Capitolul 18- Suflete pereche, suflete desperecheate

Melissa Clarckson:
Sunt in Paris de trei luni si aceasta capitala m-a cucerit. Sunt inconjurata de persoane vesele si dispuse la noi incercari si acest lucru este ca o anestezie pentru operatia pe cord suferita de sufletul meu in tacere. Noptile las ferestrele larg deschise desi nu are cine sa imi mai supravegheze somnul aici.
Imi este dor de vampirul rau care este atat de bun la gust! Aroma lui aprinde in mine instincte de o forta care ma slabeste fizic. Simt ca si cum l-as fi tradat daruindu-ma lui Julian, insa ma bucura faptul ca nu am ales intre ei. Ca ceea ce i-am dat unuia a primit si celalalt. Da, poate am o minte perversa sau deja am inebunit din dragoste, dar nu pot sa ma decid si sa scap astfel de blestemul suferintei. Este ca si cum ar trebui sa aleg intre Hidrogen si Oxigen. In loc de asta, prefer sa combin si sa obtin H2O. Dar Damian si Julian desi sunt Jumatati, nu vor putea niciodata sa constituie un intreg si eu nu le pot cere asta impotriva vointei lor…
Sunt o lasa. O inumana. O egoista. O femeie care iubeste cu o singura inima doi barbati!
Imi este dor de baiatul pe care il stiu de o viata, de zambetul copilaros si mangaierile indraznete. Vreau pacea dinainte, dar nu pot uita pasiunea si misterul unei iubiri imposibile. Joc pe doua fronturi stiind pericolul, insa daca renunt la unul din ele nu voi gasi salvarea, ci o moarte sigura. Timpul. Sper ca timpul sa ma ajute sa imi revin. Multumesc Cerului pentru sansa de a veni aici. Asteptarea in Des Gristiny m-ar fi redus la o epava de om…pacat doar ca “naufragiul” era foarte aproape.

- Mel! Te asteptam in amfiteatru pentru premiere, i-a mangaiat Shan umarul stang si fata si-a pus palma micuta peste a lui.
- Ti-am mai spus cat ma bucur ca ai fost si tu aici?
- Defapt, nu.
- Ei bine, sa stii ca ma bucur! i-a aruncat un pupic in graba pe obraz si a fugit sa se schimbe.
- Stai! a prins-o el de cot respirand greu. Nimic…
- Ai uitat de la mana pana la…gura? i-a privit ea buzele tremurande care apoi s-au inchis dornice de a pastra tacerea absoluta.
- Vroiam sa iti spun ca si eu ma bucur ca ne aflam aici….impreuna.
- Si de ce iti era greu sa zici?
- Nu vreau sa ti se urce la cap, a eliberat-o si a plecat grabit urmarind-o indelung in timp ce se indeparta.
Ce era cu el de nu putea sa faca niciun pas? Stia ca era departe de nebunia orasului, departe de dualitatea de iubiri, departe de cotidianul zilnic, dar nu putea sa ii marturiseasca Melissei ca o iubeste!
Fata savurase pe cat putuse capitala iubirii. Se plimbase in fiecare dimineata pe aleile pavate cu piatra de o varsta cu istoria si isi cumparase tot felul de nimicuri pentru a se inveseli, iar seara, dupa cursuri, iesise cu ceilalti colegi, dar mereu se gasise undeva in spate cu Shan ca sa vorbeasca de ale lor.
Melissa traia o experienta matura si de eliberare, total diferita de inchiderea intr-o manastire pe care o luase la un moment dat in considerare, insa dorul de ei nu putea fi ignorat sau superat. Era imposibil sa fie implinita, daca nici unul din ei nu era langa ea. Trecusera saptamanile si parintii o sprijinisera intru totul sa faca aceasta calatorie. Contrar asteptarilor ei de razboi mondial, parusera chiar usurati ca schimba clima si cunoaste persoane noi. Asa ca, totul parea linistit si pasnic acum in viata ei. Degeaba. Nu primise nicio veste de la Julian de cand parasise orasul cu o zi inaintea ei, iar de la Damian nici atat. Stia ca vampirul-varcolac este urmarit de cei mai bine antrenati asasini, pe cand Julian aproape ca se indrepta de buna voie spre ei. In fiecare noapte o macinau grijile si avea cosmaruri cumplite, dar pe timpul zilei se bucura de soare si incerca sa uite acele secrete care nu le putea confesa nimanui.

