scris. :*

  3. Lori says:

    In sfarsit. De ce nu mi-ai spus? M-ai lasat sa desopar singurica, a? Pupici si multas bafta la urmatorul. Acesta a fost minunat si m-ai prins si mai tare in mrejele lui.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s