Dar starea de bine era pe sfarsite pentru ca aceea zi era ultima petrecuta in Paris. A privit bagajele de langa usa cu ura, dupa care si-a infasurat esarfa in jurul gatului si a fugit pe usa. A asistat melancolica la ceremonia de inmanare a diplomelor, dar multumita de reusite. Filmasera cateva scene episodice pentru niste seriale ameriane ale caror studio de filmari era montat pentru scurt timp in Franta, pusesera in scena numeroase piese de teatru si in plus, vizitasera o gramada de locuri istorice si ii facuse bine sa cunoasca persoane noi. Dar avionul decola peste o ora si inima ei desi vroia sa isi revada iubirea duala, se mai vroia inca putin sanatoasa, inca putin intreaga si nu rupta in jumatati.
A dormit aproape tot zborul pe umarul lui Shan. Mirosea a culcus, mirosea a bunatate, dar mai ales, mirosea a permanenta. A visat urat si el a trezit-o de multe ori cu soapte moi si coronite de saruturi pe frunte. Bratele ei slabe se intindeau si il cuprindeau strans, dupa care atipea din nou.
De la intampinarea familiei la aeroport si pana acasa, Melissa a fost o leguma ambulanta. Dupa ce vocile bruiante s-au terminat in urma ei, a auzit zgomotul usii camerei inchizandu-se.

Singura! Si-a aruncat paltonul si s-a descaltat, facand pasi aleatorii prin camera. A mers la fereastra sa o deschida si tocaria a scartait de cand nu mai fusese folosita. A lasat vantul sa ii invadeze mirosul acru al solitudinii si sa ii mangaie obrajii. Ii fusese dor de umiditatea Des Gristiny-ului, de zgomotul incaltamintii balacindu-se in balti si de grinzile casei incarcate cu ploaie. S-a lasat pe spate cufundandu-se in salteaua propriilor patimi, amintindu-si. Mobilul a vibrat in buzunarul blugilor, dar Melissa isi simtea mana prea grea ca sa o ridice de sub cap. Incepuse melodia si ea in loc sa se desmeticeasca, o fredona fara sa ii pese de persoana care o cauta cu insistenta. Cateva clipe mai tarziu s-a orpit, doar pentru a reincepe. Din partea fetei, niciun gest. Era pierduta printre amintirile de acum trei luni, printre sarutari patimase, printre priviri aprigi si vorbe grele.
Ii era dor de Julian. Poate Damian fiind vanat era mai preocupat sa isi salveze pielea decat sa o sune pe ea, dar Julian, de ce o lasa in fara nicio alinarea in acea tornada de suferinta? Lacrimile calde pe obrazii reci au facut-o sa tremure scurt si cand a realizat ca melodia care se aude nu este coloana sonora pentru filmuletele din capul ei ci propriul ring-tone, s-a grabit sa raspunda. Tarziu. Fara sa mai verifice cine o cautase, s-a dezbracat de blugi si bluza si s-a dus sa dea drumul apei in cada. Aburii o invitau cu soapte sinucigase sa se ingroape in fierbinteala lor si trupul infrigurat al Melissei ar fi raspuns bucuros chemarii. Si-a sprijinit capul pe marginea cazii si a inchis peloapele ca sa nu vada realitatea inconjuratoare. Revenirea acasa era mai groaznica decat se asteptase. Absenta sufletelor pereche o ranea cumplit, o lasa goala, infometata, pacatoasa, nedemna de viata. Carnea ei se muiase destul cat sa ii amorteasca muschii si sa isi simta oasele de gelatina. Daca ar adormi putin, poate s-ar trezi cu alta dispozitie. Daca Julian ar fi aici si ar imbratisa-o ca sa o scape de moarte? Barbia o gadila din cauza nivelului ridicat al apei. Mainile ii erau alge in Marea Moarta, iar capul o cochilie goala, ascunsa sub nisip, ce rasuna ecoul pustiului. Caldura o invada din toate partile si usor-usor, parca nu sangele ii circula prin vene, ci apa fierta.
Julian ii zambea dintr-un colt luminat si ea ii sarea de gat. Abea ii ajungea la clavicula.
- Nu mai esti suparat? l-a intrebat ea cu voce de copila.
Nu trecuse mult de atunci, dar nici putin. Scena se intampla la o zi dupa primul lor sarut din sala de sport. Desi ieri prieteni si azi iubiti, Julian isi luase acest nou si bine meritat rol foarte in serios si deja isi intra in atributii.
- Da, a aprobat-o el robotic.
- Te-ai convins, deci, ca eu si Rick nu avem nimic?
- Da.
- Ceva este dubios atunci cand ma aprobi in toate, s-a incruntat ea.
- Mmmm, da, a ranjit.
- Ce ai facut? si-a pus Mel bratele in sold pregatindu-se de cearta.
- M-am dus sa il intreb personal de ce te-a mangaiat pe umar la ora de biologie.
- Si banuiesc ca ti-a raspuns ca mine, ca imi multumea pentru tema?!
- Cu aproximativ aceleasi cuvinte.
- Um?
- Defapt, nu am apucat sa ii pun intrebarea, pentru ca el discuta cu John despre asta si a trebuit sa intervin, cu forta fizica, s-a ivit o cuta intre sprancenele lui.
- Asta nu este vina mea.
- De ce trebuia sa vii cu o bluza decoltata, daca atunci cand se ia baietii de tine te deranjeaza?
- Nu ma deranjeaza.
- Atunci pretinzi ca eu sa stau de o parte?
- Ma imbrac cum vreau, ce iti pasa?
- Imi pasa mult si…stii de ce, a continuat soptit.
- Nu stiu, a ridicat ea o spranceana cum obisnuia atunci cand il vroia intimidat. Melissa nu stia sigur ce este in inima lui dupa acel saruut care pentru ea fusese divin si vroia lamuriri.
- Mels, nu te juca cu mine! a tras-o brusc de mijloc si barbia lui s-a lovit de fruntea ei. Uitase ca Julian nu se intimida.
- Nici tu nu face abuz de forta, l-a indepartat cu finete.
- Nu aveai aceeasi parere despre forta mea aseara.
- Aseara…cand…mai exact? i-a tremurat glasul.
- Iti tremura glasul, a zambit el superior.
- Sunt un om si sunt imperfecta.
- Pentru mine esti perfecta, s-a apropiat sigur pe imobilitatea ei, dar nu a facut ce se astepta Melissa.
I-a mangaiat buzele trecandu-si degetul mare peste ele si privind-o cu o concentrare nebuna. I-a deranjat crapatura gurii ridicandu-i buza superioara de parca se pregatea sa o soarba, insa in loc sa se aplece si sa o sarute, i-a soptit pe pavilion:
- Nu imi place cand le manjesti cu ruj. Simple sunt dulci. Mie imi plac simple si dulci, tu esti simpla si dulce si doar eu, pot sa iti fac asta, s-a retras ca fata sa ii vada fata plina de mandria atunci cand i-a aranjat bluza pe umar.
- Juls! l-a oprit ea cand acesta vroia sa plece. Era de capsuni, si-a indicat ea buzele facand referire la gloss-ul sters.
- Ne vedem in parc, i-a facut cu ochiul jmechereste si a fugit la ora, lasand-o cu inima bombardand-o cu arme nucleare prin tot corpul.
Acum inca il astepta. Era in parc si era cald. Soarele stralucea puternic asa ca Melissa si-a aruncat haina pe banca. Privea fericirea celor din jur, placerea cu care inhalau lumina, pofta cu care alergau, muzicalitatea cu care radeau si se simtea si ea fericita. Tot ce ii mai lipsea era el, dar trebuia sa apara.
Apa clocotea in bule de aer sub narile Melissei, dar ea continua sa il astepte pe Julian in mintea ei.
Ceva o impiedica sa respire, dar trebuia sa fie caldura excesiva, asa ca fata nu si-a facut probleme. Continua sa priveasca zarea sperand ca iubitul nu o sa intarzie mult.
Nasul ii era acoperit de apa care acum ii spala gura.
Poate daca facea cativa pasi timpul avea sa treaca mai repede si Julian va veni pe la spate, o va speria, se vor lua in brate, si vor pleca mai departe de mana.
Unde era Julian sa o scoata de acolo? Se vroia afara, se vroia in siguranta, dar se vroia in siguranta lui, la pieptul lui…si totusi, era cald, era prea cald si prea bine ca sa deschida ochii.
Amigdalitele ei erau cufundate in apa si caile respiratorii huruiau zgomotos.
Unde era Julian sa o scapa de moarte?
S-a simtit deranjata si zgaltaita si frigul a revenit. Isi simtea fata rosie de palme si pieptul ranced de presiune, insa nu a durat mult si calura a revenit. Fata s-a calmat, pieptul s-a golit si pleoapele ii erau tot inchise. A stat asa, departe de parc si de Julian cateva ore bune, dupa care a simtit o magaiere.
- Te-ai trezit? a intrebat-o Sam grabita.
- Asa cred, a murmurat Melissa privind-o cu ochii grei.
- De ce nu mi-ai raspuns la telefon? Ai adormit in cada, puteai…daca nu veneam…ah, cum te simti?
- Sunt obosita, a mintit.
- Mel, imi pare atat de bine ca esti acasa! s-a cuibarit fata cu parul in gatul Melissei si aceasta a sarutat-o apasat in crestetul capului.
- Si eu ma bucur, multumesc pentru grija, a soptit vazandu-se schimbata si in pat.
- Melissa Clarckson, stiu ca ce o sa iti zic nu este tocmai ce vrei sa auzi in momentul acesta, dar nu poti ramane acolo! a schimbat Samanta tonul.
- Acolo?
- Da, acolo, la limita. Mereu pari la granita dintre viata si moarte, asteptand un vant puternic care sa te trimita intr-o parte sau intr-alta. Vreau sa te intorci spre noi, spre prietenii tai, dar in schimb, tu continui sa te indepartezi spre nu stiu ce lume bantuita. Mi-e dor de tine, Mels.
- Stiu, Samy, stiu…o sa fie bine. Asta astept, binele, o sa imi fie bine, in curand, a grait slabita de dor si neliniste.
Asta spera Melissa. Ca la intoarcere, cei doi vor fi ales uniunea in ciuda Bisericii. Spera ca ei sa fi ales asta fara ca ea sa le ceara. Ea isi dorea asta, dar nu putea fi atat de egoista incat sa isi exprime dorinta. Se gandea doar ca totul ar fi fost mult mai simplu asa. Necunoscut, ce-i drept, poate ciudat, dar mult mai simplu…


Julian Gray:
Stau intr-un pat acoperit doar cu un cearsaf si ventilatorul mic de pe noptiera imi racoreste ceafa in timp ce scriu pe jurnalul meu. Astazi, la aproape trei luni de la plecarea din Des Gristiny, imi notez primele impresii ale acestei calatorii…Ne lovim doar de urme slabe, de indicii incomplete, de franturi de texte si in final, nimic concret. Am facut inconjurul Vaticanului si i-am studiat nopti la rand planurile de arhitectura ca sa dibuim pasaje secrete in care ar putea fi ascunse restul pergamentelor lui Van Helsing. Toata cautarea noastra se concentra pe acest personaj mitic, caruia inca eu nu ii atribuiam veridicitatea. Desi totul fusese doar deziluzie si dorul de casa ma macina in fiecare zi cand ma trezeam in alt loc, aveam sentimentul ca aici, in cea din urma pista indicata de cei care dorisera sa ne ajute, aveam sa gasim raspunsul. Pusesem cateva idei cap la cap cu ajutorul unor personalitati uitate de Biserica pe care ii cunostea Barbara, fosti preoti cu rang ori servitori despre care se crede de obicei ca sunt surzi si muti, dar directia acestei regiuni bine conturata pe harta ne fusese revelata acum o saptamana de cine nici nu m-as fi asteptat.
Puteam taia fumul de langa mine cu cutitul. Ca un delicvent din vremurile trecute, purtam acum la brau un cutit cu lama de argint care avea lama spalata cu apa sfintita si unsa cu usturoi. In jur era o liniste tipica tavernelor de la margine de drum. Nimeni nu vorbea prea mult ca sa nu iese in evidenta sau ca sa nu se bage in necazuri. Barmanul a impins paharul mic de-alungul tejghelei si l-am prins in palma. Era rece, dar votca din el mi-a ars gatul.
- Inca unul! am spus gesticuland ca sa ma inteleg cu el.
Langa mine era un om in varsta, cu fata acoperita de gluga. Ii tremura mana ducand paharul la gura si varsase pe el de fiecare data trei sferturi din cantitate, asa ca primind al doilea pahar, i l-am impins lui fara cuvinte, ridicand apoi aratatorul spre barman sa serveasca un altul.
- Eram puternic pe vremuri, i-am auzit vocea ragusita si joasa. Tonul sau nu era stins, insa imi puteam da seama ca trecuse ceva timp de cand nu mai vorbise cu cineva.
- In ce iti consta puterea? am intrebat discret, privind in alta parte, dar am tresarit cand un zgomot vibrant mi-a fulgerat bratul in care ma sprijineam pe bar. Incaperea s-a cufundat in liniste pentru um moment, dupa care la o singura privire in jur a batranului, toti au revenit la gandurile lor.
- Nu doar in asta! a mormait iar dupa ce si-a retras pumnul cu care lovise tejgheaua.
- Sunteti strain? am continuat observand cat de bine vorbeste engleza.
- Sunt de peste tot si de nicaieri, a dat peste cap paharul tusind.
- Stiu cum e nicaieri…
- Ce te aduce in tinuturile acestea?
- Motive familiare.
- Ocult.
M-am prefacut ca imi dreg glasul in absenta unuei replici.
- Toti sunt invatati sa spuna asta cand sunt trimisi in misiune.
- Batrane, crezi ca cel care ti-a oferit o votca este un spion?
- Nu, mi-a raspuns jignitor de flegmatic. Cred ca esti in locul nepotrivit.
- Nu stii ce caut.
- O, ba stiu. Mirosi a usturoi, privesti atent persoanele care isi ascund fata, incerci sa pari nonsalant desi esti inconjurat de talhari care nu s-ar gandi o secunda sa iti ia viata si porti o arma cu tais de argint.
- Concidenta?
- Precautie. Inutila precautie. Ti-as putea pune capul la picioare doar cu o miscare si nimeni nu ar auzi cand craniul ti-ar cadea pe podeaua asta mizerabila pana nu voi fi departe de aici.
Am primit cu intarziere si eu paharul si dupa ce am inghitit l-am izbit de masa.
- Ar fi bine sa mi-l lasi pe umeri, pentru ca cineva trebuie sa plateasca si nota de plata, am rostit sacadat si deloc amuzat.
- Pentru cine lucrezi?
- Pentru mine.
- Ce cauti?
- Adevarul.
- Atunci intoarce-te acasa, a bufit intr-un ras nervos, asa ceva nu exista.
- Asa cum nu exista nici miturile? am soptit in urechea lui.
- Mituri! a pufait intorcandu-se spre mine. Ochii lui albastrii aveau pupila minimalizata la maxim, iar mustata ingalbenita abea lasa sa i se vada putin din barba. Un mit e o idee care daca este crezuta prea tare devine adevarata.
- Eu cred.
- Multi au crezut, a fluturat mana.
- Si tu ai fost unul din ei?
- Eu am fost unul care ar fi preferat sa nu creada, sa nu caute si sa nu gaseasca! s-a ridicat de la masa.
- Dar nu ai crezut tu. Au crezut altii pentru tine, l-am prins de cot. Ei te-au obligat sa cauti, sa gasesti si sa omori, nu?
- Nu trebuia sa iti fi cheltuit banii cu mine, strainule, nu o sa afli mai multe decat…nu stii deja, a ranjit amar si mi-a intors spatele.
- Eu cred ca am un suflet! am rostit si batranul s-a intors imediat cu ochii mari.
- Vino dupa mine! mi-a ordonat cercetand zona atent daca nu cumva ne ascultase cineva.
Iesind afara in frigul Rusiei, mi-am tras gulerul paltonului si mi-am pus mai bine palaria, urmandu-l indeaproape pe necuoscutul care parea ca stie ceva. Credeam ca ma va duce intr-o rulota ruginita, sau intr-un canal infect, insa la primul colt s-a oprit in loc si m-a impins cu violenta in zid.
- Daca eram un altul te-as fi ucis chiar acolo! Cum de ai ajuns pana aici cand esti atat de inconstient?!
- Mai am pe cineva cu mine.
- Cineva care este la vanatoare cat tu incerci sa aflii informatii.
- Stii prea multe, de unde?
- Cati ani ai?
- 21.
- Il cunosti pe celalalt?
- Da.
- Este adevarat, deci? a marit ochii.
- Nimic nu este adevarat, l-am impins si am dat semne ca vreau sa plec.
- Stai! Am sa iti spun tot ce stiu!
- De ce?
- Pentru ca eu mi-am petrecut viata slujind legenda jumatatii…viata si cel mai bun prieten.
- Cine esti tu? m-am apropiat de el studiindu-i bine trasaturile.
- Numele meu adevarat nu ti-ar spune nimic, insa cu siguranta il stii pe Victor, doctor Victor…Frankenstein.
La o asa prezentare, am ramas fara respiratie, nestiind daca sa ma prapadesc de ras prin zapada, sau sa il consider nebun, dar am tacut. Am asteptat-o pe Barbara sa vina de la “cina” si ne-am dus la el acasa. Locuia intr-o casa adevarata. Una cu mobila, cu semineu, cu poarta si ziduri, insa ii lipsea o buna parte din acoperis si mana unei femei. Ceea ce avea din belsug erau sobolanii si gunoaiele. Cred ca facea colectie de ambalaje. Ne-am asezat la o masa dotata cu un strat de praf in loc de mileu asteptand sa ne vorbeasca. Ma obisnuisem cu mizeria in aceste doua luni pentru ca mereu ne luam camere la hoteluri jalnice ca sa nu bata la ochi. Eu ma asezasem cuminte pe canapeaua cu arcuri ruginite sau aproape inexistente, insa Barbara patrula pe langa mine atenta la fiecare chitait de rozatoare cu coada.
- Inainte de a incepe, de ce faci asta?
- Pentru ca daca el exista, daca ei doi exista, atunci poate si prietenul meu are o sansa sa mai traiasca.
- Cum de traiesti? Toata lumea stie ca Frankestein a trait in vremea cand Transilvania era persecutata de Contele Dracula.
- Transilvania? am intrebat frustrat ca ma pierdusera de la primul schimb de replici.
- Eu am creat monstrul Frankestein la ordinul lui Dracula. El vroia sa experimentez, sa reusesc sa dau nastere unei fiinte in laborator.
- Pentru ce ?
- Pentru a da apoi nastere copiilor lui.
- Vampirii pot sa procreeze?
- El incerca.
- Pot? a insistat Barbara cu speranta in glas, insa doctorul a clatinat din cap negativ.
- Povestea o stiti daca v-a placut istoria, monstrul mi-a scapat si drept pedeapsa, Dracula m-a tinut prizonier. Insa acel monstru pierdut, secreta o saliva care avea o purere incredibila si anume, aceea de a face oamenii normali, sa moara mai greu. Dovada? O aveti in fata ochilor.
- Continua, a spus Barbara disimuland indiferenta.
- Pana sa fiu in serviciul lui Dracula, fusesem un om al Vaticanului, dar intr-o expeditie in tara dintre munti, mi s-a “propus”…
- Sa lucrezi pentru el in schimbul vietii, am continuat eu.
- Da. Numai ca, dupa ce am dat gres, el nu m-a omorat asa cum speram, ci m-a chinuit in cele mai terifiante moduri. Am zacut in celula aceea ani grei, pana cand, prietenul meu s-a confruntat cu vampirul si m-a scos de acolo.
- Prietenul tau, a fost Van Helsing? am murmurat stupefiat.
- Poate ca…inca mai este…
- Dar Van Helsing a murit in lupta de infrangere a lui Dracula! Din cauza unei rani care nu s-a mai vindecat, el nu s-a mai intors din Transilvania ci a murit … a muiat Barbara glasul pe masura ce realiza adevarul.
- Spune-mi ca ceea ce gandesc eu este o idiotenie! am tresarit ridicand involuntar tonul!
- Asa credeam si eu pana sa te fi cunoscut pe tine, a raspuns doctorul.
- Van Helsing este Jumatatea celui mai vestit vampir din istorie? Dracula si celebrul vanator de monstrii…sunt suflete pereche?!

- Ce faci? a sarit Barbara pe pat speriindu-l.
- Imi notam cate ceva.
- Ti-am spus ca este periculos! Daca ar gasi cineva caietul asta am fi morti amandoi, mi l-a luat ea din mana si a dat foc cu tigara la cele cateva foi pe care le scrisesem.
- Si asa, o sa mai treaca inca cateva sute de ani pana o sa descopere si altii ca dorm cu Omul Negru sub pat, s-a lasat Julian pe perna oftand.
- Nu i-ai scris? a schimbat vampa tonul.
- Nu.
- Ti-e dor?
- Da.
- Si mie, s-a pus ea langa el.
- Esti rivala Melissei, a chicotit el amar.
- Daca am trai intr-o lume simpla, Damian m-ar iubi si Melissa te-ar iubi…numai pe tine. Dar traim intre minciuni si trebuie sa ne complicam viata incercand sa le ignoram.
El si Barbara se apropiasera destul de mult in aceste zile petrecute doar unul in compania celuilalt, ajungand preieteni buni.
- Cand…?
- La noapte.
- Deci, la noapte o sa imi cunosc rudele? a ranjit baiatul.
- Da, la noapte o sa ne intalnim cu stramosii tai, s-a intors spre el suflandu-i o suvita de pe frunte, apoi ezitand a continuat: am gasit ce cautam, Julian. Stii ca este posibila unirea, stii ca cei doi au existat cu adevarat. Putem sa ne oprim aici…
- Sunt la un pas de a imi vedea posibilul viitor si tu imi ceri sa ne intoarcem?
- Posibil? s-a ridicat. Ai face asta pentru ea?
- Stiind ce implica si daca mi-ar cere-o, da.
- E o prostie! Ar fi o egoista sa ceara ceva atat de inuman!
- Ar fi singura sansa sa nu aleaga, sa o iubesc si sa ma simt intreg
- Nu esti intreg la minte!
- Barbara, nu vreau sa redeschidem acest subiect!
- Noapte buna! a trantit ea usa camerei.

Dar Julian nu a putut avea o noapte buna. Avusese numai nopti albe in ultimele luni din cauza celor spuse de Damian: “Nu te-a ales pe tine”. Pentru cateva clipe, el chiar crezuse ca Melissa il dorise pe el si numai pe el. Pentru cateva clipe ea fusese zeita lui si inca ii simtea mirosul parului impregnat pe piele. Iubita lui iubea un altul. Si pe el, dar si un altul. Julian se lupta intre hotararea de a se intoarce in Des Gristiny cu adevarul, sau a-i facilita ei alegerea disparand pentru totdeauna…

_____***_____

Am revenittt! Sper din tot sufletul sa va incante acest nou capitol si sa va spuneti parerea sincera:X… Imi era dor de voi pe blogul cu NI. Pupiceiii dulcineiii:*!!!

5 Responses to Capitolul 18- Suflete pereche, suflete desperecheate

  1. tania says:

    var’mea…te’ai intortocheat rau cu povestea asta….eu imi tot scurg creieru’ dar nu reushesc sa ma gandesc cum s’ar pootea termina…inafara..de un final “magic” sau chestii de genu’…tu teai gandit cum o sa se termine??oricum lasand asta deoparte..fain capitolu’….continua asha shi poate intr’o zi te vedem pe coperta unei cartzi….bafta shi inspiratzie..:*:*:*

  2. ~ Fefe ~ says:

    O,Doamne!A meritat din plin asteptarea :X Capitolul e pur si simplu fantastic.
    Gasesc cele doua perspective la poli opusi.
    La amintirile si parerile Melissa mai ca mi-au dat lacrimile.Dragostea dintre ea si Julian e magica,firava,iar cea cu Damian e smulsa de pe culmile fantasticului si totusi atinge un grad de maturitate.Despre vampir nu stim inca nimic,chiar sunt curioasa pe unde hoinareste. :D
    M-a impresionat mult perspectiva lui Julian.Deci esti un geniu,acea istorie m-a lasat cu gura cascata ;)) Dracula si Van Helsing,niciodata nu mi-am imaginat asa ceva.
    Uh!E greu sa fii Julian,el trebuie sa i-a decizia corecta.Sa fiu sincera nici eu nu stiu care ar fi aia,totul e asa complicat :|
    Dupa mine ar fi ca ea sa ramana cu amandoi :)) Am glumit,e aiurea.Sunt confuza si mi se pare prea egoist sa alegi pe unul dintre ei,din moment ce nu se pune in discutie unirea sufletelor.Mai am si un “plan de rezerva” :D Sunt poate prostesc,dar Melissa nu ar putea sa incerce sa-si refaca viata cu Shan?Mie mi se pare super dulce baiatul si se vede cat o iubeste.As putea numi asta lasitate,dar e calea cea mai usoara.
    Si totusi o parte din mine nu e de acord cu asta.Damian,Julian si Melissa au trecut prin atatea greutati.Cei doi s-au luptat pentru ea,in mod normal ar trebui sa avem un castigator. :D
    Oh!Prea complicat.Mai bine las asta la alegerea ta.:P Mie imi revine partea sa-ti ofer un “Felicitari” pentru acesta poveste extrodinara si un “Multumesc” pentru acest cap.,ca ai resuit sa-l postezi.
    Astept cu nerabdare continuarea.Treiesc intr-un continuu suspans de cand am descoperit acest fic ;))
    Spor la scris si bafta la scoala! :*:*:*

  3. dido says:

    Foarte fain.Imi place ca ai imbinat istoria noastra cu cea straina.insa ce s’a intamplat cu experimentul doctorului?oare julian cu barbara il vor gasi?sau poate ca daminan va fi salvat de monstrul creat de doctor:D si odata cu asta va fii gasit si Van:).eh oricum ar fii abea ast continuarea.spor,inspiratie si timp din belsug! :*

  4. Shtrumphy says:

    Multumesc fetelor care nu au renuntat la fic desi am intarziat cu postul!
    Pupici!
    :*>:D<:X
    Urmeaza si capitolul urmator, curand!

  5. korinuta says:

    Foarte fumos, un capitol plin de suspans, sentimente contradictorii si originalitate. O poveste cu adevarat captivanta si ca de obicei am ramas in suspans, abia ast un nou cap :X:X:X:X:X:X

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s